Capitolul 18: Simt cum…

                Perspectiva lui Edward Cullen

Au trecut deja două săptămâni de când am mers cu Isabella şi cum mine am fost la Statuia Libertăţii, de atunci am dus-o în numeroase muzee: Muzeul American de Istorie Naturală, Muzeul Frick, Muzeul Metropolitan de Artă şi Muzeul de Artă Modernă; am mai fost şi în Central Park, Empire State Buliding, Lincoln Center, Times Square şi în restul zilelor am fost la mine acasă sau la ea. Îmi amintesc când a avut Alice ideea genială să mergem la cumpărături şi toţi eram îngroziţi, iar Bella şi Jasper se priveau cu constatare. Alice a fost îngrozită gândindu-se că putea fi ceva între cei doi şi când a mers ca o fiară spre Jasper şi l-a întrebat de ce se privesc aşa, când i-a spus că doar o coincidenţă nu a fost mulţumită, doar când Bella i-a spus că este de acord să petreacă o zi la cumpărături cu ea atunci a fost mulţumită şi noi restul îngroziţi de acea zi. Şi totuşi a fost plăcut spre deosebire de alte torturi ale surorii mele şi doar pentru că îngerul meu era acolo, Jasper îi tot arunca priviri cunoscătoare. În toate aceste zile am fost destul de apropriat de ea şi mă îndrăgosteam tot mai tare de tot ce avea legătură cu ea.

Astăzi era ziua mult aşteptată, astăzi aveam de gând să fac cel mai important lucru de până acum…ceva ce mă putea face fericit pe deplin şi depindea doar de ea. Dimineaţa mi se părea că soarele îmi zâmbeşte şi că îmi spunea că o să fie o zi perfectă, am făcut un duş rapid şi după am coborât jos unde erau toţi, Alice era la fel de zâmbitoare ca mine.

– Edward hai cu mine – m-a tras după ea până în birou – Eşti sigur de ce o să faci?

– Nu prea – zâmbeam ca un îndrăgostit.

– Frăţiore nu mai glumi – s-a enervat.

– Bine – mi-am dus mâinile la piept în semn de apărare.

– Eşti sigur că şi ea simte ceva pentru tine?

– Sper – asta era întrebarea care mă chinuia de atâta timp.

– Ce o să faci dacă răspunsul ei este că nu simte nimic pentru tine? – am suspinat.

– Nu ştiu…o să încerc să mă resemnez şi să merg mai departe, deşi ştiu că fără ea nu o să pot trăi. Bella este foarte esenţială pentru mine, oxigenul meu şi ştiu că fără ea nu pot trăi.

– Edward…

– Nu vreau să mă gândesc la un răspuns negativ. Vreau să sper – am zâmbit din nou.

– Este o fată bună. Aţi face o pereche perfectă, dar am un presentiment rău – mă priveam cu grijă.

– Te înşeli totul o să fie perfect.

– Să sperăm…Şi cum ai de gând să-ţi mărturiseşti sentimentele?

– Nu m-am gândit la nimic în special – am oftat – Ştiu doar că trebuie să o impresionez – m-am aşezat pe unul dintre fotolii.

– Asta aşa este – Alice s-a aşezat lângă mine.

– Este o franţuzoaică al naibii de greu de impresionat, dar este stăpâna inimii mele şi asta nu pot să schimb.

– Nu are un accent tipic francezilor.

– Ai dreptate, dacă nu am fi fost atunci în Franţa la înmormântarea mamei ei aş fi fost sigur că îi americancă.

– Vorbeşte foarte bine engleza…

– Franţuzoaica mea – am chicotit.

– Să mâncăm – am mers în bucătărie unde se aflau toţi aşezaţi la masă, am început şi noi să mâncăm în linişte, dar eu nu puteam să-mi şterg acel zâmbet de îndrăgostit. După ce am terminat de mâncat am mers în sufragerie şi Emmett mă privea ciudat.

– Ce ai Edward?

– Nimic.

– Emmett nu vezi că este îndrăgostit până peste cap de Isabella – a spus Jasper.

– Frăţiore, franţuzoaica aceea a pus ghearele pe tine?

– Edward ai pus mâna pe o bucăţică bună de tot – a spus Jasper.

– V-am auzit – au spus Rosalie şi Alice intrând în cameră.

– Iubit-o – a început Jasper.

– Termină. Ştiam eu că îţi place de ea – avea o privire criminală.

– Suntem doar prieteni, ce nu înţelegi? – a spus Jasper revoltat – Eu am fost primul care s-a împrietenit cu ea, pentru că voi eraţi prea superficiali.

– Ştiu, dar… – a vrut sora mea să spună.

– Nu i-am spus încă nimic despre sentimentele mele. Azi vreau să fac asta dar nu ştiu cum – le-am răspuns la întrebările pe care le aveau cu toţii în minte în afară de Alice.

– Am eu o idee – a spus Alice ridicându-se în picioare, aveam impresia că i s-a aprins un beculeţ deasupra capului – Ce ar fi să faci o cină romantică?

– Atât de frumos – a spus Rosalie.

– O idee bună…Mai e o singură problemă.

– Care? – au întrebat amândouă.

– Unde o să aibă loc?

– Aici…ba nu în grădină.

– Perfect – am zâmbit.

– Atunci să începem să pregătim totul – a început Alice entuziasmată.

Am început să cutreierăm toate magazinele să căutăm tot ce este nevoie, trandafirii şi tot ce mai trebuia…

Perspectiva Isabellei Dupont

– Alo? – am spus când aveam telefonul la ureche.

– Isabella Dupont? – a spus o voce masculină din celălalt capăt al telefonului.

– Depinde pentru cine?

– Isabella vreau să-ţi spun că a venit momentul să afli ce vroia Victoria.

– Cine eşti?

– Chad – a început să râdă – Vreau să vii în parcul Riverside Skate,  ştii unde îi?

– Da.

– Ei bine ai jumătate de oră să ajungi acolo începând de acum – şi a închis.

Nu am mai stat pe gânduri, am luat cheile de la maşina închiriată şi am coborât în parcare. Am urcat în maşină şi am pornit cu viteză spre locul stabilit de Chad, am format numărul lui Edward şi acesta mi-a răspuns imediat.

– Bună – a spus.

– Edward nu ştiu dacă pot să ajung la timp la voi.

– S-a întâmplat ceva? – m-a întrebat panicat.

– A intervenit ceva.

– Chiar nu suportă amânare acel lucru.

– Nu – am chicotit.

– Chiar nu poţi să treci pe la noi azi? – mă întrebam de ce insistă atât.

– O să fac tot posibilul să vin mai târziu.

– Îi bine şi aşa. Te aştept.

– Mai vorbim…

Am închis exact în momentul în care am ajuns în acel parc, era foarte ciudat…nu avea nici un pic de iarbă, aveam impresia că a trecut moartea prin acel parc. Nu era nimeni decât un bărbat în mijlocul parcului şi presupun că acela era Chad. M-am apropriat de el şi atunci s-a întors.

– Ai ajuns exact la ţanc – a început din nou să râdă.

– Ce vrei?

– Curiozitatea nu te-a lăsat în pace, nu?

– Nu cred că asta este problema ta.

– Ai dreptate.

– Ce vrei?

– Ce vreau? De la tine aş vrea mai multe lucruri, cu care să încep?

– Unde este Victoria?

– A dispărut alaltăieri şi mi-a lăsat asta să-ţi dau.

– Cum adică a dispărut?

– Nu mă întreba pe mine ştiu doar că nu mai era în camera aia şi în bilet spunea că nici nu o să mai auzim de ea.

– Ce să-mi dai?

– Asta – mi-a arătat un plic şi când să-l iau la tras.

– Dă-l!

– Ce îmi dai în schimb?

– Una în cap…dă-l!

– Nu – începea să mă calce pe nervi.

– Am spus să-l dai – nervoasă i-am dat o palmă de i-am întors faţa în cealaltă parte.

– Periculoasă, nu glumă – mi-a dat plicul – Am plecat. Rămâi cu bine frumoaso. Adio…

– Adio, idiotule.

Nu am vrut să mai plec de acolo aşa că am deschis plicul chiar acolo, cuvintele ei erau aşternute chiar pe acea pagină:

„Dragă Isabella,

Dragă pe naiba…nici o dată nu mi-ai plăcut şi te-am urât din prima clipă în care te-am văzut, cred că ştiai acest lucru de ceva vreme. Şi presupun că sentimentul este reciproc. Nu spun că te urăsc pentru că totuşi avem multe în comun, sigur te întrebi ce am putea avea noi în comun. Multe…chiar mai multe decât ţi-ai putea tu imagina.

Îţi aduci aminte de cât timp ne ştim noi? Şi nu îmi spune că de vreo 5-6 ani pentru că atunci dă-mi voie să-ţi spun că te înşeală teribili de mult memoria sau ai fost destul de traumatizată în perioada aia, da şi acum o nouă întrebare: Ce perioadă?

Ei bine pentru început să-ţi spun eu sunt de vină pentru toate nenorocirile din viaţa ta şi acele evenimente care te-au dat cu totul peste cap şi care au omorât fetiţa inocentă şi te-au transformat în vipera de azi tot din cauza mea s-au întâmplat. Totul a fost doar vina mea pentru că te-am urât…şi spuneam că nu o să zic că te urăsc, eroare. Şi acum marea întrebare de ce te urăsc atât de mult?

Ca să afli răspunsul la întrebarea o să-ţi spun povestea vieţii mele sper să nu te plictisesc, deci o să-ţi spun doar ce te interesează. Părinţii mei se numeau Renee şi Charlie Swan şi când eu aveam 2 ani Renee a rămas însărcinată cu nimeni alta decât cu tine…ce ciudăţenie suntem surori, îţi vine a crede? De atunci am început să te urăsc pentru ai noştri au început să ţină mai mult la tine decât la mine şi totuşi poate nu te urăsc…Dumnezeu mai ştie că eu cu siguranţă nu. Şi când eu aveam 4 ani şi tu 2 ani îţi aminteşti ce s-a întâmplat? Probabil că nu, îţi luminez tot eu mintea…ei bine tata era poliţist în Forks şi a aflat nişte lucruri despre nişte traficanţi de droguri şi a vrut să îi aresteze, iar mai marii acelei bande au pus nişte criminali să îi omoare pe ai noştri…Nu ştiu prin ce minune ai scăpat, dar ai avut mare noroc. Eu însă am avut ghinionul să cresc cu criminalii părinţilor noştri. Uite că am găsit şi cauza din care te urăsc…că tu nu a trebuit să trăieşti cu cei care ţi-au distrus familia.

Te las pe tine să continui să trăieşti cu chinul de a şti că de acum ai să fii mereu singură…şi să trăieşti cu ideea că ţi-ai urât părinţii fără motiv.

Mult succes surioară! ”

Ţineam scrisoarea în mână şi nu-mi venea să cred tot ce scria în ea…Victoria Jensen este sora mea…Victoria sora mea. Lacrimile începeau să curgă şiroaie pe obrajii mei şi nu aveam nici o intenţie să le opresc pentru că acum simţeam o durere sfâşietoare şi simţeam că se aproprie sfârşitul meu…Simţeam cum…Puţin câte puţin se aproprie sfârşitul meu. Victoria Jensen este sora mea! De fapt Victoria Swan…părinţii mei cei pe care îi uram, de fapt au fost omorâţi…şi propria mea soră mi-a distrus viaţa…Nu îmi venea să cred nimic. Mă simţeam pustiită şi simţeam că mă rup în bucăţi. Toată viaţa mea a fost o minciună…o mare minciună. Cu greu m-am ridicat de pe jos şi am mers  la maşină.

Am urcat în maşină şi am apăsat acceleraţia fără să ştiu în ce direcţie pornesc…eram conştientă doar de faptul că mergeam cu o viteză mare, prea mare deşi mă aflam la marginea New York-ului era foarte periculos şi totuşi am apăsat acceleraţia. Vedeam că acul de la vitezometru atingea viteza de 200 la oră cu toate acestea nu mi-am luat piciorul de pe acceleraţi ba din contră apăsam şi mai tare. Aveam ochii inundaţi de lacrimi şi abia mi-am dat seama că vin spre mine două lumini albe…se apropriau tot mai mult şi eu nu puteam să fac nimic ca să opresc ceea ce urma. La fel ca întotdeauna soarta mea şi-a propus altă cale pentru mine, chiar dacă am tras de volan spre dreapta şi am evitata acea maşină…eu am n-am putut să opresc să merg în râpa din dreapta şi tot ce am putut să fac a fost să strig de teamă.

– NNNNNNNNUUUUUUUUUUUU!!!!!!!!!! – şi după aceea întunericul m-a învăluit.

Sic transit…

                   George Bacovia

Acolo, unde nu-i nimeni,
Nici umbre,
Unde se duc
Mulţime de ani,
Şi zgomotul zilei,
Şi tăcerea nopţii…
Unde toate sunt ştiute…
Acolo, spun călătorii,
Că numai rafale de foc
Se denunţă
Lugubru, metalic,
Din minut în minut.
Acolo, unde nu-i nimeni,
Şi nu mai trebuie
Nici un cuvânt.

Şi iată, ne-a surprins seara
Peste zi nefiind nimic.
La fel
Ca de atâtea ori.
Poveşti…
De muncă,
Lene,
Banchetul din umbră,
Sau timp de fericire.
Şi, iată, ne-a surprins seara,
Peste zi nefiind nimic.

Anunțuri

3 comentarii la “Capitolul 18: Simt cum…

  1. ai postat si tu intr-un sfarsit, si am observat ca stii destul de bine atractiile turistice din ney york. si… in fine, deci o sa te omor pe tine daca cumva te gandesti sa o omori pe issabela!!!! ai auzit????? cum sa-ti omori personajul principal??? deci acest capitol mi-a placut , in sfarsit ai elucidat si tu misterul misteriosului trecut al isabellei…..cu toate ca a fost cam scurt, dupa parerea mea….si sper (din nou!!!) sa postezi, si sper deasemenea sa vad(citesc) reactia lui edward cand va afla cu adevarat care era legatura dintre bella si victoria, si totusi minunatia aceea de copil a fost , pardon este nepoata bellei???? sper ca bella sa aiba custodia fetitei, nu … chad, si ca tot veni vorba de el… nu ai cum sa dovedesti ca nu este un tata bun s.a.m.d??? si repet daca ai s-o omori pe bella…. tu nu tie mila prin ce a trecut biata fetita???? sa-i refuzi ca macar acum , dupa ce copilarie si adolescenta grea a avut si tineretea s a o aiba grea???? sai refuzi sansa de a iubi….

  2. mda….vin si eu cu commul mai tarziu….am citit capitolul dimineata dar nu am avut timp sa las si comm
    revinind……..edward e asa scump…se comporta ca un adolescent….:X:X:X ce emotionat era,mai ca as fi facut si eu misto de el ca emmet:))
    capitolul a fost soc………..adk victoria aia……….nici nu stiu cum s-o numesc….of!!!!!!!as vrea sa o omor…..she must die!!!!!!!!sora ei????????doamne cata imaginatie ai……saraca bella……….sunt perfect de acord cu tot ce a zis „issaissabella”………..dak traieste…si sper ca nu o omori pe bella….sa ia custodia ea….of……te rog eu frumos….adu next-ul repede…ne-ai lasat in suspans!

  3. Pingback: Capitolul 18 din Justiţie oarbă | Just Words Or Maybe Not

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s