Capitolul 14: Pierdută

Bella POV

Am căzut cu mare greutate, picioarele mele au devenit tot mai slabe şi eu nu puteam să-mi sprijin greutatea în ele, solul rece m-a salutat. Din câte se pare băieţii s-au oprit cum nu mai simţeam lovituri şi strigăte. Mă simţeam îndepărtată de unde eram, într-un mod ciudat îmi simţeam corpul greu, dar ceva în interiorul meu mă făcea să mă simt uşurată şi liberă într-un fel foarte rar.

– Bella?! – a spus Edward ridicându-mi capul.

– E-Edward – am spus cu dificultate agăţându-mă de el neputincioasă.

– Chemaţi ambulanţa – a strigat.

Îmi era greu să privesc în jurul meu, totul era neclar şi durerea mea în stomac se menţinea. Edward s-a îndepărtat de mine.

– Nu pleca – l-am rugat în timp cel ţineam de un braţ.

Mâinile mele nu mai aveau putere, însă dorinţa mea de al ţine lângă mine mă făcea să-l prind de mânecă fără rezultat, el s-a îndepărtat încet.

– Trebuie să ies de aici iubire, vin să te ajute – m-a sărutat pe frunte.

Încă mai vedeam neclar şi nu am putut să îmi dau seama cine este lângă mine. Mi-a luat braţul şi am simţit cum acul îmi perfora braţul, nu ştiu nici când şi unde, dar am pierdut noţiunea timpului.

Edward POV

Bella era palidă, mai mult decât în mod normal, buzele ei deveneau albastre şi gândindu-mă că lângă ea se află un paramedic care o îngrijea nu puteam să evit să mă îngrijorez pentru ea şi pentru copil.

Au pus-o pe o targă şi au scos-o de acolo. Imediat am urmat-o pe Bella, atunci m-am ciocnit de Jacob în încercarea de a ieşi, cu siguranţă nu intram amândoi pe uşă.

– Fereşte-te! – l-am împins.

– Imbecilule! – a strigat.

– Imbecilul eşti tu! Uită-te în ce stare ai lăsat-o pe Bella din cauza prostie ei tale! – am ţipat.

– Edward! – m-a mustrat Charlie – Nu este timpul pentru prostii, trebuie să ai grijă de Bella.

Am urcat în maşina lui Charlie şi am plecat în urma ambulanţei. Mulţumesc lui Dumnezeu, Jacob a mers cu maşina lui.

Liniştea a pus stăpânire pe cabină, nimeni nu vroia să spună nimic. Tensiunea situaţie şi nervii mă ţineau în linişte, tot ce puteam să gândesc era să mă rog pentru Bella.

– De ce a început tot? – a întrebat Renee.

– Jacob ne-a întrerupt în timp ce eu şi Bella eram în cameră – am spus fără chef.

– De ce ar face el asta? – a spus cu o voce dulce.

Nu ştiam dacă să le explic…Ştiau oare ce se întâmplase între Bella şi Jacob?

– El era îndrăgostit de Bella – am explicat – Şi cred că vroia să ştie dacă copilul este al lui – am afirmat.

Nu vroiam să-i mint, nu era necesar. Îmi este clar că acest copil este al meu, este evident că aşa este şi nu am nici o îndoială.

– Jacob? – a întrerupt aspru Charlie – Băiatul acela a atins-o pe fiica mea?

– În acea perioadă nici Bella şi nici eu nu simţeam nimic pentru celălalt, de asta nu o învinovăţesc.

– Băiatul acesta va trebui să explice multe lucruri! – a strigat – I-am dat încredere primindu-l în familie şi uite cum mă răsplăteşte.

– Nu te enerva Charlie, dragule – l-a luat delicat de braţ.

Renee a încercat să-l calmeze până când am ajuns la spital.

Am Coborât disperat şi nerăbdător, nu pot să cred că mă aflu din nou aici, dar acum eram conştient de răul pe care îl putea suferi Bella.

Paramedicul nu a întârziat să apară cu soţia mea până la urgenţă şi am detestat faptul că nu sunt în Londra cu părinţii mei, sigur Carlisle ar fi reuşit să facă să mă lase să intru.

Disperat mergeam dintr-o parte în alta, nu am stat liniştit în nici un moment, aveam nevoie să ştiu cum era Bella şi nimeni nu era în stare să vină să ne spună ceva.

Ea nu putea să piardă copilul care acum este fructul iubirii noastre.

– Jacob! – a spus Charlie – Ce faci acolo băiete?

Am putut să văd cum brunetul nu înţelegea întrebarea şefului lui.

– Am venit să văd cum se simte Bella – a spus solemn.

– Cu ce drept intri aici? Ştiu foarte bine acum că tu eşti devină de starea fiicei mele – a strigat ridicându-se în picioare în faţa lui Jacob.

– Linişte! – a cerut Renee – Suntem într-un spital.

Ambii au rămas privindu-se, în timp ce eu nu vroiam decât să aflu despre Bella, în momentul acesta nu o să-mi pierd timpul cu idiotul acesta.

– Asta este ultima dată când îţi cer Jacob. Pleacă! – a spus Charlie sever – Nu o să te concediez, dar căută-ţi un loc unde să locuieşti.

Eram nerăbdător, pentru prima dată îmi doresc să pot fuma într-un spital  cum nu o să ies de aici până când nu am veşti despre Bella şi de micuţul nostru.

A ieşit o asistentă.

– Domnişoară, ştiţi ceva despre Isabella Cullen? Fata care a intrat mai înainte – am urmat-o.

– Nu, domnule trebuie să aşteptaţi să iasă doctorul care se ocupă – mi-a răspuns şi a plecat.

Mă simţeam teribil de frustrat, când m-am întors mi-am dat seama că Jacob a plecat deja.

Mă simţeam neputincios neputând să fac ceva pentru ea, acolo mergând ca un imbecil fără să pot fi lângă Bella.

– Edward, dragule linişteşte-te! – m-a rugat Renee – Ştiu la ce te gândeşti, dar ia loc sau o să încurci pe oricine trebuie să intre.

Ea s-a aşezat pe bancă şi mi-a permis să mă aşez alături de ea.

Nu a durat nici cinci minute şi m-am ridicat în picioare…

– Îmi pare rău Renee, dar nu pot să stau aşa…- am deschis uşa şi am intrat.

Mergeam pe hol plin de uşi, nu ştiam care este uşa Bellei.

Am mers decis, înainte ca cineva să mă vadă pe acel hol unde nu era cu siguranţă.

Geamurile de la uşi mă lăsau să văd ce se întâmplă în spatele lor, chiar şi aşa nu puteam să văd tot şi să o găsesc pe Bella.

– Ce faceţi aici? – am auzit o voce în spatele meu care m-a făcut să tresar din cauza surprizei.

– Îmi pare rău, doar că…

– Ieşiţi imediat aceasta era o zonă interzisă – mi-a cerut.

Nu mi-a mai rămas decât să ies fără veşti de la Bella.

Renee m-a privit cu reproş din cauza modului în care am acţionat, dar ce mai puteam să fac?

Eram mai mult decât disperat, nu era orice femeie acolo înăuntru era soţia MEA şi în ea creştea copilul nostru…

– Edward o să merg la cofetărie, vrei ceva? – m-a întrebat amabil mama Bellei.

– Nu, mulţumesc – am încercat să zâmbesc în zadar.

Charlie s-a întors cu un medic alături de el.

– Ai aflat ceva? – a întrebat.

Bărbatul care îl însoţea a intrat pe uşa pe care am fost eu mai înainte.

– El o să ne aducă nişte veşti – a spus el trist.

– Cum?

– Am lăsat să cadă…ştii şi tu…un stimulent – a zâmbit – Curând o să aflăm despre Bella.

Nu mă interesa dacă era sau nu ilegal, cu atât mai puţin dacă era corect. Au trecut patruzeci şi cinci de minute de când nu ştiam nimic de Bella şi pe punctul de a mă prăbuşi.

Am mers dintr-o parte în alta nerăbdător cu mâinile în buzunar.

Nu a întârziat să iasă doctorul care se presupune că ne va da informaţii.

– Cum este? – am cerut.

– Calmaţi-vă, este tratată, din câte mi-a spus doctorul din schimb are probleme cu copilul, ea este în afara pericolului, dar nu şi copilul care este pe drum, încearcă să-l stabilizeze – a explicat.

– Ce? – am spus fără să cred.

– Îmi pare rău, trebuie să mă întorc, am fost chemat – a spus asta şi s-a retras.

Nu eram în stare să suport pierderea acelui micuţ care creştea în soţia mea.

Pentru prima dată m-a aşezat pe canapea şi mi-am sprijinit capul pe ambele mâini.

Simţeam cum mâna lui Charlie se poziţiona pe spatele meu.

– Linişteşte-te băiete, Bella este o femeie puternică, va ştii să-i transmită acelaşi lucru şi micuţului – a încercat să mă liniştească fără rezultate..

Ştiam că primele trei luni sunt cruciale în etapa sarcinii, şi orice lucru putea produce o pierdere.

Nu puteam mai mult, nu pot mai mult…Bella, ea era acolo înăuntru luptând pentru viaţa micuţului nostru şi eu aici stând fără să pot face nimic, viaţa este nedreaptă…

– Ştiţi ceva? – a întrebat Renee.

– Bella este înafară pericolului, dar copilul nu – i-a răspuns Charlie.

Am putut vedea cum gura ei forma un „o” perfect.

M-am ridicat în picioare şi am început să mă plimb neliniştit.

– Cine este soţul doamnei Cullen? – a spus o voce în faţa mea.

– Eu sunt – am spus ridicându-mă şi mergând spre doctorul cu faţa serioasă.

– Soţia dumneavoastră este înafara pericolului, dar oricât am încercat să păstrăm embrionul nu am putut face nimic, îmi pare rău – a spus evident fără să simtă.

Inima mea s-a rupt în mii de bucăţi, picioarele nu mai aveau forţă, m-a sprijinit de perete şi lacrimile au început să iasă disperate. Am lovit puternic peretele cu pumnii…De ce? De ce a trebuit să apară blestematul de Jacob şi să-mi distrugă viaţa aşa?

Impotenţa şi setea de răzbunare a pus stăpânire pe mine.

– Edward ascultă doctorul – mi-a cerut Renee.

Ce mai trebuie să aud?

Oare putea să fie ceva mai mult?

– Domnule Cullen, embrionul din ovarul drept a supravieţuit fără nici o complicaţie. Este bine prins de uter şi nu cred că are probleme – a semnalat.

Embrionul din ovarul drept?

– Soţia dumneavoastră este însărcinată în formă dublă, în mod ciudat embrionii erau în ovule diferite…gemeni, aşa sunt cunoscuţi în mod comun. Cel care aparţinea ovarului stâng nu a fost prins bine de uter, din această cauză la pierdut – mi-a explicat.

Gemeni? Erau doi?

– Ce? Erau doi? Cum este celălalt? – am spus surprins.

– Embrionul nu din partea dreaptă este în condiţii perfecte, ne temeam că o să sufere din cauza pierderii suferită de mamă, dar se pare că se prinde de viaţă – a explicat.

Nu ştiam cu trebuie să mă simt…o parte din mine se simţea uşurată şi cealaltă în contrariată…Cum puteam să fiu fericit că unul dintre fii mei s-a pierdut?

– Nu fi pesimist Edward – m-a îmbrăţişat Renee – Ştiu că nu eşti fericit în întregime, dar gândeşte-te că încă mai este un bebeluş care creşte în Bella – a zâmbit.

Da, asta este adevărat, încă vom fi părinţi şi putem să-i dăm toată dragostea din lume micuţului.

– Când pot să intru să o văd? – am cerut.

– Încă nu, trebuie să o duc la Terapie Intensivă – a explicat – Imediat ce va fi mutată o să vă caut.

Nu ştiam ce să fac, nu aveam chef de nimic, eram fericit şi trist în acelaşi timp.

– Edward? – mi-a atras atenţia Charlie.

– Da?

– Mergem la cofetărie, cred că ar fii bine ca Bella să ne vadă cu o faţă mai fericită, nici ea nu ştia că erau două fiinţe – mi-a cerut.

Am uitat de asta, cum va reacţiona când va afla? Poate ar fi mai să-i ascundem asta, cel puţin până când celălalt copil va fii bine.

Ne-am aşezat la cofetărie ca să ne calmăm un pic, deşi pentru mine să fiu acolo erau şi mai neliniştitor.

– Edward – a spus Charlie serios – Cred că cu cele întâmplate ar fii mai bine ca tu şi Bella să rămâneţi aici.

– Da, credem că ar fii mai bine, ea nu trebuie să se expună mai mult, în nici un fel – a explicat Renee.

– Nu va fi nici o problemă, cred că este mai bine pentru ea şi pentru copil – am semnalat.

Fără îndoială ar fii mai bine, va fii înconjurată de persoanele iubite şi de prietenii ei, va fii mult mai uşor în tot acest proces în care ar trebui să fie practic izolată de tot.

Acum nu puteam să mă despart de ea nici un moment, trebuia să o veghez pentru securitatea a două persoane, sau poate pentru o persoană şi jumătate pe care o iubesc.

Am mers pe holuri până când am ajuns acolo unde am aşteptat, nu a întârziat să vină doctorul.

– Am mutat pacienta. Urmează-mă – mi-a cerut.

– Suntem părinţii ei, putem să venim? – a întrerupt Renee.

– Ar fi mai bine ca vizita să fie doar de o persoană – a explicat – Cine va fii primul?

– Eu – am spus.

Nici Charlie, nici Renee nu s-au opus.

Am mers după doctor pentru o perioadă bună până când am ajuns la Terapie Intensivă, acolo am putut să văd un salon.

– Doar zece minute – mi-a explicat.

M-am aşezat pe un scaun lângă pat.

I-am luat mâna şi m-a durut să-i văd mâna unde era înţepată.

– Bella – am şoptit.

Ea nu a răspuns părea drogată.

– Bella – am spus mai tare.

Nu am primit răspuns.

Un sentiment groaznic m-a copleşit făcându-mă să jelesc pe marginea patului.

O iubeam, prea mult…şi nu aş suporta să o văd suferind aşa, nu din nou.

Aveam un chef să strig, chef disperat, ea era acolo palidă, prea mai fragilă decât eram obişnuit şi dorinţa mea de a o proteja era sporită.

– Bella – linişte – Îţi jur…îţi jur că nimeni nu o să-ţi mai facă rău…şi o să ne creştem copilul împreună, întotdeauna şi pentru totdeauna…- i-am sărutat fruntea.

– Este timpul – a spus asistenta.

Nu vroiam să plec de acolo, dar din câte se pare este necesar, ştiam că Charlie şi Renee vreau să o vadă.

Am plecat din spital şi am mers în parcare.

Am fugit disperat, aveam nevoie să scap de toată tensiunea şi concentraţia de emoţii pe care le aveam în piept.

Am strigat de câteva ori până când mă durea gâtul şi m-am oprit.

Când m-am întors l-am văzut pe Charlie afară, sigur Renee era cu Bella.

– Ştii când o să fie trează? – l-am întrebat.

– Doctorul spune că în câteva zile, au calmat-o pentru câteva ore pentru a evita complicaţiile – mi-a explicat.

– Nu ştiu ce să fac – am spus.

– De ce?

– Trebuie să-i spunem noi despre avort… – i-am explicat.

– Eşti nebun? Spunându-i despre avort doar ar complica lucrurile – a ţipat.

– Nu i se întâmplă nimic Bellei, doar…ea are dreptul să ştie – am contraatacat.

– Nu o să-i spui nimic până când nu o să fie bine, doar după aceea îi poţi spune – mi-a ordonat.

– Iartă-mă Charlie, dar nu pot să-i ascund nimic Bella, ea trebuie să ştie şi eu nu vreau probleme după aceea pentru că nu am spus – i-am explicat.

– Pretinzi să-ţi rişti copilul? Fii realist Edward pentru Dumnezeu! – m-a criticat din nou.

Bella POV

Durerea capului şi din stomac m-a trezit. Eram într-o cameră albă, era tot ce puteam să disting cu privirea mea tulbure. Eram singură, liniştea mă incomoda. Am vrut să-mi ridic braţul şi mi-am dat seama că ceva trăgea şi simţeam junghiuri. Acul cu ser.

Mă simţeam obosită şi mai rău singură, din câte se pare este noapte cum lumina pătrundea printre jaluzele.

– Aveţi nevoie de ceva doamnă Cullen? – a întrebat o voce amabilă.

– Cine sunteţi?

– Sunt asistenta care se ocupă de dumneavoastră – nu am putut să-i văd faţa.

– Văd foarte neclar – m-am plâns.

– Asta este pentru că încă sunteţi sedată, curând o să vă treacă.

– Familia mea este afară? – am întrebat cu gura uscată.

– Soţul dumneavoastră, din câte se pare părinţii dumneavoastră au plecat să doarmă – a spus cu o voce dulce.

– Aţi putea să-l chemaţi?

– Nu, la ora asta nu se pot avea vizite – mi-a explicat.

– Doar un moment – am rugat – Trebuie să-l văd.

– Vă rog nu insistaţi, nu pot să o fac – a plecat.

M-a lăsat singură?

Am simţit că s-a deschis uşa din nou.

– Asistentă, te rog – am rugat-o.

Nu am primit nici un răspuns.

Am simţit cum o mână îmi atinge fruntea şi acea aromă…inima mea a bătut cu putere.

– Iubire? – am simţit o atingere de mână – E-Edward? – am zâmbit obosită.

– Eşti bine? – a cerut.

– Mă doare capul şi burta. Este bine copilul? – am întrebat disperată.

– Da iubire, este – a spus el cu părere de rău.

– Este? – m-am încruntat – Nu pari convins – l-am criticat.

– Iubire, doar odihneşte-te că copilul nostru nu poate suferi prea multă agitaţie.

– Nu văd nimic – m-am plâns.

S-a ridicat şi a aprins lumina. Atunci acolo am putut să-l văd din nou, faţa lui obosită m-a surprins.

– Sigur eşti bine? – a zâmbit.

– Doar puţin obosit, dar sunt bine fiindcă tu eşti – m-a sărutat uşor în colţul buzelor.

Corpul meu a tremurat când am simţit contactul.

– Când pot să plec de aici? – m-am plâns.

– Mâine după-masă, după doctor, deşi depinde de ultimele teste.

– Vreau să plec, vreau să dorm cu tine – am strigat.

– Nu fi vicleană, nu te voi lăsa să te porţi urât pentru că asta o să-l afecteze pe micuţ – m-a certat.

– Micuţ? Şi dacă este fată?

– O să o iubesc la fel ca pe mama ei – a zâmbit dulce.

– O să fiu geloasă – m-am plâns.

– Nu fi prostuţă – m-a sărutat delicios şi m-am pierdut între buzele lui.

Fără îndoială, fiecare atingere a buzelor noastre mă făcea să mă simt vie, nu exista un drog mai bun pentru mine decât soţul meu.

– Te iubesc  – a râs.

– Şi eu – a zâmbit văzându-mă fericită – Mâine vom fii acasă.