Capitolul 9: Căsătoria

Auzeam zgomotele făcute de lovitura lui Edward la uşă. Eram îngrozită şi mă susţineam de Alice.

– Bella, trebuie să-i deschizi uşa – a spus prietena mea Alice.

– Eşti nebună? – am tremurat din cauza idei de a deschide uşa.

– Bella, înfruntă-l o dată, bine? – m-a rugat.

Am înghiţit greu, am încercat să-mi fac curaj şi am apăsat pe clanţa.

Aici era Edward, absolut înfuriat, furios.

Am plecat de la uşă temându-mă.

– B-Bella, trebuie să vorbim singuri – a spus fără să mă privească.

M-a luat de braţ, fără să-mi facă rău, dar a făcut-o cu autoritate, şi-a cerut scuze de la Alice şi m-a dus până în camera mea. A deschis uşa şi m-a aşezat pe marginea patului ca şi cum aş fi fost o foaie. Am fost surprinsă de forţa şi delicateţea lui.

Inspirat şi expirat tare, mergea dintr-o parte în alta ca şi cum ar fi fost un leu închis într-o colivie. În realitate mă temeam că este furios şi că, ca consecinţă a faptelor mele,  să-mi plătească pentru că m-am jucat aşa o răzbunare de tipul acela.

– I-Isabella – au pronunţat buzele care până acum câteva clipe au fost lipite de ale mele, acelea care s-au mişcat în jurul gâtului meu, pe lobul meu şi care acum sunt tensionate.

Am încercat să opresc acele imaginile mentale ale întâlnirii noastre care m-a făcut atât de confuză.

– Ce? – am şoptit ca răspuns.

– Spune-mi! Ce ai vrut să obţii cu ceea ce s-a întâmplat? – a ţipat încercând, fără succes, să-şi menţină calmul.

– Edward, eu…- am încercat să-mi fac curaj – Eu pur şi simplu vroiam…

– Ai vrut să te răzbuni pe mine? Să mă încurci şi mai mult? Poate vrei să mă faci mai blestemat decât sunt? …Crezi că este uşor pentru mine ca de fiecare dată tu să mă respingi? – a oftat.

Atunci mi-am amintit ce a spus acum câteva săptămâni. Conexiunea noastră care era de secole, atunci mi-am amintit şi ceea ce mi-a spus Alice.

– Bella, ce s-a întâmplat în viaţa voastră anterioară de îl urăşti atât acum? – a spus prietena mea.

Poate era adevărat ceea ce a spus…poate până la urmă nu era o idee atât de proastă.

– Răspunde-mi! – mi-a cerut.

– Edward, eu am vrut să-ţi demonstrez că nu sunt mopul tău ca să ştergi podeaua cu mine de câte ori vrei, că sunt o fiinţă umană cu sentimente indiferent de ceea ce simt şi ceea ce nu simt pentru tine, am aceleaşi drepturi ca şi tine să fiu fericită, fie cu tine sau cu altă persoană şi sper să nu uiţi că şi tu ai aceleaşi drepturi, aşa că…dacă mă acuzi te faptul că m-am răzbunat pe tine, trebuie să-ţi zic că da, aşa este, acesta este doar un capriciu, nu eşti nimic pentru mine şi cu toate astea nunta rămâne în picioare – am spus încurcându-mă în cuvintele mele.

Edward a ridicat sprâncenele surprins de răspunsul meu.

– I-Isabella, eu…adică…eu am crezut că ai reacţionat, aveam iluzia că tu îţi doreşti acelaşi lucru ca mine. M-am gândit şi am crezut că şi tu ai simţit conexiunea care mă uneşte de mine – a spus cu părere de rău.

M-am apropiat de el şi am încercat să-mi pun mâna pe faţa lui, dar el a respins cu desăvârşire contactul.

– Nu mai am nimic ce să spun – a spus rece – De acum înainte asta va fii cum a trebuit să fie de la început. Tu te vei preface la fel ca mine în faţa celorlalţi şi nu va fii nici o comunicare între noi decât dacă o să fie nevoie.

După ce a spus asta a plecat lăsându-mă într-o tristeţe profundă. În mod ciudat m-am simţit goală, chiar şi ura pe care o simţeam pentru el a trecut pentru mine, este posibil aşa ceva?

Am rămas în patul meu meditând asupra a tot ceea ce s-a întâmplat, din prima zii în care l-am cunoscut, inclusiv dinainte să-l cunosc l-am detestat, acum…acum nu adăposteam nici un sentiment pentru el doar dorinţa de a-l înţelege. Dumnezeule! Nu vom căsători, trebuie să ne înţelegem, se presupune că în ciuda a tot ce se întâmplă, deşi nu există sentimente între noi, el în ultimul rând ar putea fi cel mai bun prieten al meu, dar nu, am distrus tot din cauza unui simplu impuls de mândrie, care în cele din urmă nu mergea în nici un caz şi m-a distrus complet. A fost o prostie.

Au trecut trei săptămâni, în care Edward mi s-a adresat doar în public. Timpul pe care îl petreceam împreună nu semăna cu cel pe care îl petreceam înainte, acum ne dedicam  să stăm împreună în camera mea sau în camera lui. El se uita la televizor, în timp ce eu citeam sau vorbeam cu Jacob.

De multe ori am vrut să-i vorbesc, dar ştiam că nu o să primesc nici un răspuns, cum ultima dată când i-am oferit mâncare, el nu a spus nimic şi a plecat. Acum ura lui împotriva mea era justificată.

Relaţia mea cu Jacob mergea destul de bine, deşi îl sunam rar, în general el o făcea şi se preocupa încercând să vină să mă viziteze.

Era ziua nunţii mele, eram în picioare în faţa oglinzii, mama mea împreună cu Alice se învârteau în jurul meu retuşând ultimele detalii, în timp ce eu mă gândeam doar la Jacob şi la Edward.

A fost ciudat să văd cum lumea mea se închide în faţa mea şi că eu însumi am aruncat ultima lopată de nisip pe mormântul meu.

Trebuia să recunosc că rochia şi accesoriile erau divine, de fapt puteam să spun că sunt cea mai bine îmbrăcată mireasă, dar nu cea mai fericită.

Tatăl meu s-a urcat alături de mine în limuzină care ne aştepta în faţa hotelului.

Alice, Rosalie şi Angela, cele mai bune prietene ale mele şi domnişoarele mele de onoare, m-au însoţit până la intrarea în catedrală.

Nu l-am văzut pe Edward de o săptămână, nu aveam nici o veste de la ea doar ce aflam din presă.

Tatăl meu a menţionat că Jacob va fi aici.

– Emoţionată? – a spus Alice înainte de a intra în biserică.

– Nu – am spus serioasă.

Paparazzi au umplut de lumini momentul.

Am încercat să zâmbesc şi să par fericită, desigur că trebuia să par emoţionată şi aceste lucruri, am încercat să-mi pun cea mai bună faţă a mea deşi eram sigură că nu o să dureze prea mult timp.

– Bella – m-a îmbrăţişat Rose – Tu eşti puternică, ştiu că poţi.

Angela mi-a dorit de asemenea cele bune.

Atunci tatăl m-a luat de mână şi am început marşul nupţial, cum spunea draga mea Alice: „Marşul funerar al înmormântării mele”.

Am mers de braţ cu tatăl meu, am încercat să le zâmbesc invitaţilor.

Atunci pe marginea la una dintre bănci, era Jacob. Faţa lui era serioasă şi privirea lui era tristă, m-am întristat mult să-l văd. Îmi doresc atât de mult ca lucrurile să fie diferite, dar el ştia de la început cum stau lucrurile şi nu l-a respins.

L-am privit tristă cu un nod în gât şi lacrimile erau pe punctul de a ieşi în acest moment atât de trist.

Atunci ochii mei s-au rătăcit şi l-am văzut pe Edward, în picioare lângă altar, cu un costum foarte elegant şi cu o privire foarte serioasă aţintită asupra mea. A încercat să zâmbească, dar a eşuat complet, la fel cum am făcut eu la intrarea în biserică.

Tatăl meu i-a strâns cu putere mâna lui Edward.

– Îşi dau acum singura mea fiică, fă-o fericită – l-a avertizat.

– Aşa o să fac – a răspuns sec Edward.

Mi-a oferit braţul lui şi eu l-am acceptat.

Episcopul care era în partea cealaltă parte a altarului a început ceremonia.

În timp ce gândul meu era în altă parte.

La ce se gândeşte Edward? De o săptămână nu l-am văzut şi doar acum am putut să văd cât de epuizat este. Oare chiar la afectat atât de tare ca pe mine răceala lui?

Am simţit că cineva şi-a dres glasul  în momentul în care episcopul a spus: „Uniţi de dragoste”.

M-am întors să văd şi mi-am dat seama că acea persoană este Jacob, care l-a întrerupt pe episcop.

Edward mi-a presat braţul de al lui, atunci m-am întors să-l privesc pe conducătorul ceremoniei.

Edward a dat drumul încet strânsorii şi a încercat să nu se aproprie mai mult de cât este necesar de mine.

– Edward Anthony Cullen, o accepţi ca soţie pe Isabella Marie Swan ca să o iubeşti şi să o respecţi la bine şi la rău, la sărăcie şi bogăţie până când moartea o să vă separeu?

S-a uitat la mine înainte de a răspunde.

– Da, accept – a spus sec.

– Şi tu, Isabella Marie Swan, îl accepţi ca soţ pe Edward Anthony Cullen ca să-l iubeşti şi să-l respecţi la bine şi la rău, la sărăcie şi bogăţie până când moartea vă v-a despărţi? – m-a întrebat.

Am simţit cum corpul meu începe să tremure, vocea părea că se stinge înainte să iasă din mine. Nervozitatea mă orbea, atunci am simţit cum Edward îmi presa din nou braţul de el.

– Da, accept – am răspuns.

Mintea mea a început să se rătăcească în toate colţurile posibile, simţeam cum picioarele mele deveneau tot mai slabe, asta nu mi se putea întâmpla mie, nu acum am încercat să mă calmez. Am respirat profund de câteva ori ca să mă echilibrez.

M-am întors încet spre părinţii mei şi mi-am dat seama cât de emoţionaţi erau, mama mea îl îmbrăţişa pe tatăl meu cu un braţ şi zâmbea.

M-am întors din nou acolo unde era preotul şi am auzit o huruitură în biserică.

Edward şi eu ne-am întors şi am putut vedea un bărbat plecând. L-am căutat pe Jacob disperată în mulţime şi am putut vedea că a plecat.

Edward mi-a atras atenţia ca să continuăm ceremonia.

– Vă declar soţ şi soţie. Poţi săruta mireasa – i-a atras atenţia preotul.

Edward s-a apropiat încet de mine şi-a pus buzele calde peste ale mele, făcându-mă să tremur ca atunci când eram în pat.

Repede s-a depărtat de mine, făcând ca dorinţa mea să-l simt să crească.

Ne-am întors cu faţa spre ceilalţi. Părinţii mei şi ai lui Edward s-au apropiat de noi salutându-ne şi felicitându-ne pentru uniune.

– Draga mea, nu ştii ce mândră sunt de tine pentru că ţi-ai dat seama că povestea cu Isabella I este adevărată – m-a îmbrăţişat mama mea.

– Mulţumesc – am spus fără chef.

Tatăl meu a făcut la fel, aşa ca Carlisle şi Esme, cărora am încercat să le zâmbesc cât mai sincer am putut.

– Bella! Draga mea Isabella Cullen! – m-a îmbrăţişat Alice, amintindu-mi încă o dată cât de bine suna numele meu după spusele ei.

Deci, am continuat cu îmbrăţişări şi felicitări, încă o dată prefăcându-mă că zâmbesc un zâmbet care nu reflecta sentimentele mele.

Tot ce îmi doream era să am telefonul să pot să-l sun pe Jacob şi să-l întreb cum se simte.

Edward a fost tensionat şi în linişte tot timpul, acum se dedica doar invitaţilor.

Am urcat într-o trăsură trasă de cai albi şi ne-am îndreptat spre parcuri, acolo o să facem poze pentru amintiri.

Edward nu a spus nici un cuvânt cât timp ne îndreptam spre parcuri, nici măcar o privire amărâtă. Fără îndoială pentru el nu existam.

– E-Edward? – am îndrăznit să spun – Cum te simţi?

– Ca bărbatul cel mai nenorocit din lume – a răspuns pentru prima dată după trei săptămâni fără să aud cuvinte adresate mie.

Era un răspuns suficient ca să-mi dau seama că încă mă urăşte cu forţa necesară ca să nu-mi vorbească niciodată.

Fotograful a insistat de mai multe ori să zâmbim, atunci Edward şi eu am făcut cele mai mari eforturi.

Ştiam că nu suntem fericiţi cu asta, dar am spus că da şi asta era irevocabil, acum nu mai rămânea decât să acceptăm şi trăim cu asta, mai ales pentru mine care trebuia să trăiesc cu indiferenţa lui, exact acum când am mai mare nevoie de el.

Când am ajuns la casa pe care a decorat-o Esme şi mama mea pentru noi, am văzut că şi-au dedicat mult din timpul lor în decorarea ei. Mama mea a expus unele din picturile mele, în timp ce într-un colţ era un pian, sigur pentru Edward.

Din câte se pare nu era uimit de detaliile pe care le-au pus la punct mamele noastre. Şi-a lăsat costumul să cadă şi a plecat la al doilea etaj, din cauza acestui lucru am plecat să-mi caut lucrurile.

Mama mea mi-a spus că telefonul şi toate lucrurile mele erau în camera matrimonială, aşa că am urcat pe întuneric şi am intrat în cameră, am reuşit să găsesc locul.

O dată ajunsă la telefon, l-am sunat pe Jacob.

Acesta nu răspundea, mi-a închis telefonul de mai multe ori, lăsându-mă şi mai isterică decât eram.

Disperată i-am trimis mai multe mesaje text, dar nu mi-a răspuns.

Ne-am petrecut weekend-ul trecut aşa de minunat, că acum îmi era ruşine, văzându-l atât de rău.

Am ieşit cu ochii umezi, trişti şi obosiţi. Nu mai aveam chef să continui farsa, nu avea sens, când am ieşit din cameră m-am ciocnit de Edward. M-am lipit de pieptul lui şi l-am îmbrăţişat plângând ca o fetiţă în braţele tatălui ei, deşi mie nu mi s-a permis niciodată acest lucru.

Am rămas acolo mult timp sprijinită de el, agăţându-mă de protecţia de care aveam nevoie, deşi Edward nu m-a îmbrăţişat în nici un moment şi nici nu m-a consolat. Doar a rămas acolo ca o statuie.

– Iartă-mă, îmi pare rău – plângeam – Dacă ţi-am făcut rău a fost din prostie – am şoptit în pieptul lui.

A rămas nemişcat, fără să-mi zică nimic, într-o tăcere chinuitoare, uram că mă ignora aşa, preferam de mii de ori să strige la mine şi să mă jignească decât să am îndoiala asta care mă omora. Ce credea de mine?

Sentimentul mă copleşeşte.

M-a îndepărtat de el şi a coborât la primul etaj, lăsându-mă cu atacul meu de tristeţe şi confuzie.

Am sărit în patul nostru şi am plâns mult, am profit de timpul pe care îl aveam ca să mă descarc înainte să vină noaptea şi să trebuiască să merg să sărbătoresc cu restul invitaţilor.

Edward nu a apărut în nici un moment, nici măcar nu l-am simţit la primul etaj.

Am mers la baie ca să-mi şterg machiajul care era într-o stare deplorabilă, sigur că dacă Alice mă vedea aşa mă omora.

Atunci a sunat telefonul meu, am fugit disperată imaginându-mi că putea fi Jacob, dar nu a fost aşa. Era Alice.

– Bună, draga mea – a strigat din partea cealaltă.

– B-Bună – am plâns.

– Te simţi rău?

– Doar un pic, din cauza lui Jacob – am recunoscut.

– Doar Jacob? – a cerut.

– Bine, Edward de asemenea, nu ştii cât detest indiferenţa lui – am încercat să mă calmez.

– Vrei să vin acolo?

– Nu, Alice, te rog rămâi la petrecere şi dup aceea îmi spui detaliile – i-am cerut.

– Bine,  dar nu scapi să vorbeşti despre asta – m-a avertizat.

– Sigur că nu, doar că acum nu este momentul.

– Bine, sigur Jasper m-a invitat la dans – a râs.

– Ne vedem – am închis.

Am încercat să-mi aranjez machiajul, la cât de distrus era spuneai că am fost la o înmormântare.

Deşi în anumite privinţe aşa a fost, am fost îngropată sub „da accept” Isabella Swan, fata fericită şi distrată, fără inhibiţii uneori şi care era dispusă să fie fericită indiferent de orice. Cu acel „da accept” am închis uşile dragostei pentru Jacob.

Am ieşit distrusă din cameră în căutarea unui pahar cu apă, servitorii din casă o să vină doar după luna noastră de miere, aşa că eu şi Edward era absolut singuri în casa care părea un labirint.

Am coborât în bucătărie şi l-am văzut pe Edward care stătea cu capul odihnit pe ambele mâini.

– Eşti bine? – am întrebat.

– Ar trebui să fiu?

– Păi, doar întrebam – am spus bând apă.

Am lăsat paharul la locul meu şi m-am întors în cameră.

M-am lăsat pe pat şi am încercat să mă relaxez din cauza tensiunii.

Atunci am auzit că uşa se închidea după mine.

– Edward – m-a surprins.

Nu a spus nimic, s-a apropiat de mine şi m-a presat sub corpul lui când s-a lăsat să cadă pe pat.

A început să mă sărute şi să-mi mângâie gâtul, fără să spună nici un cuvânt.

Confuzia mea era prea mare. Oare îmi juca acelaşi joc?

I-am separat corpul de al meu.

– Ce faci?

Nu a răspuns, a continuat să-mi sărute gâtul şi mandibula, făcându-mă nervoasă şi isterică între braţele lui puternice.

– Ce faci? – am repetat.

– Consum căsătoria – a spus.

– Edward, dă-mi drumul – am şoptit.

El a continuat cu mângâierile, în timp ce îmi ridica fusta.

Atunci a început să-mi mângâie sânii prin corset, şi îmi săruta faţa o dată şi încă o dată, fără să-mi atingă buzele care erau însetate de el.

Aveam o confuzie incredibilă în mine. Dumnezeule! Ce făceam? Atunci l-am oprit şi l-am împins cu toată forţa mea, deşi doar l-am îndepărtat câţiva centimetri de mine.

Am plecat de lângă el şi m-am lipit de fereastră.

El s-a ridicat în picioare lângă mine.

– Nu este ceea ce vrei? Nu asta cauţi provocându-mă aşa? – a întrebat furios – Ocupă-te de ce ţi-am cerut.

M-a surprins să-l văd aşa de nervos, scoţând tot veninul din el acumulat în săptămânile de linişte.

A sunat telefonul meu.

Un mesaj de la Jacob.

Te bucuri de soţul tău? Sper că o faci, am avut speranţa până în ultima clipă pe ceea ce simţim, regret să-ţi spun că m-ai dezamăgit, am crezut că mă iubeşti, că o să fii în stare să lupţi pentru asta, dar din nou eu am fost dezamăgit.

Adio, Jacob.

Telefonul mi-a căzut din mână, lacrimile trădătoare cădeau din ochii mei, lăsându-mă într-o transă atroce şi dureroasă.

Edward a luat telefonul de pe jos şi a citit conţinutul mesajului, în timp ce hohotele mele se auzeau tot mai tare.

A strâns tare telefonul şi l-a aruncat într-un perete.

– El este idiotul pentru care suferi? El care te lasă în faţa primului obstacol? – a întrebat.

Nu am ştiut ce să răspund.

Ca o fetiţă mică m-am năpustit la pieptul lui şi am început să plâng, de data asta Edward m-a luat în braţe şi m-a dus în pat.

Mi-a mângâiat obrajii şi m-a sărutat cu forţă, cu pasiune şi dorinţă, ca şi cum i-ar fi sete de mine. Corpul meu s-a trezit din nou din cauza moliciunii buzelor lui, disperarea m-a copleşit, contradicţia dintre sentimente era din ce în ce mai mare, între braţele lui şi buzele lui nu puteam gândi.

Edward pe de o parte mă ţinea prizonieră între braţele lui puternice, buzele lui mă făceau să uit tot şi corpul meu reacţionat la orice atingere a mâinilor lui binecuvântate. În timp ce Jacob m-a lăsat, dintr-un anumit motiv nu suport ceea ce mi-au impus părinţii mei, m-au lăsat în momentul cel mai dificil al vieţii mele. Nu aveam altă consolare decât cea pe care mi-o oferea soţul meu. Pasiunea săruturilor lui şi căldura care mă inunda la frecarea corpurilor noastre.

 

21 comentarii la “Capitolul 9: Căsătoria

  1. Superb! Foarte mistooooooooooo!!!!!!!!!
    Trist ca s-au certat si ca s-au evitat, totusi e bine sa vad ca si ea a fost afectata de raceala lui. Poate o sa se mai deschida amandoi acum. Evident ca te-ai oprit in punct culminant 🙂 ca sa asteptam cu nerabdare urmatorul capitol si sa ne frangem mintile pentru ce urmeaza sa se intample cu amandoi. A fost ciudata faza cu „consumatul” casatoriei..dar bine ca s-au oprit 🙂
    Ideea de baza e ca mi-a placut capitolul si ca deabia il astept pe urmatorul! 😛 😀 pup!

  2. Un capitol frumos. Sunt atat nerabdatoare sa vad ce se va intampla cu relatia celor doi 😀
    Nu stiu daca ti-a mai zis cineva insa eu vreau sa iti multumesc pentru ca traduci acest fic. >:D<
    :*:*:*

  3. Superb capitolul ! Si l-am asteptat cu sufletul la gura ca sa fiu pusa din nou sa astept :(( . Totusi e foarte tare si astept cu nerabdare nextul . Spor la scris :*:*

  4. Hola mis niñas! Me alegra que les esté gustado esta historia y la sigan publicando… quería dejarles un mensaje a las traductora, a Ella en especial: Cariño, voy a cambiar mi nombre a „ManneVanNecker” ya no seré „ManneSkarsgard” necesito que corrijas eso en lo que puedas o en los capitulos que vienen si?
    Besos!
    ManneVanNecker ex-ManneSkarsgard

    • Nu stiu exact, dar saptamana asta sigur vine un capitol nou…de fapt chiar azi o sa incep sa traduc, problema este desigur timpul si faptul ca capitole sunt lungi nu ma prea ajuta dar fac tot posibilul ca sa apara cat mai iute urmatorul capitol

  5. m-am întristat sincer modul cum s-a simţit Edward, dar cum a reacţionat după ce a citit mesajul, iar Bella plângea.. a fost cam meschin.
    dar Jacob a renunţat atât de uşor? mă aşteptam la mai mult timp partea lui. mda, tot el e ăla dezamăgit aici. bine, poate şi el are motiv, dar la Bella nu se gândeşte? 😐

    iar Edward, aici cam profită de ea, sincer. ce l-a apucat? 😦

    sublim. 😡

    nunta a fost… ciudat de tristă din.. interior, ca să zic aşa. 😐

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s