Capitolul 1: Noi orizonturi

Soarta…mult prea dură cu unii dintre noi, însă cu unii mult prea blândă. Cei norocoşi care au o soartă bună nici măcar nu ştiu de ce să se plângă, ei se plâng de greutăţi imaginare…nu au simţit niciodată adevăratele greutăţi ale vieţii, însă se plâng şi se pare că le place să facă pe victimele. Urăsc acele persoane şi îmi provoacă silă, am avut de a face cu destule persoane de genul acesta în viaţa mea şi îmi este greu să îi văd în faţa mea, însă ştiu că nici eu nu sunt cu nimic mai presus decât ei. De fapt cel mai probabil ei îmi sunt superiori mie…ei nu au făcut atâtea greşeli ca mine şi cu siguranţă nu au rănit atâtea persoane ca mine. Însă şi eu la fel ca alţi oameni din cauza conştiinţei încerc să-mi găsesc scuze. Scuze idioate care nu o să mă absolve nici o dată de vina pe care o port deasupra capului meu, o fac ca eu să mă simt mai bine, poate chiar împăcată cu mine…deşi nu are rost. Încerc să-mi găsesc liniştea…însă fără nici un rezultat. Este dureros să treci prin toate întâmplări prin care am trecut eu, însă ştiu că ce am făcut nu a fost în totalitate greşit şi am ajutat alte persoane. Mulţumesc lui Dumnezeu am fost salvată din meditaţia mea dureroasă de un anunţ.

– Doamnelor şi domnilor, în câteva minute o să aterizăm pe aeroportul Internaţional din New York. Vă dorim şedere plăcută – anunţa vocea stewardesei care anunţa sosirea noastră în New York.

Călătoria cu avionul a fost destul de liniştită, nu am avut nici un obstacol…nici o tulburare…ceea ce eu luam ca noroc în noua mea alegere pe care am făcut-o. Am coborât din avion şi am mers să îmi iau bagajele…nu aveam multe  bagaje, doar un troler cu hainele necesare pentru câteva zile. Restul lucrurilor o să le achiziţionez pe parcursul şederii mele aici, bineînţeles după ce o să-mi găsesc o locuinţă. Mi-am luat geanta şi am mers spre ieşirea aeroportului, acolo exact cum mă aşteptam erau o mulţime de taxiuri. M-am îndreptat spre un taxi a cărui şofer mi se părea mai agreabil, un om înjur de vreo 45 de ani, cu o chelie proeminentă, era îmbrăcat ca un om obişnuit…nimic prea exagerat, o pereche de blugi care erau tociţi în genunchi, şi avea o jachetă albastră. A coborât jos din maşină când a văzut că mă îndrept spre el şi mi-a deschis portbagajul ajutându-mă să îmi pun  bagajul în el, apoi ca un cavaler mi-a deschis uşa din spate, apoi s-a urcat în maşină.

– Unde vă duc? – am auzit un glas destul de puternic.

– La hotelul Gotham – am spus scurt şi la obiect, şoferul a aprobat în linişte cu capul şi a pornit spre ţinta noastră.

Traficul din New York era la fel de groaznic ca ultima dată când am fost aici, aveai nevoie de o răbdare de fier în fiecare zi…ceva ce mie îmi lipsea în totalitate. Acum mă întreb de ce am ales din toate oraşele să vin tocmai în New York? Asta nu o să aflu prea curând, ştiu doar că aşa îmi spunea instinctul. De când îmi ascult eu instinctul? Da, asta cu siguranţă este ceva nou la mine…întotdeauna am luat toate deciziile la rece şi nu îmi plac schimbările, iar acum uite-mă aici făcând ceva ce probabil nu aş fi făcut niciodată…riscând. Cu siguranţă o să regret venirea mea în New York pentru tot restul existenţei mele. Cât o mai dura şi asta? Dumnezeu ştie…asta dacă într-adevăr există, ceea ce este foarte puţin probabil. De ce aş cred tocmai acum că Dumnezeu există, când el nu mi-a arătat nici măcar o firmitură de bunătate? Lucru pe care probabil nu o să-l văd niciodată, în schimb sigur o să văd în continuare răutatea oamenilor şi egoismul lor, de asta nu o să duc niciodată lipsă.

Priveam maşinile conduse de şoferi care mai aveau puţin şi îşi dădeau cu capul de volan, fiecare avea un tic, unii băteau cu degetele în volan, alţii priveau din cinci în cinci secunde fie ceasul de la bord, fie de la mână sau de la telefon. Oamenii care circulau erau atât de grăbiţi, încât uneori nici măcar nu îşi dădeau seama că o să lovească alt om. Era o aglomeraţie infernală, deşi era doar ora 5 am. Şi iute-mă în sfârşit sosită la hotelul care avea să mă găzduiască o perioadă destul de bună, până când îmi rezolv toate problemele şi pun totul în ordine în viaţa mea. Am plătit cursa şoferului şi i-am lăsat un bacşiş destul de bun, şoferul mi-a dat geanta.

Am intrat în hotel, totul era exact cum îmi aminteam. Holul hotelului Gotham era foarte primitor şi dacă erai obişnuit cu luxul puteai spune că aici este ca acasă. M-am îndreptat spre recepţie şi se pare că acum au schimbat recepţionerul…nu mai era omul acela bătrân care cu greu auzea ceea ce îi spuneai, probabil l-au pensionat, era şi timpul. În locul acelui bătrânel se afla un băiat cam de aceeaşi vârstă ca mine, poate puţin mai mare, dar mai mult de 26 de ani nu avea.

– Bună ziua. Bine aţi venit la Hotelul Gotham.

– Bună dimineaţa.

– Aveţi rezervare? – m-a întrebat el studiindu-mă cu atenţie.

– Da.

– Pe ce nume?

– Isabella Dupont – am spus repede, sperând că nu îşi va da seama de semnificaţia numelui.

– Da. Poftiţi cheile apartamentului rezidenţial. O şedere plăcută.

– Mulţumesc.

Toate astea fiind spuse m-am îndreptat spre lift şi am aşteptat în linişte să ajung la etajul superior. Urcarea a durat mai bine de zece minute şi eu începeam să îmi pierd răbdarea, aşa că băteam din picior. Când în final am ajuns, tipul care mi-a dus bagajul mi-a arătat uşa apartamentului meu. Mi-a deschis uşa, am intrat şi i-am dat bacşişul tipului ca să plece. Eram destul de fericită că am primit acelaşi apartament ca întotdeauna, era destul de spaţios şi bine luminat. Avea un dormitor, o sufragerie uriaşă şi o baie spectaculoasă, era uimitor…atâta bun gust, din acest motiv alegem de fiecare dată Hotelul Gotham.

Mi-am dus geamantanul în dormitor şi am început să mă dezbrac pentru a face un duş, însă înainte am verificat ceasul asigurându-mă că o să ajung la timp la biroul, nu trebuie să întârzii…nu că ar fii ceva normal la mine, eu să întârzii…niciodată. Mi-am luat gelul de duş şi şamponul şi m-am îndreptat spre duş. Baia era extraordinară, avea o cabină de duş destul de spaţioasă şi în plus avea şi o cadă uriaşă. Am dat drumul apei calde şi am lăsat halatul să cadă pe gresia rece. Am intrat în cabina de duş şi am simţit un şoc în momentul în care apa a făcut contact cu pielea mea…îmi producea o senzaţie de uşurare. Apă mă curăţa de mizeria pe care am trăit-o cu ani în urmă, însă nu ştergea urmele de pe corpul meu şi nu mă transforma pe mine într-o persoană mai bună. După ce am simţit că sunt destul de curată am ieşit şi am început să pregătesc pentru a pleca. Mi-am deschis geamantanul şi am optat pentru o rochie neagră scurtă până deasupra genunchilor, pe care am asortat-o cu un colier cu pietricele albastre şi una roz, o pereche de pantofi negri şi gentuţa mea albă. Mi-a dus geanta cu cosmetice în baie şi am scos toate cosmeticele din ea, am început să mă machiez cu o nuanţă a pielii în partea superioară a pleoapei, în partea inferioară cu un ciocolatiu şi între cele două nuanţe cu un verde închis, iar buzele le-am dat cu un lipstick  roz, nu unul ţipător. Părul l-am prins într-un coc şi am lăsat câteva şuviţe să-mi atârne.

Când am terminat cu tot am aruncat o ultimă privire în oglinda din baie ca să mă asigur că imaginea era perfectă…nu îmi mai permiteam să fie vreo greşeală, oricât de mică ar fii trebuie să fie corectată. Totul era în regulă aşa că am decis că sunt gata de marea întâlnire, am mers în sufragerie şi mi-am luat gentuţa, însă înainte am sunat la recepţie spunând că o să plec şi să-mi comande un taxi. Apoi am coborât şi cum mă aşteptam toată lumea se holba la mine, însă nu le-am acordat atenţi şi mă concentram pe sunetul scos de tocurile mele. În faţa hotelului era un taxi şi şoferul mă privea atent, i-am dat adresa unde vreau să ajung şi am pornit spre un nou început.

După o oră am ajuns şi eu în faţa firmei, am coborât din taxi şi m-am îndreptat spre uşi. Când am intrat înăuntru am început să privesc cu atenţie fiecare detaliu, totul era curat şi foarte luxos. Personalul tocmai sosea, deci erau o firmă serioasă. M-am îndreptat spre biroul recepţionerei, care părea foarte obosită.

– Bună dimineaţa – a spus aceasta cu jumătate de gură.

– Bună dimineaţa… – însă am fost întreruptă de vocea unui bărbat.

– Bună dimineaţa, Geanina – m-am întors să văd cine era acea persoană care m-a întrerupt…Eram nimeni altul decât Carlisle Cullen, noul meu partener, când m-a văzut mi-a zâmbit. Era foarte aranjat, purta un costum negru care nu era deloc şifonat, era foarte neted…perfect, la fel ca şi cămaşa albă…acum pornea călătoria mea spre noi orizonturi….

– Isabella Dupont? – a întrebat privindu-mă la fel de atent ca şi mine.

– În persoană – am spus eu zâmbind şi urmărindu-i cu atenţie trăsăturile…avea ceva special, ceva ce mi se părea fascinant însă nu îmi puteam da seama ce anume. Ştiam că are acelaşi lucru care în trecut pur şi simplu mă ameţea…însă acum nu este atunci.

Anunțuri

13 comentarii la “Capitolul 1: Noi orizonturi

  1. Ce parere aveti?
    Este primul capitol…ce parere aveti despre o posibila idila intre Isabella si Carlisle? Sau poate ea va ramane cu altcineva?

  2. Deci sis,fa si tu un colaj cu pozele apartamentului ocupa mult din pg:*
    trebuia sa descrii apartamentul in care urma sa locuiasca,locul de munca…
    in rest e bine:*
    sper k nu te-a deranjat comm meu:*
    Kiss:X
    pe cand nextul?
    Dyanna:*

  3. Asa de scurt…atat de asteptat capitolul si mi se pare scurt….poate doar mi se pare :)).
    Cu Carliste….neaaa, mi se pare ce merge mai bine cu un Edward :)) ….. dar pana la urma e imaginatia ta…sooo tu decizi 🙂
    Succes! si astept in continuare urmatoarele capitole :D:D:D

  4. Scurtut capitolul ce-i drept dar… imi place stilul. In ceea ce priveste idila Isabella-Carlisle, chiar nu ma deranjeaza. Imi place diversitatea…
    Astept continuarea… mult succes 🙂

  5. hmm chiar e o idee f interesanta
    desi e scurt imi place
    nu am inteles mare lucru din el =))
    dar nu conteaza …asta inseamna k o sa fiu fffffffffff curioasa in continuare
    :X
    spo la scris si abea astp nextu
    pupiki

  6. putin mai multe detalii cu ce se ocupa bella si carslie nu strica dar oricum e bn si asa
    spor la tastat in continuare si muuulta inspiratie
    abia astept nextul
    kisses and hugs!

  7. Si tu care spuneai ca nu ai talent , pentru asta ar trebui sa-ti cada o caramida in cap si sa inveti sa ta apreciezi la adevarata ta valoare. Sa-ti fie rusine.
    Sa revenim 🙂 Este superb. Oare cand apare Edward ;))

  8. clariste si bella?!?!?Hmmmmmmm!!!!
    nu stiu ar fi ceva chiar diferit ……dar mai mult l-as prefera pe edward !!!!
    si ce a spus si Maya mai sus ca tu spuneai cu nu ai talent !!!!!!!!!!!!!!!!!!
    esti foarte talentata!!!!!!!!!!!!!!
    nu stii ce pierzi pana nu incerci!!!!!!!!!!!!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s