Prolog

Viaţa nu a fost tocmai bună cu mine, m-a învăţat cum să trăiesc într-o lume meschină, răutăcioasă şi lipsită de scrupule. Am trecut prin probe de foc…a avut grijă să mă încerce încă de la cele mai fragede vârste, de la 2 ani…de atunci m-am transformat în ceea ce sunt. O fiinţă rece, fără scrupule, rea şi fără milă…asta m-a învăţat viaţa. Viaţa mea a fost amară…atât de amară şi lipsită de dulceaţă şi iubire. Am învăţat de la cei mai buni ca să ajung aici…lor le datorez tot, inclusiv faptul că acum trăiesc cum trăiesc, dar măcar trăiesc în condiţiile pe care orice om le-ar considera ideale…chiar dacă după percepţia mea nu este aşa, însă mă mulţumesc cu ceea ce am şi încerc să obţin cât mai multe de la viaţă…aşa o să fac întotdeauna.

Am încetat să-mi mai ţin un monolog şi am mers la culcare. Am intrat în dormitor şi fără intenţie ochii mi s-au îndreptat automat la acea poză…de atâta timp era aşezată acolo încât am uitat unde era. A fost o greşeală să mă uit acolo…pentru că după atâta timp după ce credeam că rana din inima mea s-a vindecat, mi-am dat seama din nou că nu este aşa şi că viaţa vrea să-mi demonstreze că trecutul mă va urmări…cât timp? Cine ştie! Poate până la sfârşitul vieţii sau poate chiar şi după moarte…cel mai probabil. Remuşcările şi conştiinţa mea au fost, sunt şi vor fii singurele arme împotriva mea, cine ştie ce mă chinuie în interiorul meu acela va fi cel care îmi va pune capăt zilelor. Cu greu m-am apropriat de poză, îmi mişcam degetele pe fiecare chip şi le rememoram trăsăturile…nu ştiam când am făcut acest colaj cu chipurile lor că după o vreme când o să mă uit la el o să sufăr atât de mult. Am simţit cum o lacrimă rebelă curge încet pe obrazul meu lăsând în urma ei o dâră de durere, o durere sfâşietoare. Am vărsat atâtea lacrimi de nu îmi vine a crede că încă mai pot vărsa o lacrimă…am ţinut durerea în mine atâta timp…atâţia ani. Nu! Eu nu pot să plâng! Nu pot! Sunt puternică!

Spunându-mi lucrurile astea m-am întins în pat, am stins lumina şi m-am lăsat furată de somn. Speram la un somn liniştit şi fără vreun vis sau coşmar…dar din nou soarta m-a întrebat: Cine sunt eu să sper? şi n-am avut un răspuns potrivit pentru ea, aşa că din nou m-a învăţat să încetez să sper.

Îmi aminteam perfect locul…era aceeaşi alee întunecată, aceleaşi persoane cu privirile pline de suspiciune, toţi se distrau şi nici unul nu avea idee de ce urmează să se întâmple. Totul se petrecea acum mult timp, în anii cei mai tragici…nu cei mai tragici, cei mai tragici au fost pe când aveam 2 ani, dar nu era pe departe de primul loc. Cu toţii eram doar nişte adolescenţi rebeli cu diferite probleme: fie acasă, fie o relaţie proastă sau pur şi simplu o pasă proastă. Însă toţi ne cunoşteam, desigur nu destul de bine fiecare ascundea un secret pe care ceilalţi nu aveau să îl afle niciodată. Frecventam destul de des locul acesta, în fiecare sfârşit de săptămână eram aici cu gaşca…ca să ne distrăm şi să uităm de noi.

Ştiam că urmează acea parte pe care mintea mea încerca să o uite, dar nu reuşeam…vroiam să mă trezesc însă nu puteam, trebuia să fiu acolo din nou să retrăiesc totul. Trebuia! Simţeam din nou atingerea aceea care o perioadă de timp m-a mulţumit, făcându-mă să mă simt mai bine…erau din nou buzele lui peste ale mele, simţeam aceeaşi fiori ca întotdeauna. Zidul din spatele meu era rece, dar nu îmi păsa tot ce vroiam în momentul acela era el…eram atât de cufundaţi în treaba asta încât nu ne-am dat seama când au sosit acei nemernici. I-am auzit pe prietenii noştri cum ţipau, aş fi vrut să merg să văd ce se întâmplă însă el nu mă lăsa, mă trăgea după el pe acea alee întunecată şi umedă…îmi strângea mâna tare, încercând să mă liniştească, dar nu reuşea pentru că nici el nu era calm. Şi în următoarea clipă am auzit împuşcăturile.

– NNNNNNNNNUUUUUUU!!!!!!!!

 

Anunțuri

9 comentarii la “Prolog

  1. Sunt curioasă ce părere aveţi…Aşa că vă rog fiţi critici şi spuneţi-mi părerea voastră despre fic 😉
    Ce părere aveţi despre primul fic scris de mine?

  2. deci sis pe viitor dezvolta un pic mai mult sentimentele pe care le avea atunci cand vroia sa mearga la prietenii ei.
    in rest e superb:*
    felicitari
    pe cand primul cap:*

  3. Iti spun eu ce cred Domnisoara…. :-w
    Ca de mult trebuia sa te apuci tu de asa ceva .
    Sunt mandra de tine scumpete :*
    Te sustin pana la capat.
    Ideea este geniala, absolut GENIALA.
    Abia astept primul capitol

  4. cuvintele..cuvintele mele nu le gasesc …nu pot sa spun decat atat …mirific….succes si muuulta inspiratie pentru urmatoarele multe multe cap
    kisses and hugs!

  5. pai din cateva cuvinte am inteles k ai talent…iar din urmatorul o sa ne dam seama mai multe…:) oricum imi place cum scrii si sper k o sa postzi cat mai repede urm.succes la scris:*

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s