Capitolul 5: Linia sanguină

M-am trezit târziu, oricum nimeni nu mă grăbea. Alice încă dormea profund, cine ar fi crezut-o atât de liniştită. M-a amuzat.

M-am dus să fac un duş şi apoi m-am întors ca să-o trezesc pe prietena mea.

Alice s-a îmbrăcat repede şi-a coborât la micul dejun. Tatăl meu ca întotdeauna a plecat.

Am fost nerăbdătoare toată ziua, deoarece vroiam să ştiu de Jacob, dar din câte se pare a plecat cu tata şi se vor întoarce după muncă. Un camion mi-a confirmat suspiciunile, Jacob se va întoarce târziu.

Alice a plecat devreme, trebuia să-şi facă bagajele, cum plecăm mâine. Ne-am despărţit temporal, cum zborul era devreme.

Fără chef am început să văd ce haine o să iau la mine. Într-un mod foarte ciudat am umplut trei genţi cu haine.

În timpul liber, cum am fost obosită după ziua de ieri am adormit în patul meu.

Nu ştiu cât timp am dormit, dar am fost trezită.

– Trezeşte-te leneş-o! – am fost trezită de o voce masculină.

Am sărit din pat gândindu-mă că poate fi Jacob.

Am fost foarte dezamăgită să-l văd pe Edward în picioare, privindu-mă de la uşă camerei mele.

– Taci, idiotule! – m-am plâns – Nu respecţi somnul  celorlalţi.

Cu încrederea pe care nimeni nu i-a acordat-o s-a aşezat pe pat.

– Scoală-te, avem planuri pentru azi şi nu o să mi-le ruinezi. – a zâmbit.

Eu nu mă gândeam să merg nicăieri şi i-am spus, dar presiunea: „Părinţii tăi…” şi bla bla…m-a făcut să mă trezesc şi să-l însoţesc.

Am mers într-un parc destul de frumos care era înafara NY.

– Bella – a spus în timp ce ne plimbam – De ce nu încercăm din inimă să ne înţelegem bine?

Edward cu siguranţă s-a lovit la cap…dacă nu a început cu aerul de vanitatea ca să-mă lovească pe mine. Era îmbolnăvitor.

– Dacă nu-mi amintesc eu greşit tu ai fost cel care ai fost de la început nepoliticos ca să încerci acum să înmoi treaba asta, aşa că uită…Ar trebui să mă nasc de o mie de ori ca să mă înţeleg bine cu tine!

– Bella, ne vom căsători peste un an! – mi-a reclamat.

– Şi pentru mine anul acesta înseamnă că trebuie să caut pretextul ca să nu trebuiască să mă căsătoresc cu un idiot ca tine. – am ţipat întorcându-i spatele.

– Ai putea să-mi spui Isabella Swan ce ţi-am făcut de te porţi aşa de urât cu mine? – m-a înfruntat.

– Fiindcă eşti încarnarea ego-ului…te crezi mai bun decât ceilalţi, încerci să fii superior celorlalţi şi să faci pe deşteptul…Ah! Am uitat să fii dezgustător. – am ţipat.

După asta Edward m-a lăsat acasă, Jacob nu era pe nicăieri şi eram aşa de supărată, sincer Cullen mă supăra.

Am mers la culcare fără să ştiu nimic de Jacob, nici măcar un telefon, nici un mesaj.

Viaţa nu-mi zâmbea, aşa că am încercat să-i scot limba şi să-i întorc spatele.

M-am trezit din cauza sunetului isteric al alarmei.

Am luat micul dejun în camera mea şi apoi am făcut un duş. Mi-am luat bagajele şi am plecat la aeroport împreună cu mama şi cu tata care plângeau că cum este posibil ca fetiţa  lor să plece în altă ţară.

– Pregătită? – a spus Alice la îmbarcare.

– Desigur nu o să-l văd pe Edward o lună şi asta mă face fericită. – am zâmbit.

Ne-am luat de mână şi am urcat în avion.

Oamenii nu se opreau din privit, Alice şi eu mergeam fără să ne dăm seama că încă ne ţinem de mână. Am râs în faţa idei că noi două puteam fi ceva mai mult…

Zborul a fost liniştit, nici o turbulenţă şi acele lucruri tipice, în cea mai mare parte a timpului am dormit, în timp ce Alice făcea acelaşi lucru.

Lunile au trecut zburând în Londra, viaţa a mea a fost ocupată acolo, de la universitate la hotel, de la hotel la universitate, câte o noapte lejeră şi supă aceea să dormim devreme că mergem la universitate ziua următoare. Am  încercat să-i vizitez cât mai puţin pe Culleni, adică asta însemna o dată sau de două ori pe lună. Eram deja de cinci luni în Londra şi încă nu aveam veşti de la Jacob, a încetat să mă sune şi tot ce ştiam de el era puţinul ce îmi spunea tata.

Eram obosită, duminica în general trebuia să merg să-i văd pe Culleni, dar de data asta am fost salvată de o excursie, cum ei au plecat din ţară.

Am luat telefonul, gândindu-mă ce să plănuiesc.

Am ezitat câteva minute şi am decis să-l sun pe Jacob.

– Alo – a răspuns o voce masculină.

– Jacob, sunt Bella – am încercat să par calmă.

– Bună, Bella – a spus pe un ton agreabil.

– Bună. Ce ai mia făcut?

– Ocupat la locul de muncă. Cum este la Cambridge?

– Interesant  şi obositor. – am râs – De ce nu ai răspuns la emailurile mele?

– Nu am primit emailurile tale. – m-a asigurat.

– Dar cum? Dacă am corectă adresa ta…Eşti sigur?

– Sigur. De asta nu am vrut să insist, în plus în ultima zii în care ai fost aici nici măcar nu m-ai aşteptat. – mi-a reclamat.

– Dar tu nu ai venit! – am ţipat.

– Tu mi-ai trimis un mesaj să ne vedem la restaurantul care se află la trei străzi depărtare de casa ta. – a asigurat din nou.

– Eu niciodată nu am spus asta. – am spus.

– Eşti sigură?

– Îţi spun că nu ştiu nimic de asta. – eram confuză.

– Atunci cineva a manipulat asta. – a spus.

– Dar, cine? Să vedem…aşteaptă o secundă – am căutat în agenda mea emailul lui Jacob – Jacob adresa ta este Jacob09.

– Nu, Bella adresa mea este Jacob909 – a declarat.

– Atunci cineva mi-a schimbat adresa în lista mea de contacte – am ţipat.

– Şi nu mai sunat niciodată?

– De fiecare dată când o făceam era închis.

– Ce ciudat, niciodată nu mi-a venit nici un mesaj cu apelurile pierdute…

– Bine, acum când am reluat legătura – am zâmbit din cauza idei – Când o să te văd?

– Peste două săptămâni trebuie să merg în Londra pentru nişte treburi ale tatălui tău, poate te pot vizita. – a râs.

– Ar fi genial. Jake trebuie sa închid. Mă suni când poţi?

– Clar! Ai grijă de tine fetiţa mea! – a spus delicat.

– Promit. Şi tu ai grijă.

– Tu mai mult, ai un idiot de care trebuie să te fereşti. – vocea lui părea gravă.

– Nu îţi face griji idiotul acesta a fost foarte liniştit, cred că aerul din Londra îi face bine idiotului suprem.

– Bine, pupici. – a adăugat.

– La revedere. – am râs ca o proastă la telefon.

– Aşa că am vorbit cu Jacob. –  Corpul mi s-a tensionat când am auzit o voce masculină care venea din pragul uşii care se afla în spatele meu.

– Ce faci aici? – am întrebat.

– Nu uita că am acces peste tot în hotel. – s-a lăudat.

– Tu nu ai plecat în Franţa pentru tot sfârşitul de săptămână?

– Da, dar mi-am schimbat planurile am vrut să lămuresc cu tine câteva lucruri. – a zâmbit.

– Eşti surprins că vorbesc cu Jacob? – poate avea ceva de a face cu asta.

– Adevărul este că da, se presupune că trebuie să disimulezi mai mult. – a zâmbit.

– Ei bine, asta este problema mea…unde mă obligi să merg?

– Surpriză. – a adăugat el.

– Am planuri cu Alice – am minţit ca să scap.

– Nu, am întrebat-o pe Alice şi ea mi-a spus că iese cu Jasper.
Alice, turnătoarea!

– Astăzi câştigi, mă îmbrac – am spus ridicându-mă din pat.

– Ia – a spus el înmânându-mi o plasă.

– Ah?

– Deschide-l. – a zâmbit elegant.

Am luat plasa pentru a vedea o rochie frumoasă, trebuie să recunosc că Edward avea gust bun.

– Mulţumesc.

– Dă-le mamei mele, niciodată nu aş fi ales aşa ceva pentru tine, nu se potriveşte – a spus arcuindu-şi o sprânceană.

Aproape am devenit cenuşă din cauza furiei.

M-am dus la duş, m-am relaxat suficient, trebuia să-mi menţin un zâmbet prostesc aproape toată ziua, aşa că era mai bine să disimulez de aici. O dată cu trecerea timpului mi-am dat seama că Edward se bucura să discute orice punct cu mine, aşa că acum câteva luni mi-am dat seama că nu trebuie să-i fac plăcerea, aşa că era de acord cu aproape orice, aşa evitam comentariile lui.

Rochia se potrivea perfect pe corpul meu, de un lucru eram sigură, Edward nu o să spună că nu se potriveşte cu corpul meu.

Mi-am ridicat părul cu ajutorul unor agrafe.

Şi am ieşit în camera unde era Edward.

Atunci era pietrificat în faţa mea, privindu-mi şoldurile. Am zâmbit.

– Nu-i rău, cred că faptul că ai lăsat mâncare din NY te-a rafinat un pic, şi nu mai pari o jucătoare de rugby. – a spus încrucişându-şi braţele şi admirându-mi rochia.

– Mulţumesc pentru încercarea de a face complimente, sigur se pare că ţie aerul din Londra ţi-a spălat creierul şi te face să pari un cavaler din zonă şi nu te mai faci să fii doar un sex simbol. – i-am întors mâna.

Am plecat cu maşina, cine ştie unde, cum nimeni nu a vorbit cât el conducea.

A parcat şi după m-a ajutat să cobor din maşină. M-am îndoit puţin înainte să-i accept mâna, dar am făcut-o.

– Teatru? – am spus îndoindu-mă de unde mergem.

– Da, mi s-a spus că îţi place teatrul – a zâmbit.

– De când îţi pasă de ceea ce îmi place? – am întrebat cu o curiozitate reală.

– De când eşti iubita mea. – a asigurat.

Am intrat în teatru şi ne-am aşezat în primul rând. Încă nu a început, aşa că Edward ca prin minune a început să-mi vorbească.

– Câte luni mai ai aici?

– Patru luni, mai mult sau mai puţin. – am răspuns.

– Ai de gând să vii să mă vizitezi în vacanţă sau trebuie să vin eu de fiecare dată în USA?

– Cred că aş putea veni, oricum îmi place Londra – am adăugat – Ce vrei?

– De ce crezi că dacă  te întreb câte ceva înseamnă că vreau ceva?

– Haide Edward! să fim cinstiţi, tu nu mă suporţi şi nici eu . Aşadar?

– Să spunem că am veşti rele…

– Spune-le atunci! – i-am cerut.

Pentru ghinionul meu a început piesa, din cauza căreia a trebuit să rămânem în linişte.

Piesa se numea: „Suportaţi partenerul vostru”, aluzie indirectă pentru mine, am râs din cauza asta. Era o comedie care îşi îndeplinea destul de bine funcţia.

Deşi a fost un pic cam lungă, m-am distrat.

Mulţi oameni din public au lăudat-o mult şi au aplaudat-o în picioare, adevărul este că a fost agreabilă, dar anumite puncte prezentate nu au fost pe placul meu, sigur că nu, este ca şi cum ne-au fost dedicate lui Edward şi mie.

– Să ieşim de aici. – mi-a şoptit Edward.

Am început să ne deplasăm printre scaune.

La ieşire, Edward şi-a pus o mână pe spatele meu. M-am tensionat din cauza contactului, după am înţeles de ce. Erau paparazzi în faţa teatrului, sigur din cauza maşinii lui Edward parcată aproape.

A trebuit să fim puţin nepoliticoşi şi să ieşim repede.

Edward a condus ca un nebun.

– Unde mergem? – am spus speriată.

– Trebuie să caut un loc unde să nu ne urmeze. – a spus pricind drumul cu atenţie.

– Edward, încetineşte – am cerut văzând că indicatorul ajunge la 140 km/h.

– Nu fi o fetiţă, dacă vreau să scap de paparazzi trebuie să conduc repede.

Am închis ochii şi am început să-mi masez tâmplele.

Răbdare, domnule, răbdare! îmi spuneam în gânduri.

Edward a luat o curbă, în acest punct nu aveam nici cea mai mică idee unde ne aflăm.

A accelerat din nou şi am văzut unde suntem, acasă la Edward.

– La tine acasă? Nu ai avut o idee mai bună? – am întrebat.

– La mine acasă sunt interzişi paparazzi în jurul clădirii, cel care îndrăzneşte să facă o poză va avea de înfruntat legea. – a spus.

– Cum ai reuşit aşa ceva? – am spus dubioasă.

– Tatăl meu are contacte bune. – a adăugat.

Am ajuns în faţa uşii. Edward şi-a spus numele, i-a recunoscut vocea şi am trecut.

Am rămas în camera de zi a Esmei, un loc primitor care pretindea a fi o bibliotecă, sigur că aceasta conţinea doar preferatele ei, aşa că am început să le înţeleg gusturile, citind titlurile cărţilor ordonate după autor.

Edward a urcat în camera lui.

A sunat telefonul meu.

– Bella, poţi să urci – a spus Edward şi a închis.

Am urcat scările, ca să ajung pe hol, nu aveam nici cea mai mică idee care este camera lui Edward, de fapt era prima dată când am urcat. Pe pereţi erau numeroase fotografii, majoritatea cu bărbaţi, cu siguranţă strămoşii Cullen.

Am mers sperând că Edward o să apară din spatele unei uşi, dar nu s-a întâmplat aşa ceva.

– Edward? – am strigat.

Nu a răspuns nimeni.

– Edward? – am repetat.

Nu era răspuns.

L-am sunat pe telefon.

– Unde eşti? – am cerut.

– Deschide ultima uşă de pe partea stângă şi urcă scările – mi-a indicat.

Am deschis uşa şi am găsit, cea ce cu siguranţă era camera lui Edward. Avea un raft plin cu muzică, un birou mare luminat de la o fereastră şi cu siguranţă avea un  mini balcon. Patul era cu apă. Extraordinar! Întotdeauna am vrut să am unul. Mi-am lăsat timiditate pentru altă dată şi m-am aşezat pe pat.

Era rafinat, se auzea la fiecare mişcare.

Am văzut nişte postere pe un perete care părea de plută.

Şi după un raft era o mică scară.

Am urcat cu grijă, era destul de periculoasă din cauza formei de spirală.

Acolo era Edward, într-o cameră mare plină de instrumente muzicale într-un colţ. Am observat tot ce mă înconjură şi nu puteam înceta să fiu surprinsă, avea multe colecţii aici. Am fost surprinsă să văd că are un telescop îndreptat direct spre cer.

– Îmi pare rău, nu am vrut să te fac să te pierzi prin casă, dar acesta este un loc potrivit unde să fac ceea ce trebuie să fac. – a adăugat aşezându-se pe o canapea confortabilă.

– Spune – am spus confuză.

– Ştii care este adevăratul interes al părinţilor noştri în a ne uni? – a spus Edward în timp ce lua o armonică.

– Să unească ambele averi ca să evite să se piardă în mâinile cuiva rău, asta mi-a zis tata. – am răspuns.

– Este mai mult decât asta…Nu înţelegi adevăratul motiv? Nu ţi-ai seama de adevăr?

Am negat în linişte.

– Urmează-mă – mi-a cerut.

– Dar…eu…

– După te voi aduce aici – a promis.

Am coborât scările şi m-a dus pe hol din nou, am intrat în una dintre camere şi m-a lăsat să văd marele arbore genealogic.

– Strămoşii tăi erau britanici, nu? – a semnalat.

– Da, toţi – am asigurat.

– Toată linia mea de strămoşi este de asemenea – a afirmat – în a patra generaţie de împărăţie a familiei tale, familiile noastre s-au unit – a asigurat.

– Nu-mi ştiu pe de rost arborele genealogic al familie mele – am criticat.

– Edward IV s-a căsătorit cu o strămoş de a ta, Isabella I –  a spus el.

– Isabella I? – o cunoşteam doar pe Isabella I, dar nu şi pe Isabella.

– Da. Ideea este că istoria trebuie să se repete o dată la un anumit interval de timp, este ciudat, la aproximativ 300 de ani, apare o pereche de Edward şi Isabella, asta au observat istoricii acum aproximativ 50 de ani. – a spus el.

– Vrei să spui că crezi că noi suntem următorii? – am întrebat neîncrezătoare.

– Au trecut 306 ani de la ultima dată când s-au unit – a arătat pe arborele genealogic.

– Vrei să-mi spui că noi suntem reîncarnări? – am râs.

– Isabella, asta este serios. Ai portrete ale familiei tale, nu?

– Da, cu toţi – am spus amintindu-mi imagini cu unii.

– Ai văzut unele imagini cu cuplu de care îţi zic?

– Nu ştiu – am spus îndoindu-mă – Nu-mi amintesc.

– Evitau să-şi facă portrete, de fapt chiar ei le ardeau – a spus.

– Edward chiar crezi asta?

– Cred că da.

– Este absurd – nu cred nimic din asta.

– Ai visat vreodată altă epocă?

– Mai mult de o dată – am spus.

– Este ca o regăsire?

– Mi se face frică – am recunoscut ruşinoasă.

– Şi eu am avut mai multe şi păreau asemănătoare – a spus foarte sigur.

Am început să-mi amintesc câteva vise din epoci, erau atât de reale că de multe ori m-am trezit speriată.

– Eşti bine? Eşti foarte palidă. – a spus Edward de pe locul lui.

– Cred că asta este o nebunie – am zâmbit – Părinţii tăi şi ai mei vor să ne unească pentru că cred în legendele astea prosteşti?

– Nu ştiu, dar se presupune că trebuie să ne înţelegem bine, dacă suntem cine credem, dar asta nu merge bine – a spus.

– Nu cred că o să funcţioneze, în plus nu cred că o să funcţioneze niciodată – am spus sinceră, dar fără să vreau să-l jignesc.

– Niciodată nu ne-am străduit deloc – a adăugat.

– Edward nu există chimie, nici nimic, ţie îţi plac alt fel de fete şi mie…- am tăcut.

– Şi ţie îţi place Jacob – a adăugat.

– Da, şi mie îmi place Jacob. – am roşit.

– Nu ne neg că nu-mi place prezenţa lui, dar ştii că fiecare poate ieşi cu cine vrea. – mi-a amintit Edward.

– Ştiu, dar este dificil să propui aşa ceva. Cum te-ai simţi ştiind că perechea ta trebuie să se căsătorească cu altul? La mine nu cred că asta o să funcţioneze – am spus tristă.

– Bella, îmi pare rău, sincer, dar părinţii noştri au dreptate să vrea să protejeze familie şi toată tradiţia – a spus trist de asemenea.

– Şi eu înţeleg, doar că…nu ştiu câteodată toate astea mă înfurie, dar apoi mă întorc – am presupus.

S-a ridicat de pe scaunul lui şi m-a îmbrăţişat.

Am rămas pietrificată în braţele lui.

– Ştiu cum se simte să fii presat de ceva mai mare decât tine şi crede-mă mai devreme sau mai târziu trebuie să accepţi – m-a informat în cadrul şedinţei şi m-a lăsat.

– Asta era ceea ce aveai să-mi spui? Ştii şi tu, vestea cea proastă – i-am amintit.

– Nu Bella, dar cred că ar fi mai bine să stai jos – mi-a cedat scaunul lui.

L-am ascultat, m-am aşezat şi am aşteptat să se liniştească.

A mers dintr-o parte în alta şi dintr-o dată s-a oprit în faţa mea.

– Vreau să fie clar că asta nu a fost ideea mea – a spus.

– OK! Nu tu eşti de vină – am spus înţelegând.

– Părinţii noştri au avansat nunta, şi va fi aici în Londra după o săptămână după ce ne luăm diplomele.

– Ce? – am hiperventilat – Ne vom căsători în mai puţin de cinci luni! – am ţipat.

– Bella, linişteşte-te părinţii noştri au organizat totul, ştii mai devreme sau mai târziu, în cazul acesta mai devreme decât mai târziu, s-ar fi întâmplat asta –  a spus calmându-mă.

Nu-mi venea să cred, în primul rând căsătoria asta absurdă ca să evităm ca linia familiară să se denatureze, apoi protecţia resurselor familiei, acum cred că suntem o pereche care a  fost reîncarnată a familiei şi apoi după toate astea avansează nunta! Asta era prea mult, nu puteam să o suport…încă o veste aşa şi terminam totul.

– Mai este ceva – a adăugat Edward.

– Nu vreau să ştiu mai multe – am cerut.

– Tatăl tău a intervenit în adresele tale şi ale lui Jacob, de asemenea a mituit companiile telefonice ca să vă blocheze convorbirile, dar a eşuat în încercare, a reuşit doar ca nici unuia să nu vă vină mesaje cu apelurile pierdute alea celuilalt. – a adăugat Edward nervos.

– Ştiai? – am ţipat.

– Tatăl meu mi-a spus înainte să plece în călătorie – a recunoscut.

Am simţit nevoia de aer şi se mişca totul, am ieşit de acolo înainte ca mintea mea să se prăbuşească cu atâtea informaţii.

13 comentarii la “Capitolul 5: Linia sanguină

  1. Ah!Nu imi vine sa cred asa poveste…chestia asta cu casatoria e ciudata ;))
    Pentru prima data nu s-au mai jignit :))
    Poate or sa faca progrese in timp 🙂
    De abia astept continuarea:X
    Spor la tradus:*

  2. Foarte frumos, mi-a placut mult. Cred ca intram in fiecare zi sa vad daca ai mai postat ceva si azi a fost ziua norocoasa 😀
    Spor la tradus (desi stiu ca e greu cu timpul) si astept sa vad ce se intampla. xoxo

  3. wow..m-ai uimit:O
    Charlie stie de jacob si bella???:O
    este minunat:X
    fac si eu ca bella prea multe informatii:X
    superb cap
    abia aspt nextul:X
    pe cand e??

  4. WOW super interesant! 😀
    Aia cu stramosii….e super tare!!!!
    (oare de acea Isabella ii amintea Bella lui Edward?) ;)) – de fata din vis! Cred ca e super tare ideea asta 😀
    love it!

  5. eu credeam că Edward a mituit totul, nu tatăl ei. cred că s-a prins de treaba… 😐
    hm.. e ingenioasă chestia cu legenda şi reîncarnarea. e chiar obligatorie chestia…
    totuşi, la ei nu e.. chimia aceea. de ce? chiar merge ceva prost. oare, unul dintre ei nu e fiul natural al familiei, sau ce?! 😐
    dar începe să apară, oarecum. adică, nu i-a respins îmbrăţişarea.. dar în momente ca alea, nici eu n-aş fi refuzat-o, sincer.. 😕
    sper să se îndrăgostească unul de celălalt.. 😀
    la Jacob am dubii.. 😕

    superb. 😡

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s