Capitolul 8: Din nou…

Nu îmi venea să cred că am revăzut-o după trei ani pe femeia care mi-a dat atâta bătaie de cap…cea care a încercat să obţină cât mai multe lucruri din cauza că ştia un secret despre mine…un secret care m-ar fi distrus atunci şi încă mai are posibilitatea ca cu acest secret să mă distrugă. O priveam cu atenţie fără să-mi arăt groaza care a pus stăpânire pe întreaga mea fiinţă, îmi era teamă de ea…sau mai bine zis îmi era teamă să nu distrug imaginea pe care mi-am creat-o în faţa lumii întregi şi mai ales în faţa familiei Cullen. Ei au devenit importanţi pentru mine şi acum trebuie foarte curând trebuie să plec de aici…cât mai iute. Priveam în continuare femeia care se află în faţa mea, îmbrăcată într-o rochie verde închis cu un umăr descoperit, mulată şi îi punea în evidenţă silueta, părul roşcat îi curgea în valuri pe spate…avea acelaşi ten palid ca întotdeauna, era machiată natural şi deşi zâmbea cu o bunătate prefăcută puteam să simt răutatea pe care o emana.

– Ţi-a fost dor de mine? – nu înţelegeam rostul acestei întrebări.

– Nu se… – am auzit o voce din spate însă nu am identificat-o pentru că eram prea concentrată pe scorpia din faţa mea.

– Ţie ţi-a fost? – i-am răspuns cu aceeaşi întrebare şi ea mă privea zâmbitoare.

– Posibil…mai mult de…

– Ştiu bine de ce ţi-a fost dor – şi ea zâmbea, însă acum privea în spatele meu parcă încercând să afle un răspuns.

– Isabella… – continua să facă acelaşi schimb de priviri cu cineva din spatele meu, teama m-a încolţit…nu se putea ca altcineva care să ştie acest secret din mine – Nu îmi faci cunoştinţă?

– Victoria, presupun că nu te interesează asta sau mă înşel? – am ridicat sprâncenele aşteptând răspunsul.

– Poate da sau poate nu – m-am întors spre cei din familia Cullen şi îi vedeam pe toţi încordaţi şi Edward părea ca şi cum ar fi fost lovit cu o bâtă de baseball…ceva nu este în regulă.

– Mă scuzaţi  clipă…Dacă ai ceva de spus – şi am plecat spre un loc retras unde să pot vorbi cu ea în linişte.

 

Perspectiva lui Edward Cullen

Priveam uimit cum cea care a fost soţia mea, care a avut o inimă atât de rea încât să-şi abandoneze propria fiică…şi nici acum nu îmi venea să cred că a putut face toate aceste lucruri. Stăteam acolo îngheţat ascultând schimbul de replici dintre Victoria şi Isabella, care părea o fiară ce încerca să o distrugă pe Victoria. Fosta mea soţie încerca să îi arete Isabellei că ne cunoaşte, deşi eu o rugam din priviri să nu facă aşa ceva…eram mirat când a întrebat-o pe Isabella dacă nu ne face cunoştinţă.

Chiar şi când au plecat pe o terasă ca să poarte o discuţie din câte se pare cam mult prea serioasă şi secretă, eu continuam să privesc în urma lor şi să mă gândesc cum femeia pe care o iubesc acum se confruntă fără să ştie cu fosta mea soţie. Mă întrebam ce aveau de împărţit încât Isabella era atât de furioasă…şi  câte  şi mai câte alte lucruri îmi treceau prin minte cu viteza luminii.

– Nu se poate! – a exclamat Alice surprinsă ducându-şi mâna la gură.

– Ce caută ea aici?! – întreba Rosalie.

– De când o cunoaşte pe Isabella? – a întrebat tata.

– Cum Dumnezeu a ajuns ea aici? – spunea Emmett furios.

– Edward, te simţi bine? – m-a întrebat mama punându-şi o mână pe umărul meu.

– D-d-d-da – dădeam din cap ca un nebun.

– Frate vino-ţi în fire – a spus Jasper.

– Ceva nu este în regulă – a continuat tata, eu clipeam în continuu şi încercând să îmi revin.

– Ai dreptate – a spus Emmett.

– Merg să văd ce s-a întâmplat – am spus şi am plecat spre terasa unde se aflau, când am ajuns acolo exact când mă pregăteam să merg pe terasă ca să văd sigur ce se întâmplă, am simţit mâna cuiva pe umărul meu şi m-a oprit.

– Nu, lasă-le frate – a spus Jasper – O să intervenim doar dacă este nevoie – am aprobat din cap şi am rămas acolo privind ce se întâmplă.

Isabella era de a dreptul furioasă şi Victoria părea că încearcă să rămână pe poziţia ei…strigau una la alta, însă eu nu auzeam nici măcar un cuvânt şi atunci am decis să ne apropriem puţin mai tare şi atunci am început să auzim tot ce spune, am ajuns exact în momentul în care Isabella s-a năpustit ca o fiară în parul ei, trăgând-o de păr cu furie şi Victoria scâncea de durere.

– Taci din gură şi ascultă bine ce îţi spun acum! – i-a spus autoritar Isabella trăgând-o şi mai tare de păr – Nu mă interesează ce treabă ai cu familia Cullen şi oricare dintre membrii familiei…Te vreau departe de ei! – i-a dat drumul.

– Nici nu mă gândesc…mai ales acum când i-am regăsit – Isabella a tras aer în piept părea că încearcă să se calmeze şi să nu facă vreo prostie.

– Ascultă bine…ştii de ce sunt în stare – aveam senzaţia că o ameninţă cu ceva foarte grav – Ţi-am dat bani în schimbul tăcerii, însă aş putea să te readuc la tăcere într-un mod şi mai simplu, care m-ar scăpat de grija ta pentru restul vieţii…

– Nu ai fi în stare…mai ales din cauza legăturii dintre noi – a zâmbit cu superioritate.

– Sunt în stare de asta şi de multe lucruri şi ştii bine lucrul acesta. Nu mă provoca.  Te pot distruge ca pe un gândac…ce eşti şi aş scăpa atâtea persoane, care sunt nevoite să-ţi suporte prezenţa hidoasă.

– Şi ce ai de gând să-mi faci? Aşa de importantă este această familie pentru tine? – Victoria a ridicat o sprânceană şi pe faţă i s-a aşternut o expresie ca şi cum ar fi aflat răspunsul unei întrebări care putea să-i aducă milioane – Chiar nu vrei să ştii povestea care mă leagă de ei? – asta m-a făcut să mă încordez, simţeam că atunci când Isabella o să afle adevărul de la ea totul se va duce şi eu am să-mi pierd şi cea mai mica şansă de a avea ceva cu Isabella.

– Nu sunt importanţi pentru mine – asta m-a sfâşiat în interiorul meu – Şi nu contează ce s-a întâmplat între voi.

– Şi atunci de ce nu mă vrei lângă ei? – în următoarea clipă Isabella şi-a deschis poşeta, a scos carnetul cu cecuri şi a scris un cec şi l-a rupt. S-a întors spre mama copilului meu şi o privea furioasă.

– Accepţi sau nu? Este ultima ta şansă.

– Până când nu îmi spui de ce vrei să stau cât mai departe posibil de ei, nu îţi dau un răspuns.

– Dacă nu accepţi cecul şi dacă încerci ceva împotriva mea sau a lor…o să mă cunoşti în realitate şi o să vezi de ce sunt în stare – se pare că toate astea o puneau pe gânduri pe cea care mi-a distrus viaţa.

– Bine – a şoptit încet, la fel ca un copil care era vinovat de ceva. În momentul în care a vrut să ia cecul Isabella l-a ţinut, acum amândouă ţineau de el privindu-se în ochi.

– Trimite-mi datele contului tău bancar şi voi depune lunar o sumă de bani…cu condiţia să nu mai apari niciodată în viaţa nici unuia dintre ei – vocea rece a Isabellei a tăiat liniştea serii, apoi Victoria a plecat de acolo.

Noi ne-am întors la petrecere unde erau şi restul membrilor familiei mele şi o aşteptam acolo pe Isabella, care a întârziat câteva momente. Când a venit părea atât de calmă, deşi acolo a fost aşa de furioasă…nu ne-a întrebat nimic în legătură cu Victoria şi tot restul serii l-am continuat evitând să vorbim despre acel subiect. Ea a intrat în discuţia mamei cu alte doamne care se ocupau de acest eveniment şi de strângerea de fonduri. Toată lumea o cunoştea pe Isabella şi toţi căutau prezenţa ei…toţi încercau să cadă bine în faţa ei, mulţi dintre cunoscuţii mei m-au făcut să le fac cunoştinţă cu faimoasa avocată. A fost atât de obositoare seara asta…pentru noi toţi şi mai ales în momentul în care am plecat şi Isabella se afla la braţul meu, toţi jurnalişti au început cu tot felul de întrebări…noi le-am evitat şi cu ajutorul gărzilor am scăpat de ei.

– Sunt exasperanţi – a spus când am ajuns în maşină.

– Aşa este…nu îi înţeleg – s-a uitat la mine şi a zâmbit într-un mod special…în aşa fel încât inima mi se topea.

– Întotdeauna vor fi aşa…asta este ceea ce cere meseria lor. Într-un fel îi înţeleg – era atât de adorabilă, a oftat ceea ce mi-a atras atenţia.

– Ai păţit ceva?

– Nu…

– Ce s-a întâmplat? – ardeam de curiozitate să aflu ce s-a întâmplat.

– Nu contează.

– Haide Isabella…ştiu că este ceva – încercam să o conving.

– Mă gândeam la ce vor scrie mâine toţi despre sosirea mea şi mai ales despre dispariţia mea – a chicotit.

– Multe…

Am lăsat-o pe Isabella la ea acasă şi eu am  mers la mine, unde mă aştepta îngeraşul meu adormit…micuţa mea habar nu avea că m-am întâlnit cu mama ei. Bona a adormit şi ea aşa că am mers la mine în dormitor şi m-am culcat.

A doua zi dis de dimineaţă când m-am trezit am făcut un duş şi după aceea am mers la bucătărie vrând să iau micul dejun. Se pare că bona se afla deja cu Evie şi îi oferea şi ei micul dejun…pe masă se aflau ziarele, care mi-au atras atenţia.

Titlurile de pe el erau în legătură cu mine, Isabella şi Victoria; sunau cam aşa: „Este oare Edward Cullen acum împreună cu Isabella Dupont?” , „ Edward Cullen a uitat-o pe fosta soţie Victoria Jensen?” , „Unde a fost tânăra avocată?”. Exact cum a spus Isabella toţi jurnaliştii au scris despre noi…erau absurzi şi nu ne respectau de loc intimitatea. Ce îi interesa pe ei dacă eu aveam sau nu ceva cu Isabella? Eram nervos la culme…telefonul a început să sune.

– Da? – am răspuns puţin nervos.

– Bună, frate. Ce faci? – vocea lui Jasper se auzea din partea cealaltă a telefonului.

– Citesc ziarele…Tu?

– Sunt la Isabella…Alice îi arată ştirile despre voi doi.

– Ce?! – am strigat.

– Fii fără griji nimic în legătură cu…Tocmai din această cauză am venit aici, ca să evităm un astfel de incident.

 

Perspectiva Isabellei Dupont

Petrecerea a fost plină de surprize…mă aşteptam la orice însă nu să o văd pe Victoria acolo. Toată seara am fost în centrul atenţie şi deşi urăsc asta a trebuit să mă conformez şi să fiu una dintre snobii care se aflau acolo…mi-am jucat bine rolul, am recomandat la câteva persoane care cereau ajutorul meu în problemele legale firma lui Carlisle. Deşi mă întrebam ce legătură are Victoria cu ei, am preferat să nu ştiu asta…sau mai bine zis nu să aflu de la ea, de la ei aş fi vrut să aflu, însă ei nu îmi spun. Mi-am dat seama că m-am ataşat de fiecare membru al acestei familii şi în special de Edward…nu înţeleg cum s-a întâmplat aşa ceva, cert este că s-a întâmplat şi nu poate fi şters. Când am plecat am fost văzuţi de paparazi, însă spre norocul nostru nu erau pregătiţi cu camerele şi nu au făcut nici o poză, însă au pus diferite întrebări…despre o posibilă relaţie între noi. Am fost întreruptă din gândurile mele de soneria uşii, am mers şi am deschis. Uimită de cine se afla la uşa mea, i-am invitat înăuntru pe cei doi ca o gazdă bună, şi anume pe Alice şi pe Jasper.

– Bună dimineaţa, Isabella – a spus Alice cu un zâmbet jucăuş.

– Neaţa – a continuat un Jasper somnoros.

– Bună dimineaţa – am spus şi eu după ce au intrat – Vă pot servi cu ceva?

– Cu o cafea – a spus Jasper încercând să-şi ţină ochii deschişi.

– La fel.

Am mers în bucătărie şi am făcut cafea şi apoi am revenit cu cafelele în sufragerie.

– Isabella, sper că nu te-ai supărat că am venit la tine – a spus Alice.

– Nu îi nici o problemă – am afişat un zâmbet liniştitor.

– Însă este o problemă foarte importantă – asta m-a neliniştit.

– Ce s-a întâmplat? – am întrebat.

– Au apărut nişte articole în ziare… – a început să-mi arete nişte reviste ţi ziare în care erau acele articole.

Titlurile erau foarte amuzante mai ales că nici unul nu ştia sigur ce se întâmplă şi făceau mii şi mii de presupuneri, ca de exemplu: „Isabella Dupont şi Edward Cullen sunt împreună?” , „Oare faimoşii avocaţi au o relaţie secretă?” , „Unde a dispărut faimoasa avocată în acest timp? Oare Edward Cullen este de vină că Isabella a dispărut din atenţia presei şi mai ales de pe holurile tribunalelor? Edward şi Isabella este posibil aşa ceva?”. Făceau atâtea presupuneri, încât păreau că sunt prezicători…mă amuzam copios pe seama acestor articole, ba chiar au inventat şi martori cum că noi în seara petrecerii ne sărutam.

– Sunt aşa de amuzanţi – am spus între râsete.

– Nu te enervează? – m-a întrebat Jasper.

– Ar trebui?

– Un pic…Sunt interesante aceste presupuneri ale lor – a spus el alăturându-mi-se la râsul copios.

– Nu ar fii o idee rea…V-ar sta bine împreună, nu este aşa iubitule? – l-a întrebat Alice pe Jasper.

– Aţi fi cuplul perfect – a spus el serios.

Cuplul perfect? Nu…nu…nu…între noi nu poate exista nimic…noi nu putem fi altceva înafară de simpli colegi, chiar dacă în inima mea nutresc anumite sentimente faţă de el…mai mult nu poate fi. Nu se poate! Aşa ceva este imposibil şi de a dreptul absurd…O veche replică pe care toţi o spun mi-a venit în minte „Şi dacă inima aşa zice?”. Chiar dacă ea zice, eu ştiu că o să-l rănesc cu sau fără voia mea…pentru că trecutul meu distruge vieţi.

Anunțuri

9 comentarii la “Capitolul 8: Din nou…

    • deci is curioasa de trecutul ei
      un mic sfat:lucreaza la sentimentele ei pt edward..sau in general..nu mult,o ideee accentuata:*
      kises
      pe cand nextul

  1. chiar ma asteptam sa fie victoria….off sper ca edward sa ii zica in curand de fiica lui si despre victoria.scrii f frumos.astept nextu cu nerabdare:*

  2. hey…cand postezi?mor de nerabdare….te rooooooooooooooggggggggggggg ppppppppppppppppppppppppoooooooooooooooossssssssssssstttttttttttttteeeeeeeeeeeeeeeeeeeaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaazzzzzzzzzzzaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa:*:*:*

  3. uuuuuuu ….nu stiu de ce… dar am banuit ca e Victoria….sunt curioasa care sunt povestile celor 2 si ce ii leaga de aceasta Victoria….am eu o banuiala…dar o las pt mai incolo..sa vedem daca e adevarata :))
    succes si spor la scris 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s