Capitolul 12: Vis

Bella POV

În vis părul îmi era suflat de vânt. Briza se lovea de faţa mea într-un mod suav, dar criptic, pielea mea se simţea mătăsoasă ca şi cum ar fi fost sculptată în nisip, picioarele mele, desculţe, păşeau pe o suprafaţă moale, dar când mi-am îndreptat privirea în jos, întunericul m-a împiedicat să văd drumul, am putut să-mi dau seama că unde mă aflam era o pădure, mare, cu pini şi stejari, se forţau reciproc între ramuri, care se uneau ca nişte şerpi mici, oferind forme şi mai clare.

Departe, mai departe, în acea pădure am auzit un lup, şi o licărire mică mi-a atras atenţia din umbră, era a zilei, destul de brusc, când am început să mă concentrez şi mai tare, am observat că lumina era divizată de ochii mei, mergeam, mergeam spre mine repede, dar în acelaşi timp lent, cu o mişcare lentă. Când persoana trebuie să fugă şi i se pare drumul etern, până ajunge la obiectivul ei.

Atunci l-am văzut era un bărbat care strălucea în lumina soarelui, dar pielea lui semăna mai mult cu o bucată de argint, părul lui avea culoarea cuprului era răvăşit şi pieptul lui perfect fără cămaşă era încadrat perfect de particule mici, era Edward, Edward al meu, şi nu venea singur, din spatele lui a ieşit o persoană mare, care semăna mai mult cu un urs decât cu un om, era Emmett şi pielea lui strălucea la fel ca a lui Edward. De asemenea a apărut Jasper, şi în spatele lor, o femeie, frumoasă cu un păr auriu, dar asta nu îmi atrăgea atenţia, ştiam deja cine este, Rose, sora mea.

Ceea ce mi-a atras atenţia era ţinuta ei, purta o rochie albă care se potrivea cu pielea ei, rochia era ruptă, ca şi cum s-ar fi luptat cu zece fiare deodată, şi erau pete de sânge, pe picioarele ei de asemenea, iar la gură avea o picătură de sânge.

Cei patru s-au oprit la câţiva metri de mine.

O mână mi-a atins braţul drept, m-am speriat şi m-am întors, era Alice, sora mea, pe faţa ei se putea observa preocupare, din ochii ei curgeau râuri de lacrimi şi părul ei era mai dezordonat decât de obicei.

Îmi spunea mii de cuvinte deodată, dar chiar şi aşa eu nu înţelegeam nimic. Era ca şi cum în loc să vorbească scotea zgomote de neînţeles.

Mi-am întors privirea spre cei trei fraţi ai mei şi spre soţul meu, care mă privea cu dorinţă şi pasiune. Ştiam că este un vis, dar chiar şi aşa corpul meu reacţiona. Am simţit că sângele mi se ridică în obraji, corp prost.

Apoi m-am concentrat mai mult pe Edward, şi am descoperit că în privirea lui nu era deloc pasiune, ceva dorinţă da, dar nu una normală. Mă privea ca şi cum eram ceva comestibil.

Dintr-o dată Alice a ţipat:

– FUGI BELLA! – m-a tras de braţ făcându-mă să fug, sora mea practic mă târa, fugeam dar părea că nu este suficient, nu înţelegeam de ce.

Atunci Jasper a apărut dintr-o dată şi a prins-o pe Alice de mijloc, luând-o cu el ca un fulger…

– Hey, Bella – o mână se mişca în faţa mea de sus în jos.

– Da? – era Emmett.

– Ai rămas ca uluită, dar nu te îngrijora, nu sunt surprins.

– Ahh?

– Vezi, întotdeauna reacţionezi aşa, eşti atât de ciudată surioară – şi-a pus o mână peste umerii mei.

– Micuţele mele, îmi amintesc când eraţi mici şi ne chemaţi să ne jucăm cu voi ca să facem plăcinte de noroi lângă casă, de sigur fiind bărbatul care sunt, vă refuzam, îţi aminteşti Jasper? – a spus arătând spre noi trei.

– Emmett – a spus Jasper pe un ton dezaprobator – Tu niciodată, niciodată nu ai fost la castelul Volturi când erai mic.

Toţi ne-am uitat la Emmett care a ridicat din umeri.

– Vezi Bella, tu eşti de vină, pentru că ai o soră atât de frumoasă care cu un sărut te face să-ţi uiţi toooooooooooooooată copilăria.

Oh nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu! ea nu a putut să facă asta, să-i povestească copilărie mea idioată şi ruşinoasă lui Emmett, domnul EU ŞTIU TOT DESPRE TINE!

Am privit-o pe Rose panicată.

– Ce pot să-ţi spun Bella, idiotul acesta are lucruri cu care mă poate convinge – a spus cu nişte ochi plini de pasiune, înclinându-se ca să-l sărute pe Emmett.

– Te cred Rosalie – am spus aşezându-mă pe canapea.

– Fii fără griji Bella, o să uite – a spus Alice.

Emmett a deschis ochii instantaneu auzind aceste cuvinte. A îndepărtat-o pe Rose un pic.

– Bella – a spus apropriindu-se, şi cu un ton de superioritate – Eu, surioară, poate fii orice ar fi, despre ce vrei să crezi, dar niciodată în viaţa mea nu am uitat, inclusiv când l-ai sărutat pe băiatul cel mai urât în grădina de copii, sau ca atunci când i-ai spus mamei tale că mătuşa ta Emma la mâncat pe Alec, pentru că era însărcinată.

Emmett a început să râdă şi toţi l-au imitat.

Eu doar m-am afundat mai tare în canapea, cerând pentru prima dată să coborâm din maşină şi să ajungem la facultate.

Ne aflam în Volvo, toţi îngrămădiţi, nu puteam să cred cum am încăput cu Emmett înăuntru, dar în fine, acest frate nou o să înveţe la drept, Jasper mergea la psihologie şi fetele designer şi eu o să continui afacerea familiei, totul era o nebunie, şi în sfârşit a ajuns la şcoală.

Am coborât din maşină, toţi ne priveau.

Eu nu mai ştiam dacă se întrebau cum am mers, sau dacă o vedeau pe Rose, care a fost înconjurată de braţele uriaşe a lui Emmett imediat ce şi-a dat seama că privirile tuturor băieţilor sunt pe ea, şi desigur eu nu puteam să-i acuz, Elice a strigat „Ne vedem la ora prânzului”, m-am despărţit de Edward şi m-am îndreptat spre prima oră…

 

11 comentarii la “Capitolul 12: Vis

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s