Capitolul 7: Complotul

Au trecut 24 de ore de când a avut acea viziune, aceeaşi care i-a dat aviz despre un nou pericol. Victoria era lângă ea, stătea pe canapea, şi privea distrasă la televizor. Isabella se prefăcea că face acelaşi lucru, dar îi era imposibil se gândea la ceea ce venea. Era foarte atentă la orice schimbare a planurilor lor încât acum toate simţurile îi erau alerte.

Secundele treceau cu o viteză ameţitoare în acel moment, ca şi cum timpul ar fi împotriva ei. Nu era sigură de putere ca să-i termine pe toţi şi să nu ridice suspiciuni între locuitorii satului sau să-i implice pe Culleni în luptă, şi mai rău de atât. Cum putea fi în trei locuri de o dată?

Forks, Port Angels şi Seattle, trebuia să fie în trei părţi, să acţioneze în fiecare şi să fie discretă. Este posibil? Ar trebui să fie, ea era diferită, putea să o facă. Trebuie doar să folosească câteva daruri şi totul ieşea bine. Putea să paralizeze duşmanul sau dacă i-ar lua toate simţurile ar fi mai uşor, dar dacă…cineva se apropia?

Dacă pitica cu părul negru vedea ceva din toate astea, cu nou-născuţii înainte de a apărea, şi dacă a văzut ceva până acum? Ar interveni şi darurile lor ar fi inutile, şi putea să apară posibilitatea ca vreun membru al clanului să păţească ceva. Ce ar gândi Aro dacă s-ar întâmpla asta?

Nu că l-ar fi interesat asta în realitate, ar putea să-i ceară iertare, sau l-ar putea ameninţa că pleacă, asta funcţiona întotdeauna, dar…Ar fi dispusă să-şi decepţioneze în aşa fel maestrul? Nu, nu era.

Marcus i-ar da o privire plină de dezaprobare atunci când i-ar explica modul în care a murit prietenul lui Carlisle, sau a oricărui vampir apropiat lui.

– Isabella – vocea Victorie a trezit-o la realitate – „Nu-mi vine să cred că trebuie să rămân lângă ea.”

„Nu aş putea să plec, nici dacă aş vrea, cel puţin nu cu viaţă”. Isabella s-a uitat la ea până când i-a văzut ochii brilianţi ai colegii ei. – Ce se întâmplă, Victoria?

„Ce se mai poate întâmpla?” Din cauza tonului sarcastic al Victoriei îi venea să râdă, dar a lăsat dezinteresul să-i acopere faţa.

– Poţi merge la vânătoare, dar nu în jur – a spus vocea ei monotonă. Victoria nu a spus, doar s-a încălţat şi a plecat.

În Volterra

– Ce se întâmplă dacă nu vrea să se întoarcă? – a întrebat-o Alec pe sora lui.

– Nu ştiu – a răspuns Jane – şi nici nu mă interesează.

– Jane, dragă, nu înţeleg ura asta pentru Isabella – Aro a zburat până la frumoasa creatură şi i-a zâmbit.

– Scuze, stăpâne Aro – vampirul şi-a curbat mai tare buzele şi i—a studiat gândurile colegei lui fidele.

– Nu fi proastă, dragă – a vorbit din nou – Nu mă îndoiesc de întoarcerea frumoasei mele fete.

– Cum poţi fi atât de sigur? – l-a întrebat Alec cu curiozitate – Ea este imuna la toate puterile noastre şi este capabilă să le folosească împotriva noastră, şi ştii asta. Ne poate doborî într-o secundă.

– Linişteşte-te ea nu ar îndrăzni – vocea lui Caius a risipit toate îndoielile cu privire la nemuritoare, dar nu toate.

– Frate, nu trebuie să te precipiţi, Alec avea dreptate în ceva – Aro s-a mutat până în faţa vampirului şi i-a luat mâna între ale lui – Se poate – a spus.

– Ce se întâmplă, stăpâne Aro? – a spus Jane cu un anumit interes.

– Isabella ar putea sa se adapteze la acea viaţă – răspunsul nu a satisfăcut-o pe micuţă.

– Nu – a intervenit recent venita – Ea nu este în stare să facă aşa ceva – ochii ei violeţi au mers spre copil – Greşiţi toţi să vă îndoiţi de ea.

– Heidi, dragă, nu dispera – Aro a făcut un gest cu mâna – Voi veţi merge curând să verificaţi, să nu ne impacientăm.

„Ştiu că mint. Ea nu se va întoarce de una singură, am înţeles ultima dată.”

Heidi era convinsă de aşa ceva. Ştia că Isa…Bella nu se va întoarce, nu dacă nu era obligată. De când vampiriţa a părăsit Volterra. Bella va rămâne în Forks pentru un timp mai lung decât se aştepta şi era 100٪ sigură că asta o să aibă legătură cu Culleni. Ce se întâmplă dacă şi ea îşi dorea să-şi schimbe modul de viaţă?

Nu putea să o învinovăţească, era diferită. Foarte, foarte specială.

Era sora ei…dar nu putea să o oblige să rămână lângă ei.

O să aibă grijă de ea…de asta nu se îndoia.

 

În Forks

Noaptea a fost calmă, fără incidente şi daune. Victoria era într-o cameră, fără să facă nimic. Isabella, între timp, stătea din nou pe canapea, calculând lucrurile, analizând fiecare posibilitate şi consecinţă posibilă. Şi totul părea să meargă bine.

S-a uitat la ceas, ora de a merge la şcoală a venit. S-a ridicat şi a urcat scările încet, studiind fiecare gând al colegii ei, ceva ce făcea tot timpul. Uşa de la camera ei era întredeschisă, era evident că Victoria s-a rătăcit înainte. Cum credea că nu o să-şi dea seama?

Totul mirosea atât de sălbatic, nu îşi recunoştea parfumul între toate. Poate Victoria a atins mai mult decât trebuia. A deschis dulapul şi a găsit un umeraş gol. Ce încerca dacă îi lua hainele? Asta nu era în mintea vampiriţei, nu erau planuri…Cumva ea? Nu asta nu se putea întâmpla. Sau da?

S-a îmbrăcat cu primul lucru pe care l-a găsit: o bluză albastră cu mâneci largi şi o fustă de denim. Nu avea chef să poarte pantofi cu toc, aşa că a luat ceva comod. Şi-a pus geanta pe umăr şi a închis uşa cu un pic mai multă forţă decât era necesar, alertând-o pe Victoria de plecare.

„La naiba” a fost tot ce a gândit cealaltă înainte de sunetul uşii şi de vibraţia podelei.

– Am plecat – a şoptit Isabella de la uşă şi atunci s-a întors către casă, ochii roşii ai Victoriei o urmăreau de la fereastră. Nu a spus nimic, s-a făcut că nu o vede, dar simţea că ceva ciudat se întâmplă. A încercat să privească dincolo de stabilit, dar viitorul nu era clar. Ce înseamnă asta?

Când a intrat în şcoală mulţi e uitau, ca de obicei. De ce oamenii erau aşa de previzibili? Era imposibil să nu fie orbiţi de frumuseţea ei, dar nu erau în stare să se ascundă un pic?

– Isabella – a cântat o voce „Alice planifică ceva şi mă îndoiesc că-mi place.”

– Ce se întâmplă, Alice? – a întrebat contrariată, în timp ce vampiriţa cu ochi aurii traducea o carte din franceză în latină – De ce faci asta? – a întrebat mai iritată.

– Fac ce? – zâmbetul de pe buzele lui Alice Cullen era în bătaie de joc.

– Nu – a fost tot ce a spus Isabella înainte să se îndrepte spre sala ei.

– Ne vedem la prânz – a cântat Alice înainte să se despartă pe hol. „Ce are de gând acum?”

– Hey – a spus Edward când a văzut-o aşezându-se aproape de el.

– Hey – a răspuns calmă.

– Alice te căuta – a spus el în şoaptă la viteză vampirică – Îmi imaginez că deja te-a găsit – a zâmbit el strâmb care a derutat-o un moment. Ce era senzaţia asta?

– Da, dar nu am lăsat-o să termine – a răspuns cu un zâmbet.

Edward a rămas uluit. Ce s-a schimbat la ea? Părea mai dulce, dar în acelaşi timp mai decisă. Ca şi cum deja a terminat de rezolvat problemă mare şi avea libertate absolută.

– Cred că o să vorbească la prânz – a vorbit încă o dată, aducând-o la realitate.

– Putem să scăpăm de la cantină – ochii aurii ai lui Edward străluceau. Radia.

– O să mă gândesc – a spus cea cu ochii violeţi care aveau o căldură ciudată, cum nu au mai făcut-o de mult. Gheaţa părea să se topească.

– Se pare că eşti într-o dispoziţie bună – a spus băiatul, în timp ce Bella se uita la tablă prefăcându-se că este atentă la profesor.

– Sunt – a spus ca răspuns – Curând o să mă întorc acasă.

Faţa lui Edward era lipsită de emoţii. Acasă, avea de gând să plece? Isabella a fost conştientă de cuvintele ei, ştia tot ce simte Edward în momentul acela, dar nu a vrut să verifice ce daune a provocat. Trebuia să se întoarcă în Italia curând, să termine treaba şi să se întoarcă la familia ei. Era necesar.

Începea să se înmoaie şi asta nu putea să continue aşa. Dacă era slabă nu le folosea stăpânilor ei, ar fi inutilă. Doar o pacoste. le datora prea multe.

Când a auzit clopoţelul care anunţa prânzul se simţea mult mai uşurată. Şi a pus tot în geantă şi cu Edward lângă ea, a mers la cantină. Ce vroia Alice? Nu avea o idee concretă, dar poate avea legătură cu ceea ce se temea ea: nou-născuţii.

– Isabella – au spus Culleni noi venite.

„Ce se întâmplă, Edward?” faţa Isabellei s-a desfigurat în faţa întrebării silenţioase a lui Jasper. Ştia că a greşit să-i pună atunci, ar fi fost prea simplu.

Edward a negat cu capul şi s-a aşezat în faţa ei. Nimeni nu a spus nimic pentru câteva minute, minute care păreau ore, până când Alice a rupt acea linişte tensionată.

– Vreau să vii acasă – a spus uitându-se în ochii violeţi ai vampiriţei.

– Alice, nu cred…- a încercat să justifice, dar nu a putut. Cum să fie în acea casă cu câteva ore înainte de lupta cu nou-născuţii?

– Te rog, fă-o pentru mine – cine pute să-i nege ceva lui Alice?

– Nu ştiu – a şoptit uitându-se în altă parte – Nu pot, nu Alice.

– Isabella, Carlisle vrea să te cunoască – acel nume îi răsuna în cap din nou şi din nou. Carlisle, Carlisle Cullen. Ea vroia să-l cunoască pe creatorul vampirilor vegetarieni în persoană, să-l aibă în faţă şi să-l studieze înainte să plece. Vroia să afle mai multe lucruri despre comportamentul lor ciudat. – Esme ar fi fericită – a dat din cap resemnată.

Restul zilei a trecut fără evenimente neprevăzute. În timpul biologiei Edward a fost serios, în nici un  moment nu a privit-o. Şi dintr-un motiv necunoscut, asta o deranja. Când ora s-a terminat, aceasta fiind ultima, a aruncat lucrurile în geantă şi a ieşit de acolo. Edward, care a privit-o nedumerit şi a crezut că l-a numit idiot în minte, a urmat-o.

– Isabella – chiar dacă şi-a auzit numele nu s-a oprit – Hey, aşteptă – a prins-o de braţ şi se uita la ea, încercând să vadă gândea, dar nu a putut. Poate el a greşit.

– Ce? – a întrebat vizibil supărată.

– Nu înţeleg… – a şoptit jenat în timp ce-şi lăsa mâna în jos. Ea l-a privit câteva minute, după care şi-a urmat calea şi el a urmat-o – De ce eşti aşa de supărată? – a întrebat-o când a prins-o din nou.

– De ce? – a întrebat ea sarcastică – M-ai ignorat, ţi se pare puţin? – el nu a răspuns şi ea a îngheţat. De ce conta asta? Ce era acea presiune în piept…ce era?

„Isabella” ambii şi-au întors faţa ea supărat, el surprins.

Victoria era în picioare la intrare în liceul din Forks, cu ochii ficşi pe faţa Isabellei Swan.

„Dar, ce dracu?” Culleni priveau necunoscuta cu uimire, Isabella era cu ei fără să zică nimic. Alice privea ambele vampiriţe şi după aceea familia ei. Ce înseamnă asta?

– Isabella – a strigat-o vampiriţa cu ochii roşii. Cea cu ochii violet a mers la ea aproape din instinct, dar Edward aprins-o de braţ cu forţa şi a obligat-o să rămână lângă el.

– Nu o urma – a şoptit, dar Victoria l-a auzit şi a râs.

– Edward, te rog – a spus ea cu o voce suavă. El a eliberat-o şi a mers la cealaltă fără ezitare. Falca îi era rigidă, şi a simţit că o să explodeze de furie. Dar Isabella nu părea speriată.

– Victoria, ce faci aici? – a întrebat-o imediat ce a ajuns în faţa ei.

– Doar vroiam să-i văd pe ceilalţi – a spus cu dispreţ, privind pe fiecare din Culleni.

– Taci – a ordonat în linişte – Tocmai ai ruinat tot.

– Ei…nu ştiau? – ochii ei s-au deschis din cauza confuziei. Dar în interior zâmbea pentru răul pe care l-a făcut.

– Nu – i-a tăiat-o cealaltă rece – Să mergem – a luat de mână şi a târât-o cu forţa afară din acel loc, intrând în pădure cu ea.

– Ajunge, gata – Victoria s-a eliberat din strânsoare şi s-a îndepărtat câţiva paşi – Nu am de ce să mă supun.

– Victoria, Victoria, Victoria – a spus ea – Nu ai nici cea mai mică idee – cealaltă a deschis ochii larg. „Ce se întâmplă?” a gândit cea cu părul roşu – Draga mea, Victoria – buzele i s-au curbat într-un zâmbet sadic.

Victoria a rămas acolo, paralizată.

– Eu am fost trimisă ca să te caut – a spus Isabella încet – Pe tine şi pe prietenii tăi – Victoria a încercat să pronunţe ceva, dar din gura ei nu a ieşit nici un sunet – Nu trebuia să-mi strici planul azi.

– Cine eşti? – a reuşit să întrebe.

– Contează? Aveam de gând să te omor cu restul, dar ai adus inevitabilul mai devreme – mâinile i s-au mişcat repede şi a scos nişte pumnale mici. Le-a luat între degete şi a privit-o dur pe vampiriţa cu părul roşu.

– Eşti una din ei, un Volt…- înainte să termine de spus, un cuţit a intrat în ea şi nu a fost în stare decât să ţipe de durere şi furie.

Din Victoria nu au rămas decât resturile focului.

Mai târziu

Soneria casei Cullenilor a sunat o dată înainte ca Alice să sară de pe canapea ca să deschidă uşa. Isabella era în picioare în faţa ei, îmbrăcată într-o pereche de blugi negri şi o bluză roşie arsă. Părul îi era desfăcut şi îi cădea pe spate.

– Carlisle, Esme, ea este Isabella Swan – a prezentat-o Alice în faţa părinţilor ei.

– Este o plăcere, dragă – Esme a îmbrăţişat-o cu căldură.

– Eşti binevenită, Isabella – a spus Carlisle înainte să-i strângă mâna uşor. „Este ciudat, dar nu pare o fată normală. Mirosul ei este foarte dulce, ca al…speciei noastre. Este imposibil, îi aud inima…Nu cred că e…Nu poate fi aceeaşi fată…Fata pe care Aro” Doar era în stare să-i audă în acele momente gândurile lui Carlisle, pentru că darul lui Edward era blocat în momentul acesta.

„Carlisle” Şi-a îndreptat vocea spre el, aşa cum a făcut cu Aro o dată. Cel menţionat o privea curios „Eu sunt fata aceea.” Doctorul a privit-o surprins, atât pentru că i-a auzit gândurile, cât şi pentru dar şi pentru afirmaţie. Nu ştia cel surprinde mai mult.

– Isabella – a pronunţat rar. „Isabella Marie Swan Volturi” ea a aprobat din cap fără să-i dea drumul la mână – Copii mei…

– Doar Alice – înainte ca ceilalţi să poată auzi întrebarea „Exceptând Volturi”.

Toţi îi priveau pe fată şi pe Carlisle cu curiozitate. Jasper era nervos, ceva ciudat se întâmpla.

– Vreau să vă spun povestea mea – a şoptit Isabella în timp ce îi dădea drumul mâini liderului Cullenilor şi i-a trimis o privire profundă la Alice.

Da acum începe partea interesantă a ficului, următorul capitol o să fie foarte tragic având în vedere ca o să aflăm povestea Isabellei. Pls comm.

12 comentarii la “Capitolul 7: Complotul

  1. E ff tare capitolul!
    Ai facut o treaba mai mult decat buna!Interesant care e povestea Bellei??
    Vleau capitolul ulmator!!!!!!!
    Nu e corect…ne lasi in suspans..:)
    Astept nextul!
    Kisses!

  2. buna buna super cap..da pe bine chiar o sa le zica bella adevarul despre ea? asta chiar k o sa fie interesant…ma intreb oare cum va reactiona edward? 😉 😀 astept si voi vedea :*:*:*

  3. Stiam,stiam eu!Mda,sunt entuziasmata ca am aflat secretul Bellei-dar nu m-am gandit ca problema principala o constituaiau mou-nascutii…
    Iar Carlisle a aflat cine este ea,ma intreb ce reactie vor avea si restul Culleni-lor?
    Traducerea este minunata fetelor,iar acum trec la urmatorul capitol 🙂 …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s