Capitolul 11: Lumina de la capătul tunelului

– Nu îndrăzni să te apropii Cullen! Cum ai putut să te joci aşa cu mine? Cum ai putut să-i faci asta Tanyei? Nu vreau să mai ştiu nimic de tine! Aş prefera să mă întorc la cazinou, aş prefera ca niciodată să nu fi fost scoasă de acolo, decât să te mai văd! Ce bine ar fi fost să nu fi apărut niciodată în viaţa mea Edward! Ce bine ar fi fost să nu mă fi îndrăgostit de tine!

Fără să mă mai gândesc nici o secundă, m-am ridicat de pe jos şi am ieşit fugind din secţie. Niciodată, niciodată nu o să mă mai întorc să-l văd pe Edward Cullen, niciodată…nu o să mă mai las păcălită de el. Cum am putut să fiu atât de proastă? Cum a putut să mă trădeze? Cel mai rău este că…ce o să fac eu acum cu viaţa mea, acum când singurul motiv pentru care trăiam a murit pentru mine…

Am fugit disperată prin secţie, cutând ieşirea din acel infern blestemat şi în sfârşit am reuşit să mă ascund după nişte maşini din parcare. Nu puteam să-mi opresc lacrimile şi am observat că corpul meu se simţea foarte slab  şi că puteam să mor dintr-o clipă în alta. Mi-am sprijinit capul pe genunchi şi am început să strig. Poate nu din cauza durerii fizice; dar simţeam că inima mea arde în interior, distrugându-mi sufletul. Dintr-o dată o mânuţă caldă şi moale s-a pus pe umărul meu şi imediat m-am întors în acea direcţie.

– A-Angela… – am şoptit printre suspine – Angela!

Fără să pot evita m-am lansat în braţele prietenei mele înecându-mi lacrimile pe umărul ei în timp ce mă îmbrăţişa şi îmi mângâia părul. Am petrecut câteva minute îmbrăţişată de prietena mea plângând şi şoptind din nou şi din nou numele lui Edward. Vroiam doar să-l scot cu forţa din inima mea, să închid ochii şi când o să-i deschid el să fi fost doar un vis, un frumos vis care a terminat prin a se transforma în cel mai urât coşmar pe care l-am avut în toată viaţa mea; dar din nefericire oricât de mult aş încerca amintirea lui încă mă mânca în interior.

Au trecut nişte minute foarte dureroase în care Angela nu încetat să-mi şoptească din nou şi din nou cuvinte de consolare. Din expresia ei, deduceam că ea nu avea idee despre ce s-a întâmplat; chiar şi aşa, ştiam că ea nu m-ar dezamăgi şi nu o să mă lase singură. Într-un final, lacrimile mele s-au potolit şi după ce am tuşit de mai multe ori am privit-o pe Angel în ochi şi am şoptit.

– Scoate-mă de aici…scote-mă de aici…

– Bella aş face-o dar trebuie să declarăm, îţi aminteşti?

– Cumva crezi că am chef să declar Ang? – am strigat.

– Bella, linişteşte-te… – m-a înconjurat cu braţele ei – Ştiu că  te simţi rău, dar cumva îţi doreşti ca Aro şi restul să scape? Bella, doar intră, spune-le ce ştii şi după o să mergem la mine acasă şi o să vorbim în linişte, bine? Dacă vrei poţi să rămâi la mine peste noapte.

Încă ghemuită în braţele prietenei mele, m-a gândit bine asupra ceea ce spunea. Era adevărat că trebuia să declar; dar nu ştiam dacă sunt în stare să vorbesc clar în faţa tuturor acelor paznici, sau mai rău, nu ştiam dacă puteam să-i privesc ochii lui Edward fără să plâng din nou. După câteva secunde de meditare, i-am strâns un pic mâna Angelei şi am rugat-o în şoaptă să mă însoţească când declar. Angela nu a ezitat şi a aprobat cu un zâmbet dulce în timp ce mergeam din nou spre interiorul comisariatului.

Am urcat încet treptele care duc spre secţie. Din fericire, când am intrat, Edward se părea că a dispărut şi Tanya de asemenea. Sigur erau împreună…mi-a amintit căpşorul provocându-mi o durere în piept. Angela şi-a dat seama de tenul meu palid şi ochii mei care erau neclari din nou, din această cauză a mers repede la Jacob, care, era distras vorbind la telefon, dar văzându-ne a închis repede.

– Bella ce s-a întâmplat? – a întrebat foarte preocupat.

– Nu-ţi face griji Jake, sunt lucruri de fete – a răspuns Angela cu un zâmbet făcându-mă să înţeleg că nu o să mai întrebe – Jake, îţi pot cere o favoare?

– Ce vrei Ang – a răspuns dintr-o clipită.

– Bella se simte foarte rău, nu are destulă forţă să declare singură…crezi că am putea declara împreună?

– Ei bine, Ang, nu ştiu, în mod normal dacă l-a un interogatoriu este mai mult de o persoană nu foloseşte la investigaţie… – a răspuns Jake ducându-şi o mână prin părul negru.

– Te rog Jake, nu poţi încerca? – a întrebat Angela foarte seducătoare.

– Bi-bine o să văd ce pot face, imediat mă întorc.

Nu am putut evita ca un mic zâmbet să apară pe faţa mea văzându-l pe Jacob în acel fel atât de…compromiţător. Adevărul este părea tipul acela de băiat în faţa căruia toate cădeau în genunchi, dar din câte se pare niciodată nu a dat peste o fată ca Angela, care cu un mic zâmbet, reuşea să răpească toţi bărbaţii din cazinou ca să consume alcool. Degetele lui Ang se jucau cu părul ei într-un fel seducător privindu-l pe Jacob, în timp ce acesta conversa cu un poliţist privind-o cu neruşinare pe Angela. În câteva minute el a terminat de vorbit cu gărzile şi a mers până la noi – în special spre Angela – cu un zâmbet enorm care îi scotea în evidenţă dinţii albi în contrast cu pielea lui maro.

– Gata fetelor, am reuşit să-i conving pe agenţi, a trebuit doar să le spun cine sunt eu şi cine sunteţi voi şi după… – a râs cu superioritate.

– Serios? – a întrebat Angela emoţionată.

– Ei bine adevărul este că doar le-am spus cine sunteţi voi şi au acceptat repede. Pe mine nimeni nu mă iubeşte – el a pus o faţă mică de căţel bătut.

– Haide, haide Jake eu te iubesc – i-a spus Angela sărutându-l pe obraz – Mulţumesc!

Şi înainte ca Jacob să aibă timp să spună ceva în plus Angela mi-a luat deja mâna şi a fugit până în sala unde vom fi interogate. Săracul Jacob era clar că Angela doar profite de inocenţa sa; dar ei bine Ang întotdeauna obţine ceea ce îşi propune şi dacă trebuie să-şi folosească armele seducţiei ca să reuşească, o să o facă. Am zâmbit din cauza a ceea ce s-a întâmplat în urmă cu câteva secunde, am reuşit să uit de Edward Cullen…Blesteme! Tocmai l-ai amintit Bella! M-a certat mintea mea şi nu am putut decât să suspin.

– Bună ziua domnişoarelor, nu vă faceţi griji o să se termine iute promit.

Unul dintre cei doi poliţişti care ne aşteptau la uşă ne-a primit într-un fel foarte cordial indicându-ne să intrăm în acea cameră întunecată, atât de asemănătoare cu cele din filme poliţiste pe care le-am văzut la orfelinat. Celălalt poliţist a luat loc pe un scaun şi eu m-am aşezat în faţa ei, în timp ce Angela stătea în picioare în spatele meu cu mâinile pe umerii mei dându-mi curaj.

– Ei bine…domnişoară…Volturi? – a întrebat poliţistul privind actele de pe masă.

M-am întristat să văd numele care figurează în informaţiile despre mine vor fi trecuţi ca „părinţi” adoptivi Volturi. Deşi i-au prins pe acei tipi, numele lor mă va urma întotdeauna, lăsându-mă marcată pentru restul vieţii mele. Din câte se pare poliţistul s-a mai uitat o dată pe el şi a căutat între alte foi.

– Am vrut să spun, domnişoară Swan… – mi-a zâmbit poliţistul cordial – Colegului meu îi pare rău că va numit Volturi, nu s-a gândit că…ei bine nu vă faceţi griji pentru că de îndată ce veţi împlini 18 ani veţi putea merge la judecătorie şi să vă schimbaţi numele… – a zâmbit din nou – Acum, am putea să vorbim despre cazinoul Volturi?

Am aprobat cu greutate şi cu vocea tremurându-mi şi bâlbâindu-mă am început încet să le narez tot ce mi s-a întâmplat în cazinoul Volturi până în ziua în care Edward şi Angela au aranjat să mă scoată de acolo şi poliţia i-a arestat pe toţi. Cei doi bărbaţi ascultau atenţi şi luau notiţe pe hârtiile pe care le aveau. Când le-am povestit povestea mea mi-au arătat raportul făcut de Edward şi m-am dedicat pur şi simplu să verific dacă toată povestea este adevărată. Angela, de asemenea, a trebuit să declare după şi să verifice dacă ea era fata care se auzea pe înregistrarea pe care Edward a prezentat-o. După asta, poliţişti ne-au mulţumit şi ne-au lăsat să plecăm fără nici un comentariu.

Eu încă eram cu capul în jos şi era incapabilă să pronunţ ceva coerent. Îmi doream doar să ajung acasă la Angela şi să descarc la ea, să plâng cu ea, să strig cu ea şi să dorm în braţele celei mai bune prietene ale mele. Când am vrut să-mi dau seama amândouă eram în parcare şi Angela se mişca cu agilitate între maşini căutând-o pe a ei. Într-un final a găsit-o, un mic gândac roşu care i se potrivea perfect cu stilul ei. Luminile vehiculului au clipit indicând că era deschis şi amândouă am urcat în el.

Plimbarea a fost destul de liniştită şi calmă, la radio se auzeau o melodie tristă dar a unui cântăreţ cu o voce frumoasă şi Angela fredona lovind volanul cu degetele. Adevărul este că am mulţumit pentru atmosfera liniştită dar în acelaşi timp îmi lăsa timp liber ca să gândesc…ca să rămân privind maşinile care treceau pe lângă noi aşteptând să văd Volvo-ul lui Edward şi ochii lui frumoşi fixaţi pe ai mei prin parbrizul maşinii. Să văd cum ochii lui se deschideau  un pic de surpriză şi cum buzele lui se mişcau ca să pronunţe cuvintele pe care eu nu vroiam să le aud şi doar am reuşit să văd cristalul Volvo-ului şi atunci se pierdea între resturile maşinilor care circulau pe şosea îndepărtându-se din nou de mine.

– Acela era Edward? – Angela a semnalat maşina lui Edward pierzându-se între celelalte.

– Da…din nefericire, nu a fost imaginaţia mea…era el…

Într-un final, după câteva sute de melodii, ceva mai ritmice în interior, Angela a oprit scumpul ei gândac în parcarea unui bloc cu balcoane de culoare roşiatică. Încet a coborât din maşină deodată cu mine şi apăsând butonul de la chei luminile maşinii au strălucit arătând că maşina era încuiată. Încă în linişte am luat liftul şi Angela a apăsat butonul de la etajul patru. Muzica liftului era ceva relaxant dar chiar şi aşa reuşea să mă liniştească stând cu Angela şi ştiind că va avea grijă de mine.

Liftul s-a oprit în sfârşit la etajul ales şi am ieşit din lift în timp ce Angela căuta în buzunarul ei cheile. Odată ce le-a găsit, s-a întors spre uşă din dreapta a introduse cheia în yală, deschizând uşa casei lui. Trebuie să recunosc că apartamentul m-a surprins. Era foarte modern şi era foarte bine decorat, se vedea că roşul era culoarea ei preferată şi în detalii arătat dragost şi amabilitatea ei să facă din casa ei micuţă şi confortabilă locul unde se putea ascunde când ieşea din cazinou.

– Haide Bella i-a loc…să vorbim, bine? – mi-a arătat canapelele de culoare albă cu perne roşii.

– Mulţumesc Ang… – am luat loc pe canapea şi ea a făcut acelaşi lucru.

– Haide povesteşte-mi Bella…ce s-a întâmplat cu Edward?

– M-a înşelat… – am şoptit cu vocea spartă în timp ce braţele lui Ang mă înconjurau.

– Bella…Bella linişteşte-te…Cum adică te-a înşelat?

– Ei bine m-a înşelat Ang! El este tatăl copilului Tanyei! El doar m-a folosit! Vroia doar sex! Dacă m-a scos din acel cazinou era doar pentru că vroia să-mi câştige încrederea! Le-am auzit pe Jessica şi pe Lauren şi am văzut-o pe Tanya trăgând de el! Mă simt atât de proastă! Atât de proastă! A fost doar un joc, Ang! Jocul unui demon sexy cu ochi verzi şi… – dintr-o dată m-a făcut să tac punându-şi mâna pe gura mea.

– Aşteptă, aşteptă, aşteaptă…opreşte maşina Bells – Angela m-a privit fix – Edward şi Tanya ha, ha, ha, ha – Angela a început să râdă – Bells dar cum poţi fi atât de absurdă – a început din nou să râdă – Copilul Tanyei este al lui Aro, Aro şi Tanya întotdeauna făceau sex, toate ştiam dar ne prefăceam pentru că dacă Jane afla o omora…

– D-dar atunci de ce Jessica şi Lauren au spus asta? De ce Tanye?…Edward nu era clientul ei? – am întrebat foarte agitată.

– Bella linişteşte-te, respiră – Angela m-a luat de umeri şi m-a privit fix – Haide linişteşte-te…respiră şi expiră – am ascultat – Bella, când ai fost la baie am văzut trioul şoptind ceva şi când ai ieşit Tanya s-a agăţat de braţul lui Edward şi a început să strige totul. Bella te-au înşelat…Edward…el…ei bine cred că ar trebui să vorbeşti cu el…

Nu am lăsat-o să mai vorbească nici o secundă în plus, i-am dat un sărut fugitiv pe obraz şi am ieşit fugind din apartament cu toată graba pe scări şi mă rugam ca picioarele mele să nu mă lase şi să cad pe acele scări. În cele din urmă am ajuns pe o suprafaţă plană şi am început să caut butonul de care se deschide uşa, dar din fericire ghinionul meu m-a urmărit şi butonul nu apărea pe nicăieri. De fiecare dată eram şi m-ai nerăbdătoare, nu mai puteam să aştept, trebuia să-l văd pe Edward, să vorbesc cu el şi să-l rog într-o mare de lacrimi să mă ierte. Încă nu-mi venea să cred, asta nu mi se putea întâmpla mie, aveam totul, Edward mi-a dat tot şi eu l-am trimis în iad fără ca măcar să vorbesc înainte cu el sau cu Angela. Am strigat lucruri oribile când el doar a vrut să mă ajute şi să mă fac fericită…Am fost o idioată! Atât de absurdă!

– Bella! – Angela m-a ajuns – Ce vei face?

– Trebuie să-l văd! Trebuie să vorbesc cu Edward! – am strigat disperată.

– Bella, Bella, linişteşte-te suntem destul de departe de casa Cullen. Să facem ceva, i-a maşina mea şi aşa o să poţi ajunge acolo mai iute şi să vorbeşti cu el, bine? Dar trebuie să te relaxezi pentru că nu o să te las să conduci aşa – Angela mi-a dedica un zâmbet tern şi a ridicat cheile maşinii.

– Da, Angela ai încredere în mine, eu sunt liniştită, vezi? – i-am spus pe un ton rapid încât nici eu nu am înţeles. Chiar şi aşa Angela mi-a dat cheile maşinii ei.

– Ai grijă de micul meu gândăcel roşu – a zâmbit.

Am luat cheile cu viteză – şi după ce am sărutat-o din nou pe obraz şi i-am mulţumit – am coborât până în parcare căzând de câteva ori şi făcându-mi câteva răni la genunchi; dar nu m-a interesat, continuam înainte. Nu mi-a luat mai mult de câteva minute să găsesc maşina Angelei între restul de maşini elegante şi întunecate care erau parcate. Adevărul, am învăţat să conduc acum ceva timp; dar niciodată nu am condus m-ai departe de câteva scări de orfelinat şi mă temeam să nu omor maşina lui Ang. Atunci imaginea lui Edward, cu ochii trişti şi surprinşi de când ne-am încrucişat pe şosea, mi-a venit în minte şi fără să mă îndoiesc m-am aşezat în maşină şi am plecat rapid din parcare.

Am condus cu viteză pe şosea acum mai pustie decât înainte, adevărul este că nu ştiam prea bine şi trebuia să fiu atentă dacă urmez drumul cel bun, puteam doar să mă gândesc la Edward şi că aveam nevoie să-l văd şi să-l rog să mă ierte. Mă simţeam rău, atât de îndurerată, încât acele lacrimi nu se opreau să curgă din ochii mei să mă gândesc că poate i-am făcut prea mult rău lui Edward încât să nu mă ierte. La urma urmelor, eu nu eram decât o fată tristă şi depresivă ce nu avea nimic să-i ofere şi el, Edward era dulce, tern, cu nişte ochi care mă făcea să mă pierd în ei şi un păr atât de mătăsos în care mi-aş prinde degetele ca să-l mângâi din nou şi din nou, el era atât de perfect şi ei…o lacrimă a alunecat pe obraz şi repede am dat drumul la radio încercând să-l scot pe Edward din mintea mea.

– Veşti de ultimă oră… – s-a auzit o voce prin difuzorul de la radio – Cazul cazinoului… – zgomote de interferenţă.

– Vorbesc despre cazinou? – am crescut volumul radioului.

– Unul dintre cei implicaţi – zgomote de interferenţă – Felix Volturi – şi mai mult zgomot – a… – m-ai mult zgomot – …fugit…

Dintr-o dată un zgomot puternic s-a auzit de la motorul maşinii făcându-l pe acesta să se oprească. Imediat am tras deoparte pe şosea şi maşina s-a oprit începând să urle. La început m-am speriat puţin, între vestea fugii lui Felix şi că maşina să se strice şi pielea mi s-a făcut de găină. Chiar şi aşa, am luat o gură mare de aer şi am ieşit din maşină ca să văd de maşina s-a stricat. Când am deschis-o, un fum foarte cald mi-a ars faţa făcându-mă să mă îndepărtez foarte repede. Se pare că maşina a murit…

La naiba! Când te grăbeşti întotdeauna se întâmplă ceva! Am gemut în interior şi am închis uşa cu o lovitură puternică. Angela mă va omorî şi nu puteam să-i cer scuze lui Edward. Mai rău, era că eram singură cine ştie unde, în mijlocul unui drum acum pustie şi înconjurată de o pădure sumbră şi înfiorătoare. Am oftat puternic şi am blestemat cu tot sufletul că nu am telefon mobil. Ce se presupune că trebuie să fac acum? Am privit în jurul meu şi atunci, am decis, am luat o mică lanternă de urgenţă pe care Angela o avea în maşina ei şi am închis uşa gândacului. Ang mă va omorî pentru că i-am lăsat maşina în mijlocul drumului; dar când o a să ajung într-un sat o să caut o cabină telefonică şi o să o sun, în plus Angela ştia că trebuie să vorbesc cu Edward şi sigur o să înţeleagă că nu puteam să stau liniştită aşteptând ca o maşină să treacă şi să mă ia şi mai ales când nu eram în stare să merg cu maşina unui necunoscut…

Aşa că, am apucat lanterna şi m-am uitat în jurul meu. Câţiva paşi înainte mea, era un semn de bicicletă şi un camion în pădurea deasă. Am dedus că era o pistă de biciclete şi îmi aminteam de o pistă identică aproape de casa Cullen, am continuat mergând pe jos – deşi mă omora să merg – să reuşesc să găsesc un loc cunoscut din Seattle. Aşa că am aprins lanterna şi am început să merg încet în acea pădure în timp ce în partea cea mai coerentă a creierului meu a început să-mi strige că sunt nebună să merg prin acea pădure. Nu contează că era zi, pentru că vârfurile copacilor umbreau tot drumul în aşa fel încât calea era întunecată.

Am mers mai multe secunde, minute, ore…pe acel drum luminat de lanternă. Zgomotul animalelor din pădure atât de frumos şi de înfiorător. Picioarele mele rupeau crengile scoţând zgomote şi se scufundau în noroi. Eram obosită, picioarele mele nu mai puteau, mergeam de mult timp şi încă nu auzeam agitaţia oraşului. Dacă nu-mi aminteam greşit până când am ajuns acasă la Angela am ascultat 12 melodii de aproximativ trei minute şi toate adunate dau 36 de minute aproape 40 de minute cu maşina şi parcurse pe jos dădeau în jur de 10 kilometri, chiar mai mult 20 şi eu de abia am mers în jur de 9 sau de 10 kilometri. Mă dureau picioarele inclusiv simţeam  că mi-am făcut câteva răni şi transpiram atât încât simţeam nevoia să-mi scot hainele şi se merg dezbrăcată.

Dintr-o dată când am crezut că ce era mai rău a trecut şi anume căldura şi durerea picioarelor mele un zgomot de sunete de paşi s-a auzit din spatele meu făcându-mă să strig puternic şi un nod să-mi se formeze în gât.

– Ci-cine este acolo? – am întrebat cu o voce tremurătoare.

Cum m-am aşteptat, nu am obţinut nici un răspuns şi mi-am închis ochii cu putere începând să mă gândesc că pur şi simplu a fost imaginaţia mea. Am suspinat şi am expirat de câteva ori şi când am deschis ochii din nou am văzut că totul era liniştit în jurul meu. Am suspinat din nou relaxată şi m-am întors din nou ca să-mi urmez drumul…mare greşeală.

– Bună vampiriţo…

Corpul meu a îngheţat într-un loc, buzele mele au început să se muşte tremurând şi lacrimile ieşeau din ochii mei. Nu putea să cred că ochii mei vedeau asta, visam? Am căzut şi am rămas inconştientă în acel vis? Nu putea fi adevărat…

– Fe-Felix… – am şoptit bâlbâindu-mă – C-Ce faci aici?

– Am scăpat – a răspuns ridicând din umeri – Poliţia de azi nu mai este ce era pe vremuri şi nici maşinile…

– Maşinile? – am întrebat fără să înţeleg.

– Oh, haide vampiriţo, o maşină nu se strică aşa… – a râs.

– T-Tu…De ce Felix? C-Ce ţi-am făcut? – am spus plângând.

– Da Vampriţo, eu am stricat maşina Angelei şi te-am urmărit în tot acest timp aşteptând să te oboseşti şi să rămâi singură fără apărare – Felix s-a apropiat de mine şi mi-a luat bărbia bucurându-se să vadă lacrimile în ochii mei – Vampiriţo, nu este nimic personal micuţo – mi-a lins lacrimile – Pur şi simplu nimeni nu mă respinge…Mă gândesc să te fac a mea Vampiriţo şi nimeni nu mă poate împiedicat – s-a apropiat de mine – Cât despre ce ai făcut…singurul tău păcat este că eşti vie, poate nimic din toate ce s-a întâmplat şi niciodată să nu te naşti…la urma urmelor, cu existenţa ta ai avut doar probleme…nu eşti decât o greşeală a părinţilor tăi de asta te-au abandonat în orfelinat…

– Ajunge! Taci! Taci!

Cu putere l-am împins pe Felix şi am început să fug disperată pe acel drum. Cum am aruncat lanterna era şi m-ai întuneric, îmi era greu să văd; dar nu mă opream. M-am împiedicat, am căzut şi am strigat după ajutor de mii de ori; dar nimeni nu mă auzea…nimeni nu m-a ajutat. Am căzut din nou, eram obosită, distrusă. Picioarele au început să-mi sângereze când am pierdut păpucii în cursă, mâinile îmi erau rănite, o parete din genunchii pantalonilor s-au rupt lăsând să se vadă ars, tăiat şi murdărit de pământ şi faţa îmi era plină de lacrimi şi praf. Nu mai puteam să fug, mă durea tot şi m-am oprit din fugit. Când o să ajung la Edward nu o să mă ierte pentru ce i-am făcut şi la urma urmelor am rămas singură din nou, dormind între nişte cartoane pe stradă. Pentru ce să lupt, pentru ce să merg înainte dacă eu şi Edward şi eu nu aparţinem aceleiaşi lumi…

– Se pare că ai obosit să fugi Vampiriţo – Felix m-a luat de braţ şi m-a ridicat de pe jos cu viteză împingându-mă cu spatele într-un pom.

– Te rog… – am rugat – Te rog…lasă-mă…

– Vampiriţo, ştii că asta mă doare mai mult pe mine decât pe tine – a răspuns într-un mod ipocrit – Dar nu pot face nimic dacă soldatul vrea marş… – mâinile lui Felix mi-au rupt agil cămaşa şi ochii lui au rămas ficşi pe pieptul meu în timp ce torcea – Eşti prea bine dotă ca să fii o fetiţă…

– Lasă-mă…te rog…te implor…

– Haide vampiriţo… . mi-a muşcat gâtul – Asta o să fie foarte distractiv, ne vom juca…

– N-Nu…N-Nu te rog…

Felix mi-a ignorat rugile şi şi-a dus mâinile la pieptul meu în timp cu cealaltă mi-a cuprins fundul şi mă împingea cu multă putere în pom. Cu puţinele forţe pe care le mai avea am început să strig din cauza durerii, de frică, de disperare în timp ce încercam să-i îndepărtez mâinile lui Felix şi să-l îndepărtez de mine. Mă simţeam murdară, neputincioasă, el era bărbat, mai înalt şi mult mai puternic decât mine, am făcut ce am făcut şi rezistenţa era inutilă, eram condamnată…

Eu nu am mai suportat mult…mi-am lăsat mâinile să cadă pe lângă mine şi m-am oprit din lovit cu piciorul. Ţipetele mele au încetat şi singurul lucru pe care îl făceam era să plâng…Nu merita să lupt pentru că eu eram deja devastată. Mâinile lui au continuat să coboare şi să urce pe corpul meu, lacom…dezgustător, murdărindu-mi pielea albă cu pământ şi sudoarea excitării. Nu a întârziat nici o secundă să-mi desfacă nasturele de la blugi şi să-i scoată cu violenţă lăsându-mă aproape dezbrăcată în faţa privirii lui sadice. Limba lui îmi curăţa rănile pline de sânge în timp ce mâinile erau pe corpul meu. De ce Doamne mie…de ce mie?

Lacrimi proaspete au căzut din ochii mei până când desenau cercuri mici pe praful de pe jos…de ce?…simţeam că corpul meu renunţă, respiraţia mea se termina, sufletul îmi scapă din corp, inima mi se rupe…eram pe punctul de a-mi pierde cunoştinţa…atunci…singurul lucru ce l-am putut face a fost să şoptesc…numele lui…

– Edward…

Dintr-o dată mâinile lui Felix şi corpul lui au încetat să mă mai apese şi m-am prăbuşit pe jos. Nu ştiam ce se întâmplă, aproape că nu puteam să văd sau să aud nimic; dar eram sigură că mai era cineva, cineva care tocmai mi-a salvat viaţa. Am observat lupta a acelor două umbre în întuneric, până când una dintre ele a luat ceva şi cealaltă a căzut pe jos. Cine a căzut? M-am întrebat şi încet am închis ochii şi am încercat să-i deschid un pic din nou. Dintr-o dată am văzut lumina…o lumină frumoasă la sfârşitul unui tunel întunecat care era viaţa mea; dar lumina asta nu era albă cum o descriau în filme, ci era verde, un verde cald şi primitor…o lumină verde strălucitoare şi intensă…atât de pură…ca ochii lui Edward…şi atunci…am leşinat.

Anunțuri

13 comentarii la “Capitolul 11: Lumina de la capătul tunelului

  1. :(( ce capitolllllll!!!!!!! Saracaaaaaaa!!!
    Eram sigura ca nemernicele alea au pus la cale toata treaba aia! Si fraiera a crezut! Traiasca Angela ca i-a destupat mintea! De ce a plecat singura,,,uuufffffff!!!!!
    Sper ca ala e Edward ce a salvat-o!
    Ah….vreau continuarea…mor de curiozitate!!! vreau urmatorul capitol….cat mai repedeeeee 😀 :(( :))

  2. haha super!!!
    Edward, ca intodeauna supereroul care intra in scena cand s-ar intampla cele mai urate lucruri si salveaza fata pierduta 😛
    super capitolul, o ador, darr chestia asta cu…tanya :-&:-& ….
    astept urmatorul capitol cu nerabdare :*
    kisses and hugs >:D<:X:*

  3. mia placut de angela .ea mereu stie adevarul .mi-a placut ca edward a salvato ,dar as vrea sa postezi mai repede sau sa mai postezi un capitol maine sau duminica ca sa aflam continuarea……te rog din tot sufletul…..

  4. Suuupppeeerrr!!!
    DA!! Edward ca intotdeauna o salveaza. :X:X:X
    Te rog,te rog te rog te rog te IMPLOR!! Sa pui weekend-ul asta capitolul 12 plzzzz…
    Este superb capitolul :X:X
    Sper sa il pui repede pe 12
    Succes in continuare!
    Kisses :*:*:*:*:*:*

  5. Ce capitol intens
    au fost multe aici….
    cand pui capitolul urmator
    ca is curioasa
    nu o apucat sa o violeze,nu?,adik doar a impinso in cpac dar nu o apucat,nu?

  6. wwooowww….ce cap. BESTIAL :x:x
    imi pare foarte rau pt. Bella, dar bine ca a ajuns Edward la timp…
    abia astept next-ul:x:x
    Pe cand cap. urmator ?:):)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s