Capitolul 11: Regres I

Zilele treceau cu monotonia din totdeauna, acum locuiam în Londra împreună cu soţul meu, deşi singurul lucru care ne unea erau nopţile în care uitam de diferenţele noastre şi într-un anumit fel subliniam ambientul tensionat din următoarea zi.

Esme şi Carlisle m-au primit ca pe o fiică în familie, deşi sincer nu mă interesa şi fac parte din Culleni, răspundeam afecţiunii lor de fiecare dată când simţeam nevoia să o fac. Ei erau atât de diferiţi de Edward, şi mă surprindea faptul că erau rude.

Să mă căsătoresc cu Edward a fost ca şi cum am omorât puţina viaţă pe care o mai aveam. Din când în când Alice venea să mă viziteze împreună cu Rose, mă bucuram de companie şi de veştile bune pe care mi le aduceau. Printre puţinele pe care le primeam erau că Rose şi Emmett au început o relaţie, lucru care pentru Alice era minunat. Ea continua să iasă cu Jasper, deşi nu au oficializat nimic pentru că aşa prefera prietena mea.

Cât despre Jacob, el încă era un ghimpe în inima mea, el…Cum să spun? Încă mă căuta şi îmi cerea iertare. De multe ori am fost tentată să-l iert cum soţul meu nu îmi oferea dragoste, să dorm cu el era ca şi cum dormeam cu un aisberg, asta se schimba când vroia ceva de la mine, atunci mă dăruiam lui Edward, dar când mă căuta Jacob, îmi aminteam că el merită ceva mai bun decât mine şi ego-ul meu nu putea fi atât de mare încât să ignor faptul că nu puteam fi niciodată fericiţi.

Eram căsătorită de trei săptămâni şi monotonia mă copleşea deja. Edward a început deja să participe la reuniunile tatălui lui de la firmă, se ocupa de ele, în timp ce eu mi-am terminat cursul la Cambridge, săptămâna viitoare o să expun în Paris.

Căsătorindu-mă nu trebuia să am o a doua carieră, aşa că din acest motiv mă bucuram de căsătorie.

– Ai văzut cămaşa mea albastră? – m-a întrebat după o zi de tăcere.

– Nup – am minţit.

Era mica mea răzbunare pentru că a ocupat pupitrul cu lucrurile mele, avea câteva cămăşi acolo, era prea dezordonat, nu îi plăcea să lase lucrurile la locul lor şi nu era nimic mai bun decât să-şi lase cămăşile pe pupitrul meu, doar pentru că în partea aceea a casei bătea mai bine soarele.

– Eşti sigură? – a cerut.

– Nu ştiu nimic de cămaşa ta, tot ce ştiu este că pupitrul meu nu este cuierul tău – l-am criticat.

A coborât în atelierul meu şi am auzit un strigăt delirant, cu siguranţă a văzut fărădelegea mea.

Cămaşa albastră este preferata lui, la fel şi paleta pe care a rupt-o fără să-şi dea seama că este sub pupitru şi podea.

– Bella! – a strigat.

Îi puteam vedea faţa furioasă, am coborât calmă, încercând să-mi controlez râsul.

– Ce? – m-a oprit pe scări.

– Ce ai făcut cu cămaşa mea? – a strigat văzând-o toată murdară de ulei.

– Ah! Am crezut că este una dintre cârpele mele, cum era în atelierul meu. Ce caută o cămaşă de a ta în atelierul meu?

– Nu te atinge de lucrurile mele! Asta era cămaşa mea preferată.

– Poţi să-ţi cumperi alta, îmi pare rău pentru teribila greşeală – am minţit şi am început să urc scările.

– Eşti un demon! – a strigat.

– Mulţumesc iubire, şi eu te ador – am zâmbit şi l-am ignorat pentru restul zilei.

Acest tip de discuţii erau normale, de fiecare dată când el intra în atelierul meu şi îmi distrugea lucrurile, trebuia să-i fac ceva…eu nu intram în atelierul lui.

Terminam ultima pictură pentru expoziţie, când Edward m-a strigat din living.

– Ce se întâmplă? – am spus confuză.

– Trebuie să găsim un angajat, cu Cirille nu ne descurcăm, are grijă doar de baie şi de bucătărie, avem nevoie de cineva care să facă tot cum tu eşti ocupată – m-a criticat.

– Nu ştiu, niciodată nu m-am ocupat de asta, dar dacă vrei să angajezi pe cineva fă-o – am spus fără importanţă.

Profitând că sunt în bucătărie, am scos un pic de suc, în timp ce Edward s-a ridicat şi a plecat.

În scurt timp m-am întors în atelier.

Şi era cât pe ce să mor când am văzut că frumoasa mea pictură era complet pictată neagră, tot era o pelerină neagră.

Am început să ţip isterică, asta era oribil, mi-a luat patru zile să obţin un stil 3d, şi din cauza unui acces de furie a venit să facă aşa.

– Edward! – am strigat aproape rupându-mi corzile vocale – Cullen, vin-o aici?

Nimeni nu a răspuns.

Am urcat scările făcând cel mai mare zgomot posibil.

– S-a întâmplat ceva? – a spus zâmbind.

– Ce ai făcut cu tabloul meu, idiot blestemat? – am ţipat – Mi-a luat patru zile ca să-l fac să arete aşa, idiotule.

– Poate dacă i-ai pune culorile pe care le-ai pus pe cămaşa mea ar arăta bine – a râs.

Am mers furioasă până în cameră, mi-am lăsat şorţul murdar să cadă şi m-am băgat în pat, asta era…

– Bella? – a spus Edward.

– Spune!

– Cred că ar fi mai bine dacă ai merge în atelier.

Am coborât fugind, poate le-a făcut ceva şi celorlalte tablouri, acolo mi-am văzut tabloul, cel care era acoperit de o pelerină neagră acum era intact, la fel cum l-am lăsat…este imposibil.

Atunci am văzut celălalt tablou pictat negru jos.

– Nu sunt aşa de prost – mi-a spus de la uşă.

Am vrut să-l îmbrăţişez, dar mi-am amintit sperietura prin care m-a făcut să trec.

A luat tabloul de pe jos şi a scris cu degetul pe el:

„Viaţa este mai uşoară când îţi măsori faptele.”

A zâmbit şi a plecat.

Vopseau de pe celălalt este rece, şi-a acordat timp să facă totul atât de real.

În timp ce am luat tabloul lui Edward mi-a dat seama că dedesubt erau culori ceea ce făcea şi mai frumos scrisul lui.

Am început cu degetul să dau jos vopsea făcând forme în jurul ei, lăsând ceea ce a scris el.

Arăta bine, am decis să-l expun pentru surpriză, fără ca el să ştie.

Într-o zi Esme m-a invitat la ea la ceai, Edward şi Carlisle nu erau, de aceea va fi o mică reuniune soacră şi noră, deşi ea detesta această tehnică, şi ca să le evite spunea că erau reuniuni mamă – fiică.

M-am aşezat în acea seară ca să aud.

– Bella – mi-a zâmbit dulce – Ştiu că eşti copleşită şi nu numai, ştiu că fiul meu nu ajută la căsătorie, ştiu că nu îl iubeşti.

Am îngheţat când am auzit asta.

– Ce te face să crezi asta? – am încercat să menţin minciuna căsătoriei noastre.

– Ochii tăi dragă, îl vezi pe Edward şi nu se întâmplă nimic – a zâmbit tristă – Dar în ziua nunţii voastre o făcea. Atât de rău merge căsătoria voastră?

– Nu, este doar că…

– Nu mă minţi, îmi cunosc fiul şi s-a purtat ciudat în ultima vreme – m-a întrerupt.

Dezbăteam între a fi sinceră sau nu.

– Niciodată nu l-am iubit pe fiul dumneavoastră – am spus – Deşi am încercat, nu îl iubesc şi fără îndoială nu o să reuşesc dacă se poartă aşa cu mine.

– Aşa cum? – a cerut.

Este incomod să vorbesc asta cu soacra mea, mai rău ar fi să-i explic că fiul ei era un zeul al patului şi după aceea era o bestie.

– Edward şi eu…ei bine, am fost intimi şi toate astea – simţeam cum roşesc.

– Înţeleg, ai auzit de Isabella I?- a spus scoţând o carte veche din poala ei.

– Da, dar vă avertizez nu cred în asta – am spus gustând pentru prima dată ceaiul.

– Ar trebui, uite – a deschis cartea – Ea este Isabella I.


Am îngheţat văzând că femeia aceea era într-un mod fascinant la fel ca mine.

– Surprinsă? Aşteaptă să vezi asta – a continuat să răsfoiască cartea – Ea este Marie, una dintre numeroasele familii tale.


Mi-a arătat din nou o femeie identică mie.

Neg să cred asta, asta era doar o coincidenţă nimic mai mult, nu avea nici o legătură cu ceea ce mi-a spus Edward.

– Şi aceştia sunt Edward I şi Anthony, perechile Isabellei I, respectiv Marie – a arătat altă filă a cărţii unde îl arăta pe Edward aşa cum este acum, în timp cel al lui Anthony părea puţin mai în vârstă.


Am simţit un fior pe şira spinării.

– Ei sunt doi dintre cei mulţi documentaţi, deşi nu sunt portrete, doar acestea patru s-au putut salva. Ai fost acuzată într-un timp în care ai fost oaia neagră a familiei, în care erai depărtată de Dumnezeu, din această cauză au fost arse multe dintre portretele tale, doar acestea au fost salvate – a spus sigură de ea.

Gura mi s-a secat din cauza atâtor informaţii.

– Continui? – a întrebat şi am aprobat din cap – Îl deteşti pe Edward cu toată fiinţa ta nu este aşa?

Am aprobat din nou.

– Nu te-ai întrebat niciodată care este sursa ei?

Adevărul este că am făcut-o de multe ori şi de fiecare dată ajungeam la aroganţa şi mândria lui, deşi ştiam că nu sunt motive prea puternice să urăşti pe cineva, cel puţin îmi folosea ca să spun că îl detest.

– În ultima ta viaţă te-ai căsătorit cu Edward al VI, în 1890. În acea epocă voi nu trebuia să fiţi împreună, ştii deja voi trebuie să vă uniţi la fiecare trei sute de ani. Ştiu că pare ciudat, dar nu judeca încă, în ultima ta căsătorie cu Edward, el ţi-a cerut un fiu, un moştenitor şi oricât ai încercat să-i-l  dai din dragoste. Nu ai rămas însărcinată la cele trei încercări, el te-a acuzat de infertilitate, şi te-a acuzat că nu ţi-ai îndeplinit îndatoririle de soţie. La câteva zile după ce s-a întâmplat asta, te-a părăsit pentru altă fată, nici ea nu i-a putut oferi copii, atunci şi-a dat seama că el este infertil, i-a părut rău că te-a acuzat, dar era prea târziu, tu disperată, crezând comentariile oamenilor care spunea că fata este însărcinată, te-ai spânzurat de acelaşi copac, sub care el ţi-a declarat iubirea lui – Esme a suspinat – Ştiu că ai multe întrebări aşa că începe, draga mea.

Capul meu era pe punctul să se prăbuşească, dacă ar fi un computer vechi cu prea multe informaţii şi fişiere.

– E-eu, b-bine…

– Doar calmează-te, în curând o să poţi întrebat tot ce vrei, nu o să mă mişc de aici – a zâmbit.

Am început să beau din nou ceai.

Am inhalat şi am început să formulez întrebările.

– Cum de eşti atât de sigură de asta? – era primul lucru pe care trebuia să-l ştiu.

– În arhivele familiei noastre este un document păstrat de mulţi ani, datând sin 1430, unde Edward I scrie un jurământ care prevede că iubirea lui va trece barierele, inclusiv cele ale morţii, este considerat ca un fel de pact – a semnalat Esme – Nu îţi arăt acum documentul pentru că este în birou, toate acestea au fost păstrate strâns de familie, poate mulţi ne-au catalogat nebuni, dar văzându-vă pe voi şi comparând datele, teoria nu face mai mult decât să se consolideze – mi-a zâmbit.

Multe lucruri îmi dădeau bătaie de cap, în realitate, mai mult decât răspunsuri am obţinut întrebări.

– Draga mea, Edward ţi-a spus că s-a făcut un regres? – m-a întrebat în timp ce tăia o felie de tort.

Am aprobat din cap în timp ce încercam să fac legătura dintre fapte.

– Bine, el şi-a făcut un regres acum cinci ani, cum suferea de coşmaruri neterminate din alte epoci, para-psihologul care l-a examinat a spus că a mai studiat astfel de cazuri şi văzând dovezile familiei noastre ne-a îndrumat spre un alt studiu despre asemenea fapte, până în prezent au menţinut un subiect unic şi suntem dornici să verificăm totul asta dacă şi tu vrei – a zâmbit oferindu-mi tort.

Niciodată nu am considerat să-mi fac această faimoasă regresie, dar acum doar din curiozitate s-ar putea să accept.

– S-ar putea – am zâmbit timid.

Faţa lui Esme s-a luminat şi a aplaudat uşor, fără îndoială s-a iluzionat din cauza temei.

Când am ajuns acasă, am văzut-o doar pe Cirille făcându-şi treaba, m-a salutat fericită văzându-mă ajungând, este o fată foarte simpatică.

– A ajuns soţul meu? – am zâmbit.

– Nu, doamnă – mi-a răspuns.

Am urcat în cameră şi m-am lăsat să cad în noul pat cu apă pe care l-a cumpărat Edward.

Am deschis televizorul, nimic de văzut aşa că l-am oprit.

Nu ştiu cum am adormit.

Am simţit o mână pe braţul meu, m-a zguduit. Am deschi ochii somnoroasă şi l-a văzut pe Edward.

– Bună – am zâmbit.

– Bună – mi-a răspuns rece – Este adevărat că o să-ţi faci o regresie? – a spus scoţându-şi jacheta.

– Da, Esme o să-mi facă o programare – am zâmbit din nou.

– Mi se pare bine, sper ca acum să mă crezi – asta a fost tot ce a spus şi a plecat.

Bine! Genial! Ce comunicaţie! Şi aşa oamenii se plâng de divorţuri…

M-am dus în bucătărie şi mi-am luat un baton de ciocolată din frigider şi am urcat înapoi în pat.

Zilele au trecut şi Esme m-a anunţat că am programarea în două zile.

Am pregătit expoziţia de acasă, nu vroiam să ies sau să mă mişc de acolo, aşa că tot se rezuma la câteva telefoane şi mă închideam în atelier.

Faimoasa zi a venit, aveam programarea la para-psiholog, eram agitată şi tensiunea se simţea în aer.

– Agitată? – a spus Edward punându-şi pantaloni.

– Un pic – am admis.

– Relaxează-te nu o să-ţi aminteşti nimic, dar întotdeauna înregistrează regresiunile, aşa că o să poţi auzi ce ai spus după aceea – a zâmbit pentru prima dată după mult timp.

– Nu o să-mi amintesc nimic? Adică o să spun orice obrăznicie? – a început să-mi pară rău.

Şi dacă o să spun vreun secret? Şi dacă admiteam lucruri pe care nu vroiam să le spun? Ajungea şi mai mult îmi scăpau anumite lucruri când dormeam, dar acum? Şi cu Edward alături…era mult.

– Voi fi singură cu para-psihologul? – am spus agitată.

– Nu, voi fi cu tine.

Blesteme!

Am plecat cu maşina lui, pe micuţa mea încă nu au adus-o în Londra, aşa că trebuia să merg cu Edward.

Camera doctorului Hedge era amplă şi foarte bine decorată, aşteptam să iasă un bătrânel, cu faţă de nebun şi îşi freca mâinile, tipic…dar am fost surprinsă să văd că nu este aşa. A apărut un brunet, mai înalt decât Edward, cu o faţă perfectă, părea un zeu grec.

OK! Asta numai mie mi se putea întâmpla. Un adonis o să mă audă hiper-ventilând dintr-o prostie? Dacă spuneam ceva nepotrivit? Dumnezeu să mă ajute şi Sfântă Fecioară!

– Bună ziua, Doamnă Cullen – mi-a zâmbit.

La naiba! Trebuia să-mi amintească că nu sunt liberă, şi în plus pe mâna lui vedeam un inel.

Ce se întâmplă? Dumnezeule! Deja înnebuneam şi încă nu am intrat în faimoasa cameră.

– Bună Edward – i-a întins mâna doctorul.

– Bune. Ce mai face Victoria? – a spus Edward amabil, am şi uitat că poate fi atât de agreabil.

– Excelent, are grijă de micuţa Angela – a zâmbit.

Am intrat în cameră, acolo era mai puţină lumină şi era o canapea tipică psihologilor, şi un fel de şorţ pe ea.

– Puneţi asta – a zâmbit Dr. Hedge.

O cămaşă de forţă?

Edward a râs când a văzut expresia feţei mele.

– Ce? – am spus supărată.

– Este ca să evităm să te mişti prea mult – mi-a explicat.

– Şi eu a trebuit să mi-o pun, nu fi exagerată Bella – m-a sfătuit Edward.

Fără chef mi-a pus acel lucru, în timp ce Edward râdea văzându-mă aşa.

– Ştii? Arăţi bine aşa – a râs.

M-am aşezat pe canapea în timp ce Dr. Hedge a adus un ceas.

– Asta este ca hipnoza? – am spus râzând văzându-l cu ceasul pendulând în mâna lui.

– Este exact cam acelaşi lucru – a râs Edward.

– L-am întrebat pe Dr. Hedge – am arcuit o sprânceană.

Edward s-a aşezat fără să zică nimic.

– Bine, ar fi mai bine să începem – a insistat medicul.

A început să mişte ceasul ca pe un pendul, dintr-o parte într-alta, dar îl vedeam şi nu puteam să mă abţin să nu râd.


Nu eram nebună sau da? Asta era ca pentru copii desenele animate era foarte hilar.

Edward era în spatele doctorului şi mă privea serios.

– Te rog Isabella – m-a rugat doctorul – Concentrează-te, trebuie să intri în transă.

– Nu pot, asta mă face să râd – am zâmbit.

Edward a arcuit o sprânceană în semn de dezaprobare.

– Nu ştiu ţie, dar pe mine mă face să râd – şi-a strâns buzele – Ah! Dar am uitat, ştiaţi dumneavoastră, că soţul meu nu are umor? Trebuie să fie vreo boală pentru asta…

Am râs, în timp ce doctorul a apelat la ceartă.

Spunea multe prostii, poate adrenalina şi nervii îmi jucau o farsă.

– Cred că ar fi mai bine să stai jos, o să merg după un pahar cu apă – a spus doctorul puţin supărat.

Edward m-a certat de pe scaunul pe care se afla.

– Ce? Nu mă privi aşa, asta pare ca la nebuni, este amuzant – am strigat în apărarea mea.

– Pari o fetiţă de şaisprezece ani care filtrează cu doctorul – m-a criticat.

În realitate era drăguţ, dar nu filtram, serios asta mă făcea să râd.

– Gelos? – am râs.

– Nu, dar ne oboseşti pe amândoi – a spus.

– Bine, atunci îi despărţim – am zâmbit.

– Este atât de uşor pentru tine?

– Va fi o căsătorie Expres – am râs fără să bag în seamă – Deşi au fost multe mult mai scurte.

– Isabella – m-a certat.

– Opreşte-te Edward! Eu tac când vreau, nu acum, OK? – am spus supărată.

Nu este vina mea că doctoraşul a ieşit cu un ceas să mă hipnotizeze în timp ce eu îmi aminteam de prostia cu maimuţe animate.

– Ar fi mai bine să pui şi tu partea ta – a adăugat.

Dr. Hedge a venit cu un pahar de apă în mână, l-am băut încercând să mă calmez, Edward a trebuit să mă ajute cum eu eram legată de mâini.

– Acum o să urmăreşti pendulul, te rog – m-a rugat.

Am încercat să fiu serioasă, se mişca lent dintr-o parte în alta, am început să simt o ameţeală uşoară.

Funcţiona? Acolo! Trebuie să mă concentrez. Am început din nou să privesc pendulul.

Am simţit cum ameţesc, şi încet, încet am pierdut noţiunea timpului şi al locului, un nor de lucruri a început să se formeze în faţa ochilor mei, fără să-mi dau seama am pierdut toată noţiunea timpului şi locului.

Anunțuri

14 comentarii la “Capitolul 11: Regres I

  1. uuuu ce ma bucur de noul capitol!!!!!
    Off…iar e Edward asa de …. dificil :(!
    Ai oprit totul in punctul culminant! Deabia asteptam urmatorul capitol sa vedem ce si-a reamintit ea si daca o sa aiba si ea vise cu ei. Poate o sa se impace si o sa le fie si lor bine.
    Apropo…foarte frumoase desenele!
    Deci….astept urmatorul capitol!!!! 😀

  2. Si eu as fi ras! Eu cred ca doar filmarea unei pisici ranite m-ar fi facut sa plang si sa fiu serioasa…dah e singurul lucru : un animal ranit in rest rad la box si urmares filme cu criminali deci pot spune ca-s destul de sadica!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s