Capitolul 2: Mi-a dat de toate…

 

            Viaţa mi-a dat de toate şi în acelaşi timp prea puţin pentru sufletul meu. Poate că din totdeauna am fost sortită unui destin necruţător încă din momentul în care m-am născut, părinţii mei mă urau sau cel puţin aşa credeam eu altfel nu găseam nici un motiv pentru care să mă fi abandonat la uşile unui orfelinat…încă din acele clipe a început chinul meu, dar nu cel suprem…acesta avea să-şi facă apariţia în curând.

În noaptea aceea în care l-am cunoscut pe Damon aşa cum a şi zis a câştigat cursa şi el vroia să-şi obţină premiul, lucru care nu s-a întâmplat. Nu am ieşit atunci cu el şi nici nu a primit acel sărut pe care pretindea că i-l datorez, în seara aceea m-am jucat cu focul pentru că ştiam că el o să mă urmărească în fiecare secundă eu am început să filtrez cu alţi tipi mult mai periculoşi. Dacă nu ar fi fost Damon care să facă scandal în momentul în care mă pregăteam să plec cu acei tipi, fapt care ar fi avut consecinţe mult mai grave în viitorul meu. Am considerat seara ca fiind o pierdere de vreme şi am plecat împreună cu Serena acasă, amica mea era nervoasă din cauză că nu i-am acordat atenţie acelui tip, ea nu ştia că toată seara începând din clipa în care ochii noştri s-au întâlnit m-am gândit doar la el şi la toate gesturile lui. Când am ajuns acasă am avut grijă ca părinţii mei adoptivi să nu-şi dea seama că am lipsit şi mi-am petrecut-o gândindu-mă la el şi la ochii lui verzi pătrunzători. Zilele următoare s-ar putea spune că am evitat pe toată lumea în special pe el până când a urmat o nouă petrecere cu curse unde am mers împreună cu Dan, nu mă aşteptam ca el să fie acolo însă era acolo prezent şi din nou mă urmărea…privirea lui mă găurea. În seara acea s-a petrecut inevitabilul, în clipa în care tipi cu care mă jucasem la ultima petrecere au  apărut, Damon a apărut şi el lângă mine şi m-a sărutat fără preaviz atunci l-am pălmuit şi el doar mi-a zâmbit spunând:

„- Îmi placi mai mult decât orice tipă – îşi freca obrazul ofensat – Asta o să o plăteşti – m-a sărutat din nou şi atunci i-am mai dat o palmă – Dacă doar atât costă un sărut de al tău o să mă risc în fiecare zi pentru unul.” După aceea au urmat cursele şi nu am mai intrat în contact cu el până a doua zi când m-a sărutat din nou şi din nou a fost pălmuit…a făcut acelaşi lucru în fiecare zi până în momentul în care am acceptat să ies cu el şi acest lucru s-a întâmplat după vreo lună şi ceva de la ultima petrecere. Din fericire nu s-a comportat cu mine cum o făcea cu toate celelalte fete, era drăguţ şi galant, în prezenţa mea niciodată nu folosea cuvinte obscene sau să facă mai ştiu eu ce alte lucruri şi în acest fel mi-a intrat adânc în inimă. Deşi sunt sigură că a fost dragoste la prima vedere nu i-am spus lui nimic până când el a fost primul care a cedat şi şi-a mărturisit sentimentele. După o vreme îndelungată am aflat că pe el l-a atras mai mult puterea mea de a mă opune farmecului lui şi că şi el a fost capturat tot din prima zi…eram încântaţi unul de altul şi pasiunea noastră nu se stingea, ci creştea pe zi ce trece.

Cap 2.1 - Bella and Damon El era lumina ochilor mei şi întreaga mea viaţă depindea de el…eu cea care în întreaga mea viaţă am luptat să obţin ceva şi atunci el era cel care mă proteja şi îmi oferea ceva la ce am tânjit întreaga mea existenţă, îmi oferea dragoste şi afecţiune. Poate că nu l-am iubit niciodată şi doar mi-am închipuit acele sentimente…nu, nu aş fi putut niciodată să-mi imaginez că simt aşa ceva atât de intens. A fost adevărat, însă niciodată nu mi-am închipui că nişte evenimente ar fi putut zdruncina toate aceste sentimente care nutreau pentru el. Îmi amintesc la perfecţie tot ce s-a întâmplat în noaptea aceea chiar şi după atâta timp, aveam 18 ani când viaţa mea a luat o întorsătură atât de radicală.

            „Era o noapte care oricare alta…o nouă cursă la care exista posibilitatea ca Damon să participe, dar nu ştiu din ce motiv îl ţineam lângă mine de parcă acesta era sfârşitul. Ne aflam pe aceeaşi alee ca în toate dăţile ulteriore înconjuraţi de toţi cunoscuţii noştri din această lume, o lume ciudată, răutăcioasă, competitivă şi plină de vicii. Simţeam încă de câteva zile că ceva rău avea să se întâmple, dar de fiecare dată nu dădeam multă importanţă acestui sentiment şi încercam să-mi ocup mintea cu orice altceva. Când toţi au început să facă planuri în legătură cu cursele din această seară, cine cu cine se va întrece, eu l-am rugat pe Damon să rămână cu mine şi el cu greu a acceptat să facă asta, dar important era că a rămas cu mine. Am rămas alături de Serena la prima cursă pentru că Dan se întrecea cu nu ştiu cine, îi făceam galerie acestuia.

Cap 2.2 - Cursa– Haide Dan! – striga Serena cu toată puterea.

– Haide! – îl încurajam şi eu, doar Damon privea liniştit cursa zâmbind când ne auzea pe noi. Cum era şi normal Dan a câştigat cursa şi a venit lângă noi cu un zâmbet mândru.

– Eh…nu că sunt cel mai bun – am început toţi să râdem.

– Bun poate eşti, dar modest cu siguranţă…nu – am spus eu şi el avea o privire criminală.

– Dacă voi nu mă lăudaţi – a făcut un bot de căţeluş lovit, era aşa de amuzant când făcea asta şi întotdeauna Serena îl săruta la fel ca acum.

– Lasă prietene că te lauzi tu suficient – a spus Damon punându-şi mâinile în jurul taliei mele – Nu ai nevoie să te mai laude şi altcineva.

– Face bine la orgoliu – zâmbea el îmbrăţişând-o la rândul lui pe Serena.

– Mai bine spus rău – a şoptit Serena şi noi am chicotit.

– Nu este aşa că sunt cel mai bun…sunt zeul zeilor – continua Dan să se mândrească – Nimeni nu se compară cu mine – la aceste cuvinte Damon a vrut să spună ceva şi mai mult ca sigur să îl provoace la o cursă.

– Da…da…Eşti ce vrei tu…Numai taci – am spus eu şi restul zâmbeau parcă rugându-se ca Dan să termine.

– Sunt cel mai tare…

– Din parca…dar parcarea îi goală – a spus Damon şi un nou val de râsete au pus stăpânire pe toată gaşca.

– Râdeţi voi râdeţi…acum cât mai puteţi…Dar tot eu sunt cel mai bun – a încheiat el şi noi continuam să râdem.

– Am zis noi ceva? – a întrebat alt băiat intrând în jocul nostru de adolescenţi naivi.

– Nu, dar eu am zis?

– Destul şi prea multe – a adăugat iubitul meu.

– Da, eşti doar gelos pe mine – i-a întors vorba Dan se pare că vroia neapărat să îl facă pe Damon să participe la una dintre acele curse prosteşti.

– Dan, tu chiar vrei să mă faci să particip la curse azi? – a întrebat din nou iubirea mea.

– Mi-ar place să mă întrec cu cineva care îi cât de cât la nivelul meu – continua Dan îngâmfat.

– Ei bine… – începeam să mă foiesc nervoasă în braţele lui crezând că o să accepte această cursă – În seara asta nu ai nici o şansă să mă provoci – asta m-a uimit şi mai aveam un pic şi săream în sus de fericire.

– De ce? – a întrebat Dan devenind tot mai enervant, mai aveam puţin şi îi scoteam limba ca un copil de trei ani.

– Pentru că în seara asta o să îi fac pe plac scumpei mele iubite – m-a sărutat pe creştet.

– Haide frate nu mai fi aşa de siropos – Dan devenea al naibii de enervant şi din clipă în clipă risca să mă facă să-i spun câte ceva.

– Dan termină – i-a spus Serena aducându-l în sfârşit pe pământ pe marele visător – Poate ar trebui să nu mai participi nici tu în seara asta – îi zâmbea cât mai seducător încercând să-l convingă.

– Mai am o singură şansă iubito – a sărutat-o pe buze încercând să o facă să se calmeze.

– Bine.

A început următoarea cursă şi am renunţat la a mai conversa pentru a urmări aşa-zisul spectacol. Eu însă nu prea aveam chef să urmăresc nişte maşini care se întrec, aşa că l-am tras pe Damon după mine până pe o stradă lăturalnică şi acolo m-am sprijinit de perete trăgându-l pe Damon mai aproape de mine. Îl sărutam cu dorinţă şi eram însetată de buzele lui, iar el îmi răspundea pe măsură. Mă împingea tot mai tare în zidul rece din spatele meu şi simţeam că pielea mi se face de găină, era o senzaţie ciudată care punea stăpânire pe corpul meu…căldura care se crea din cauza pasiunii şi răceala zidului. Nu acordam deloc atenţie evenimentelor ce se petreceau în jurul nostru, eram absorbiţi în bula noastră perfectă şi nimic altceva…doar noi doi şi pasiunea noastră nemărginită. Dintr-o dată am auzit nişte ţipete şi abia atunci ne-am depărtat unul de altul încercând să căutăm aerul de care am dus lipsă pe parcursul sărutului îndelungat. Damon a reacţionat mai iute de cât mine şi şi-a dat seama de ce se petrece pe strada unde avea loc petrecerea, aşa că mi-a luat mâna şi a început să mă tragă după el. Aleea aleasă de mine devenea tot mai îngustă, mai umedă şi mai întunecată, iar eu eram din ce în ce mai speriată neînţelegând nimic din ceea ce se întâmpla cu mine, cu el şi cu ei. Damon şi-a dat seama şi de acest lucru aşa că îmi strângea mâna mai tare şi încerca să mă liniştească, lucru ce nu îi reuşea deoarece şi el era la fel de înspăimântat ca şi mine. Pentru o clipă s-a oprit şi s-a întors spre mine, furia şi groaza pe care o citeam pe faţa lui mă îngrozea şi mai tare de cât eram, mi-a luat faţa în mâini şi şi-a lipit fruntea de a mea.

– O să fie bine iubire – m-a sărutat scurt pe buze şi când a vrut să continue, dar când am auzit sunetele făcute de gloanţele care loveau aerul am ţipat.

– NNNNNNNNNNNNNNNNNNUUUUUUUUUUUUUUU!!!!!!  – lacrimile au început să curgă şiroaie pe obrajii mei şi eu nu îmi mai controlam nici o acţiune, pur şi simplu am îngheţat acolo. Damon s-a întors şi m-a tras într-o îmbrăţişare puternică menită să mă liniştească, dar nu îi reuşea nici acest lucru pentru că în mintea mea se auzeau doar sunetele împuşcăturilor şi ţipetele prietenilor noştri care se aflau acolo.

– Bella, haide iubire – mă ruga el încercând să mă facă să reacţionez cumva cu greu m-am desprins din starea mea de inconştienţă şi am început să mergem în continuare pe alee. O mulţime de întrebări au pus stăpânire pe mintea mea şi nu găseam răspuns la nici una dintre ele…eram copleşită de tot ce s-a întâmplat şi nu mă puteam gândi la altceva decât la cele auzite mai devreme, cu cât timp în urmă habar nu aveam.”

Noaptea aceea a fost cea mai lungă din viaţa mea şi toate evenimentele ce au urmat s-au petrecut din cauza ei…durerea şi ura au început să pună stăpânire pe mine din acea noapte şi existenţa mea a fost puternic zdruncinată. Atunci nu înţelegeam cu claritate ceea ce se întâmplase, însă cu timpul am aflat…nu cu timpul după câteva secunde, minute, ore sau zile eram perfect conştientă de ceea ce se întâmplase în acea noapte şi de cât de greu îmi va fi să trec peste tot sau mai bine zis că niciodată nu o să mai pot fi liniştită sau fericită. Din acea noapte blestemată liniştea, pacea şi fericirea au devenit pentru mine nişte vise imposibile…atunci am murit eu cea inocentă, copilăroasă şi naivă. Nu în clipa în care au murit prietenii mei, ci la scurt timp din cauza evenimentelor ce au urmat. Acea noapte a fost, este şi va fi începutul sfârşitului meu…

Anunțuri

Un comentariu la “Capitolul 2: Mi-a dat de toate…

  1. Pingback: Capitol nou din Chemarea Destinului | Just Words Or Maybe Not

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s