Capitolul 5: Priviri

Violetul ochilor ei s-au ciocnit cu auriul ochilor lui şi a simţit că aerul inutil a ieşit din corpul ei şi că inima îi pompa sângele cu o viteză foarte mare. Simţea sunetul răsunător al „inimii” ei, care nu o ajuta să se calmeze.

– Eşti bine? – şi-a întrebat Edward tovarăşa cu vocea catifelată. Ea a clătinat din cap uşor, încercând să devieze curiozitatea pe care o simţea în acel moment, dar fără succes.

– Cred că…– a şoptit suav – că voi merge să mă plimb prin şcoală, ca să o cunosc, ştii – se simţea nervoasă, dar mai ales interesată de vampirul de lângă ea – Poţi să mă ajuţi să cobor? – el o privea pe fată frustrat, încercând să înţeleagă de ce nu poate să-i citească gândurile.

A luat-o de talie şi a pus-o cu picioarele pe pământ, dar trupul ei a rămas între cel mai mic dintre Culleni şi Volvo-ul lui. Obrajii ei au fost cuprinşi de un val de căldură. Ea i-a căutat cu greutate ochii colegului ei, dorind să nu facă asta…

Şi din nou s-a pierdut în ochii de caramel, dar de această dată a fost altfel. Un trecut care nu era al ei a lovit-o cu forţă, combina ambele abilităţi de citit minţi şi acesta era rezultatul. Multe scene din 1900, i-au trecut prin minte în acel moment ca şi cum i-au fost arătate mai multe flash-uri. A simţit pe propria ei piele fiecare secundă din ceea ce a văzut…şi o durea. Transformarea a durut-o din nou, şi a descoperit tot ceea ce acel vampir ascundea în mintea lui.

Edward a privit-o gânditor, ştiind că nu putea lupta împotriva ochilor ei. Acum el se scufunda într-o piscină violetă, la fel de fermecătoare şi captivantă ca prezenţa Isabellei Swan. Nu vroia să-i dea drumul şi nici să plece. Dorea să-o ţină puţin mai mult şi să-şi imagineze ce îi trece prin cap în acel moment. Dar în acelaşi timp îi plăcea acel perete alb, îi plăcea misterul Isabellei, îi plăcea acel sentiment de anxietate şi curiozitate care a apărut când stătea aproape de mine.

Buzele Bellei tremurau încet, în timp ce o lacrimă îi străbătea obrazul. Un zâmbet mic şi strâmb i-a apărut pe buze. Asta era prea mult, chiar şi pentru ea. Nu ştia cum să scape de darul pe care-l folosea. Ce trebuia să facă ca să revină la realitate?

Un mic curent electric i-a trecut prin corp, provocându-i un mic fior pe spate. Ura toate acele reacţii umane! Erau atât de…bolnăvicioase.

Fruntea lui Edward se odihnea lângă a ei, şi simţea căldura ei, dar nu era conştient că degetele lui mângâiau obrazul vampirului. A apărut o senzaţie de fluturaşi în stomac, ca şi cum sute de fluturaşi se aflau în interiorul ei. Avea nevoie să se îndepărteze, ura ca băieţii să o atingă, de când cu tatăl ei vitreg…

A simţit telefonul vibrând şi blestema momentul inadecvat pentru apel. Ochii i s-au întunecat puţin, pierzându-şi strălucirea, ca de fiecare dată când foloseau un dar. Edward  nu a plecat, a rămas hipnotizat, iar ea a luat telefonul în mână şi l-a dus la ureche

– Soră – a şoptit încet.

– Cum este acolo, Isabella? – s-a auzit vocea muzicală a lui Heidi, care nu-şi pierdea farmecul şi nici seducţia tipică unui vampir – Ţi-ai făcut prieteni noi? – a spus glumeaţă şi-l putea auzi pe Aro cerând să vorbească cu ea.

Bella i-a îndepărtat mâna lui Edward şi s-a eliberat de el. Edward s-a rezemat de Volvo ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ochii lui de aur se plimbau pe chipul fericit al fetei…ce se întâmplă?

– Spune-le naşilor mei că sunt bine – un râs muzical i-a scăpat când i-a auzit pe Aro forăind şi pe Marcus râzând – Cum sunt ceilalţi? Sper că nu vă faceţi de cap fără mine… – a ameninţat-o râzând.

– Fără tine distracţia nu este la fel – Felix a început să se plângă de comentariul lui Heidi, pentru care a primit o palmă de la Demetri. Alec a râs din cauza scenei şi Jane i-a certat pentru comportamentul lor atât de „prostesc”. Isabella a râs – Cine să facă asta, dacă tu nu eşti aici? – ambele au negat cu capul de o dată şi un zâmbet a apărut pe buzelor lor de o dată, ca şi cum erau sincronizate.

– Mie dor de tine – a murmurat – Mie dor de tine foarte mult – îi era foarte greu când era deaparte de sora ei, având în vedere că erau separate doar câteva atunci când era plecată cu treabă, dar pentru mai multe săptămâni…– Când vii în vizită? – a îndrăznit să întrebe, deşi ştia că asta nu va fi prea curând.

– Nu ştiu. Aro nu mi-a dat nici un ordin – a auzit mai multe murmure spuse la viteză vampirică, dar nu a putut înţelege nimic din ceea ce au spus – Trebuie să plec, la revedere, surioară – apelul s-a întrerupt.

– Nu aştepată, surioară – dar a închis înainte să poată să mai adauge ceva. Şi-a pus telefonul cu greutate înapoi în buzunar – Eşti o proastă Isabella, ea nu va veni să te vadă prea curând…– a uitat complet de prietenul ei, care o privea gânditor. Chiar dacă ea nu auzea nimic, doar mintea ei.

– Cred că o să-ţi vezi sora foarte curând – a şoptit Edward cu vocea dulce. Isabella şi a ridicat privirea şi a zâmbit, el i-a răspuns cu altul la fel de fericit – Apropo sora mea vrea să te roage ceva – ea s-a încruntat, nu vroia să meargă la cumpărături…

Mai târziu

– Cred că este o culoare care îţi stă bine – a şoptit Alice când Isabella a ieşit într-o rochie albastră „În plus, Edward adoră albastrul” o mică roşeaţă a cuprins-o când a auzit acel gând – Trebuie să-o cumperi! – a ţipat în timp ce fugea să vadă mai multe rochii.

„V a fi o zii lungă” a gândit cu amărăciune, în timp ce se uita la ea întrebătoare.

„Ce este ea în realitate?” s-a întrebat blonda. Isabella s-a întors la ea mirată, şi din privirea ei denota teroare. „Un om s-ar fi rănit la o lovitură cu unul dintre ei? şi în plus ce căuta în pădure? ce o face atât de specială? Mirosul ei este ciudat, mai dulce decât orice sânge al unui om normal…şi miroase a căpşuni. Dar inima ei bate.”

Câtă dreptate are Rosalie Hale! Ea nu era un om normal şi comun, nici măcar nu era umană. Era un vampir cu aproape şapte decenii de viaţă. Transformată la 15 ani în 1950, dându-se o fată de 17 ani în 2005. Sigur că era specială, diferită, ciudată! Era un vampir, pentru numele lui Dumnezeu…

– Rosalie? – de ce a întrebat-o nici ea nu ştia – Ce părere ai despre rochie? – a întrebat-o încet.

– Este…frumoasă – i-a răspuns cealaltă „Nu mă tem ca toate. Ea îmi place…”

– Ştii, Rosalie? – a comentat cea cu ochii violeţi, îmbrăcându-se cu hainele ei normale – Îmi place de tine –ochii blondei exprimau surprindere şi confuzie, i-a spus sinceră, ambele zâmbind.

„De asemenea şi tu îmi placi” a gândit cea cu ochi de aur, dar nu a îndrăznit să o spună cu voce tare. Pentru Rosalie Hale era prea mult să facă asta şi Bella a înţeles-o.

Mai târziu

– Asta a fost o zi lungă – a şoptit când a ajuns la casa din Forks. A lăsat plasele să-i casă pe pat, decizând să despacheteze mai târziu. Era plictisită, nu o avea cu cumpărăturile. Heidi avea dreptate, ea se distra făcându-şi treab exterminând asasini, deşi suna ciudat.

Şi-a scos caietul şi a început să scrie despre Rosalie Hale şi Alice Cullen, comentând momentul cu Edward şi interogatoriul cu Heidi de la telefon. Era sigură că nu era doar pentru a o saluta, şi felul în care a fost întrerupt. Ceva rău se întâmpla în Volterra. Şi ea era prinsă în Forks…

Ca şi cum cerul a auzit asta , un tunet a rupt tăcerea din pădure înainte de furtună. Forks nu s-a schimbat, întotdeauna a fost şi va fi aşa…Ura să fie departe de casă, vroia să sa întoarcă la Aro, Caius şi Marcus, să se joace cu ei, să meargă la vânătoare cu Heidi, să-l umilească pe Felix şi pe Demetri, să o supere pe Jane şi să râdă cu Alec. Îi era aşa de dor de ei!

Cineva a bătut la uşă. A coborât la pas uman, fără chef şi vlagă. A deschis încet şi s-a întâlnit cu doi ochi negri ca noaptea privind-o. O vampiriţă însetată stătea la uşă. Unde a mai văzut-o? Deşi sigur, Aici este America! Nu este siguranţa din oraşul italian, ci un sat neglijat american.

– Eşti un vampir – a şoptit cea cu părul negru şi ochi de foc – Mirosul tău nu este ca cel al unui om…- vocea îi era melodioasă, dar în acelaşi timp sălbatică – Inima ta încă bate – Isabella i-a citit mintea, în acel moment era singură şi tovarăşa o ajuta, în plus se distra…

– Isabella Marie Swan – i-a întins mâna şi cealaltă a atins-o cu degetele ei reci.

– Victoria – s-a limitat să spună, pentru că nu avea încredere încă în noua „amică”.

– Eşti binevenită în casa mea, Victorie – a zâmbit îngereşte, dar cealaltă a privit-o suspicios – Ai vreun dar? – a întrebat-o imediat ce uşa a fost închisă.

– Sunt expertă în a mă furişa, pot să te asigur – a răspuns cu simplitate. Dar Bella ştia mult mai multe decât îşi imagina însăşi Victoria, doar atingându-i mâna a văzut o mare parte din trecutul ei.

A invitat-o să-şi facă o baie fierbinte şi s-a oferit să-i facă jocul, deşi trebuia să aibă grijă de persoana pe care o vâna. Isabella a menţinut calme instinctele noi sale prietene cu părul roşu, încerca să nu scape situaţia din mână. Nu vroia probleme cu curioşii Culleni sau ca cineva să-i descopere adevărata identitate.

Când s-au întors acasă au vorbit despre viaţa lor – cu date false – pe durata nopţii. Iar dimineaţa Bella a plecat la şcoală, în timp ce Victoria ieşea din sat ca să-şi caute ceva să o distreze sau o gustare. Drumul spre şcoală era extrem de scurt pentru cineva cu capacitatea ei, dar azi nu avea chef să fie vampir. Un Volvo argintiu pe care ea îl ştia bine s-a oprit lângă ea cu uşa pasagerului deschisă.

În interiorul ei era doar Edward Cullen, privind-o cu curiozitate şi zâmbind într-un fel foarte frumos. I-a zâmbit înapoi în timp ce se urca în maşină şi a închis uşa, şi-a pus geanta pe picioare şi s-a întors spre el.

El de asemenea se uita la ea. Ochii iau rămas pe ochii ei de lavanda şi s-a simţit vulnerabil în faţa privirii ei pătrunzătoare. Dar i-a fost imposibil să nege, era ceva în ea cel atrăgea. Dar nu era doar asta mirosul ei sau anxietate de a nu-i auzi gândurile, din ea radia pericolul, ca şi cum era un prădător…

Şi-a şters ideea din minte, incapabil să creadă că cineva atât de inocent să fie un pericol pentru cineva. Dar nu a putut trece cu vedere privirea obraznică şi distractivă a Isabellei, când s-a oprit din gândit. Ca şi cum ea putea să-i citească mintea şi era amuzată de acest lucru.

Cu siguranţă va descoperii ceea ce ascundea Isabella Swan, de asta era singur sau pe el nu se numea Edward Cullen Masen Cullen.

Anunțuri

11 comentarii la “Capitolul 5: Priviri

  1. boon….imi place foarte mult apropierea dintre Isabella si Edward…imi mai place si faptul k vedem o alta fata a Bellei 😀 si Edward e cool :)) pwp :*:*:*

  2. foarte frumos sper ca victoria sa nu faca prosti sau sa incerce sa o omoare pe bella; saracu eddie pana la urma are dreptate ea chiar ii citeste gandurile
    puteti sa-mi lasa-ti link-ul in engleza al fan fic-ului?

  3. UUUU a a aparut si nebuna de Victoria:)):))
    Hei erau cat pe aci sa se sarute sau asa mi-am imaginat eu dar na..trebuia sa fie intrerupti
    Super cap fetele de abia ast next-ul
    KISSES

  4. Imi place capitolul foarte mult…deci,Bella are o misiune in Forks si se impriteneste cu Victoria,cred ca exista o legatura intre cele doua dar nu sunt sigura daca este presupunerea mea…
    In plus se ataseaza de Edward,despre el imi imaginez ca este pe punctul de a se indragosti pentru prima data in existenta lui…
    Frumoasa traducere,acum trec la urmatorul capitol 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s