Capitolul 11: Gheaţă

Cerul de deasupra Forks-ului era acoperit de nori groşi negrii. Vântul bătea puternic, încurând părul locuitorilor micuţului sat. Puţini oameni se găseau în afara caselor, furtuna era aşa de puternică încât nu-ţi permitea să mergi undeva. Era normal să ploaie, dar nu cu atâta putere. Cu toate acestea, asta nu părea să-o deranjeze pe fata cu părul castaniu care avansa între copacii înalţi din pădurea din spatele casei.

Picioarele ei treceau peste bălţile cu apă stătătoare, murdărind pantofii ei cei noi. Avea hainele lipite de corpul ei sculptat. Părul ei lung nu stătea într-un loc din cauza vântului. Ochii ei aurii studiau cu atenţie drumul plin de pietre şi de copaci căzuţi.

A continuat să meargă, în ciuda frigului. Pielea ei părea să se joace cu apa, pentru a descoperii care din cele două erau mai rece. Uneori se întreba ce ar simţi dacă era umană, de mult timp nu s-a mai întrebat aşa ceva. Posibil să fi fost moartă de frig, sub o pătură mare şi cu o ceaşcă de ciocolată în mână. A zâmbit amintindu-şi când putea face toate astea.

– Isabella – a strigat-o o voce chemând-o. Ea s-a transformat şi a mers spre acea tânără cu părul negru şi cu trăsături fine. A zâmbit ca răspuns şi a salutat-o în linişte – Eşti udă – a spus Alice, râzând de aspectul roşcatei – Vin-o cu mine – a luat-o de mână şi a condus-o spre poiană unde erau toţi.

A salutat-o pe Esme prima, care era cea mai aproape. Femeia atractivă cu părul de culoarea caramelului a întâmpinat-o cu o îmbrăţişare uriaşă şi cu un sărut pe obraz – mă bucur că ai venit, Bella – a spus ea, fără să-şi îndepărteze zâmbetul maternal de pe faţa ei în formă de inimă.

– Nu aş pierde jocul pentru nimic – a spus fata, indiferentă. Ştia că clanul Cullen ieşea să joace baseball când le permitea vremea, adică, zilele cu furtună. Astfel, impactul puternic al mingii lovindu-se de bâtă se asemăna cu un sunet orbil al furtunii. Şi-a amintit când acele sunete nu au lăsat-o să doarmă, şi cum mama ei dormea alături de ea ca să nu-i mai fie frică. Categoric, zilele acelea erau punctul ei slab.

– Ce spui, Bella? – a întrebat-o Edward cu o sclipire specială în ochii lui de aur topit. Ea a zâmbit, incapabilă să dea un răspuns întrebării ne ştiute. El a înţeles imediat, scăpând un râs uşor care a atras atenţia tuturor – Te-am întrebat dacă ai vrea să joci – zâmbetul acela strâmb care îi plăcea ei a rămas pe buzele lui, încercând să o convingă să se alăture acelui joc.

– Prefer să privesc – a spus într-un final, câştigând o privire caldă de la Esme, care stătea de fiecare dată afară din acel joc american. Carlisle Cullen, în compania celor doi blonzi ai familiei, formau prima echipă, „fraţii” Culleni erau cealaltă echipă. Trei contra trei, fraţi contra fraţi, concurând între ei, vampiri jucând baseball.

– Chiar îl faci fericit, dragă – a gândit Esme, mama lui Edward. A zâmbit, oarecum ruşinată de acea confesiune – Chiar dacă nu crezi, el s-a schimbat. Şi pot să jur că tu eşti cauza acelui zâmbet pe care îl poartă mereu pe faţă. Şi sclipirea aia în ochii lui…- ea nu a mai continuat, văzând confuzia de pe faţa ei – Scuză-mă – a spus rapid, ca apoi să se concentreze pe joc.

Isabella s-a îndepărtat de Esme, simţindu-se ciudat în prezenţa ei, dar suficient ca să poată vedea în continuare jocul. S-a concentrat pe bâtele care loveau din nou şi din nou mingile, modul în care acestea zburau în aer şi dispărea. Zâmbea când îl vedea pe Edward fugind şi cum revenea cu mingea în mână, victorios.

– Ea este cu adevărat special pentru el – a gândit Rosalie, privind-o discret – Cred că o iubeşte – a ridicat din umeri, revenind la joc.

– Ea simte acelaşi lucru pentru el? – s-a întrebat Jasper, în timp ce aştepta la prima bază – Ea pare lipsită de griji, atât de pierdută şi el…Edward arată ca un prost îndrăgostit. Este un pic jenant – Hale a râs de propria lui glumă.

Edward asculta de asemenea gândurile familiei lui şi asta, chiar dacă era obişnuit, reuşeau să-l facă să simtă incomod. Şi nu pentru ce zicea, ci pentru că şi Bella le auzea – Linişteşte-te nu trebuie să-i bagi în seamă – a gândit pentru eu, căutându-i privirea. Nu a găsit-o, pentru că ea nu s-a întors la el. A suspinat dezamăgit şi s-a concentrat pe mingea pe care Emmett trebuia să o lovească.

Ploaia s-a oprit când Carlisle a făcut scorul. Toţi au oftat, dezamăgiţi de retragere. Ştiau că curând o să ploaie din nou şi o să-şi poată continua jocul, dar acum trebuia să se conformeze cu rezultatul. Liderul acelui clan vegetarian şi-a îmbrăţişat soţia, demonstrându-i afecţiunea. Emmett o săruta pe Rosalie cu o pasiune fără margini. Alice îl îmbrăţişa pe Jasper, spunându-i planurile pe care le avea doar pentru ei.

Edward a oftat în faţa acelor cupluri, căutând-o cu privirea între timp pe Bella. Ea era la câţiva metri. A fugit până la ea, oprindu-se în faţa ei. Ea nu şi-a ridicat privirea şi el nu a obligat-o să o facă. Au rămas aşa minute care păreau eterne, în linişte. El, preocupat de starea ei, ea nervoasă din cauza îndoielilor lor.

Şi chiar când Edward a prins-o de umeri, Isabella s-a uitat în sus. Privirile lor s-au ciocnit, aur contra aur. El a zâmbit, mângâindu-i obrajii moi ai fetei. Ea a oftat. Edward s-a apropiat de faţa ei, până când buzele lui era la câţiva centimetrii depărtare de ale ei. Bella a scurtat distanţa dintre ele, delectându-se cu nectarul gurii lui.

Când acel sărut a fost întrerupt, ea a îndrăznit să-i pună întrebarea de care se temea – Edward, cumva tu…?- s-a oprit, încă ezitând dacă să întrebe. El a încurajat-o, zâmbind sexy – Mă iubeşti? – cuvintele ei au zburat în aer. Au trecut una, două, trei secunde. El era tăcut, transformându-se într-o statuie de gheaţă. Ea nu-l privea, aşteptând un răspuns care nu ştia dacă va veni.

– Bella – a vorbit în cele din urmă, punându-şi o mână pe obrajii ei – Te iubesc mai mult decât orice pe lume – a sărutat-o pe frunte aşteptând o reacţie. Ea a zâmbit fericită, emoţionată, îndrăgostită – Tu mă iubeşti? – i-a întors întrebarea, zâmbind. Ea a aprobat din cap – Cât de mult? – a întrebat nemulţumit, curios.

– Mai mult decât mă iubeşti tu – a spus ea, sărutându-i pieptul. el a râs, gândindu-se că asta nu putea fi adevărat – Ştii că nu mint – a spus ea, jignită.

– Nu, nu ştiu – a răspuns ea – Nu-ţi pot citi mintea – a glumit, supărând-o.

– Dar poţi să o vezi în ochii mei – acele simple cuvinte simple l-au uimit. Nu se aştepta la un asemenea răspuns, nu, nu de la ea. a zâmbit ca un prost încă o dată, oferindu-i mâna ca să se întoarcă acasă. Ea a luat-o, observând degetele încurcate. Şi ştia că acolo era locul unde trebuia să fie, aici cu el, în acest fel.

Au mers împreună până la casa Cullen, însoţiţi de o linişte comodă şi un cer care începea să fie clar. Au ajuns cu mult după restul şi mult mai zâmbitori. Toţi îi priveau şi de asemenea şi mâinile lor, dar nici unul nu a spus nimic. Ştiau că acea pereche este un pic mai ciudată, dar trebuia să fie împreună. Nimeni altcineva nu o mai aştepta pe Bella, deoarece Edward a făcut-o toată viaţa lui.

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

– Familia chiar te iubeşte –  a spus Isabella, privind pe fereastră din camera lui Edward – O ştiu…din gândurile lor – acea simplă mărturisire părea jenantă, ca şi cum ea ar fi devină că le auzea în fiecare secundă.

– Şi pe tine – a spus el, îmbrăţişând-o de la spate – Eşti cel mai bun  lucru care ni s-a întâmplat – i-a şoptit la ureche, câştigând o privire de reproş din reflexia din fereastră. A zâmbit doar pentru ea, arătându-şi dinţi perfecţi şi albi. Ea a râs într-o formă atât de frumoasă încât pe el l-a durut.

– Ce o să se întâmple când o să trebuiască să plec? – a întrebat ea privind în jos – O să te gândeşti la mine când o să fiu în Italia? – asta i-a rupt inima băiatului cu părul. de cupru.

– Încă vrei să pleci – a vorbit, îndepărtându-se de ea. Bella s-a întors văzându-i spatele – Presupun că nu pot schimba asta – a spus cu amărăciune. Ea s-a apropiat şi l-a înfruntat, căutând ochii aceia care acum mulţi ani erau verzi.

– Nu vreau să plec, dar trebuie – a şoptit ea, mângâindu-i faţa – Este datoria mea ca Voltur – asta nu părea suficient pentru el.

– Şi care este datoria ta faţă de tine însuţi? – a întrebat-o îndrăzneţ cu ochii reci şi negri. Ea şi-a aplecat privirea, simţindu-se neajutorată. S-a întors şi a plecat din cameră, coborând scările sub privirile atente ale familiei. Toţi au auzit acea conversaţie şi au ajuns la aceeaşi concluzie. Edward a coborât câteva minute mai târziu, dar ea nu mai era aproape ca să-şi ceară scuze.

S-a lăsat să cadă pe un scaun, fiind certat mintal de fiecare vampir prezent. Ştia că Isabella era acolo ca exterminatoare a nou-născuţilor care ameninţau satul şi aprecia faptul că s-a întâlnit cu ea pe drumul lui. În acel moment se întreba de ce ea mai este acolo, lângă el, deoarece şi-a terminat misiunea cu zile în urmă. Se simţea vinovat să ştie răspunsul, ea a rămas în acel sat sumbru pentru el.

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

Isabella fugea prin pădure, incapabilă să înlăture acea întrebare din mintea mea. Care era datoria ei faţa de ea? La ce se referea Edward cu ace întrebare? Care era răspunsul? S-a oprit în mijlocul acelei fugi frenetice, incapabilă să vadă în spatele acelor cuvinte. Datoria ei…Care era? A urmat acelaşi drum, acum mergând încet, în timp ce se gândea.

Ore după a ajuns acasă, absentă. A urcat scările fără să-şi dea seama, pentru ca apoi să intre în prima cameră şi să cadă în moale. Şi a stat acolo privind tavanul stins. Ochii ei îi cercetau pereţii albaştrii. Simţind salteaua sub ea şi perna sub cap. Şi a închis ochii, ca şi cum ar vrea să doarmă. A rămas nemişcată, pierdută în gândurile ei, până când câţiva paşi au alertat-o de venirea unei alte persoane.

Edward, urca scările în acel moment. dornic să o vadă. Nu s-a ridicat şi nici nu a deschis ochii, nu s-a mişcat nici un centimetru şi nici nu a scos nici un sunet. El a privit-o trist, ştiind că a rănit-o. S-a apropiat de pat şi s-a urcat lângă ea, ţinând-o la pieptul lui. Bella a deschis ochii încet, urmărind privirea plină de scuze a partenerului ei. A zâmbit dulce, încercând să-i arete că totul era bine, dar nu era.

– Edward – a şoptit, în timp ce se topea într-un sărut plin de sentimente amestecate. Nici unul nu vroia să-l piardă pe celălalt, dar în interiorul sufletelor lor ştiau că o să se întâmplă mai devreme sau mai târziu. Ea nu putea să rămână în Forks, şi el nu putea să meargă în Italia. Poate putea să plece şi să facă parte din gardă, dar asta însemna să se despartă de familia lui sau să-i tragă după el, şi ea nu l-ar lăsa să facă asta.

Ea a simţit că se topeşte sub corpul ei şi pentru un moment s-a simţit ca o adolescentă normală, orbită de pasiune. El şi-a alunecat o mână pe silueta feminină, oprindu-se la şoldurile proeminente ale fetei. Ea îi mângâia spatele, sub cămaşa de bumbac. Nu s-ar opri, ştiau. Au continuat să se sărute, mângâindu-se cu devotament şi dezbrăcând în grabă, pentru ca mai apoi să se unească în unul singur.

Şi asta s-a întâmplat în acea după-amiază şi restul nopţii, arătându-şi dragostea prin fiecare privire, cu fiecare mângâiere, fiecare sărut. Doar ei doi, împreună.

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

Zilele următoare nu au fost altfel. Emmett şi Alice râdeau de Edward în mod constant, încercând să-l supere amintindu-i de virginitatea lui pierdută. El încerca să nu-i bage în seamă, dar eşua ridicol. Doar râsul muzical al Isabellei îl calma, o dată şi de o mie de ori, pentru că o iubea.

Carlisle şi Esme râdeau împreună cu ea, văzând fericirea ambilor copii. În timp ce Jasper şi Rosalie îşi roteau ochii, rugându-se la ceruri ca o dată să se termine cu acele glume de prost gust. În principal ale lui Emmett, care de fiecare dată era mai puţin discret şi mai grafic.

– Să mergem – a spus Edward într-una din acele seri târzii, luând-o pe Isabella de mână – Sunt sătul să-l aud pe Emmett – Dumnezeule era atât de drăguţ când făcea asta. Ea a chicotit văzându-l cum îşi strângea puntea nasului cu două degete – Ce se întâmplă? – a întrebat-o, cu curiozitatea strălucindu-i în ochi. Şi Bella a refuzat, distrată.

Au mers împreună, de mână, sărind peste buşteni şi bălţi. El conducând-o, ea lăsându-se purtată de val. Şi aşa a fost cum au ajuns în acel loc frumos, care au pretins că este al lor din momentul în care l-au văzut. Era o imensă pajişte, înconjurată de copaci verzi şi flori colorate. În acel loc totul părea mai liniştit şi mai normal. Acolo erau doar Edward şi Bella, fără probleme şi presiuni, fără tachinări şi glume. Erau ei, doar asta.

Amândoi s-au întins pe iarba moale, observând norii subţiri care acopereau cerul, simţeau briza. De la un cot la altul, el mângâindu-i părul, ea mângâindu-i pieptul. Cu zâmbet prostesc pe buze. Amândoi au închis ochii, lăsând liniştea acelui loc să-i învăluie complet.

Acela va fi locul lor secret şi nu vor spune nimănui nimic de el niciodată. Puteau merge în orice moment, împreună sau separat, să se bucure de acea linişte. Acesta ar fi un loc în care ar putea să se gândească la celălalt şi la însuşi, ca să zâmbească, să râdă sau să-şi dorească să plângă. Pentru că în acel loc se vor întâlni cu celălalt de fiecare dată şi să simtă dragostea în aer când vor fi aici.

– Ştii când o să te întorci în Volterra? – a întrebat el, aşezându-se ca să-o vadă. Ea la imitat, privindu-l direct în ochi. A negat cu capul – Sper că niciodată – a vorbit din nou, încă contemplând.

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

Isabella era în camera ei, citind o carte veche pe care Esme i-a împrumutat-o. În timp ce noapte a început să se lumineze, ceva s-a schimbat în ea. Pentru un motiv, corpul ei părea altfel. Nu i-a acordat importanţă, gândindu-se ca s-a cufundat destul în lectură. Cu toate acestea, o îndoială i-a apărut în privire, în timp ce fixa cu ochii din nou paginile vechi.

S-a ridicat şi a mers direct la baie, la jumătatea holului. Reflectarea a lăsat-o fără suflare. Femeia care se uita la ea era mai palidă şi cu nişte cercuri mai vinete în jurul ochilor. Şi-a mângâiat chipul, constatând că este vorba de ea. Acei ochi erau morţi şi uzi de sânge. Strălucirea care a însoţit-o în zilele astea a dispărut, lăsând în locul ei un gol şi o răceală pe care nu a mai văzut-o.

Şi-a căutat lentilele violeţi, dar nu s-a îmbunătăţit nimic. Ochii ei erau încă roşii, mai perversă decât a Volturilor. O furie animalică i-a străbătut corpul, obligând-o să spargă cristalul şi să spargă imaginea în mici copii mici. S-a uitat la mână, s-a simţit ruşinată de acea acţiune atât de inumană. Şi realitatea a lovit-o: ea nu era umană.

Noi sentimente au pus stăpânire pe ea, transformând-o în sclava impulsurilor ei. Casa a fost răvăşită. Vroia să-l sune pe Edward şi să-l întrebe ce se întâmplă, dar în acelaşi timp îşi spunea că el nu ar fi în stare să înţeleagă ce se întâmplă. Şi o durea să se gândească la el ca la o piedică.

În ziua aceea nu a fost la casa Cullenilor, ceea ce a surprins toţi locuitorii ei. Alice nu o vedea în nici o viziune, nu era semn de ea. Edward a fugit până la ea acasă, ca să o găsească în camera ei, ca în alte zile. Doar că de data asta ea nu a acţionat în acelaşi fel, când el s-a întins lângă ea, ea, a oftat, s-a ridicat şi a dispărut într-o clipită. El a urmat-o, observând felul în care îl ignora şi felul în care îi răspundea scurt.

A doua zi, a fost în casa mare albă, privindu-i pe toţi cu ochii roşii. nimeni nu înţelegea ce se întâmplă, de ce într-un moment era fata dulce care era îndrăgostită până peste cap de Edward, şi în următoarea era acea vampiriţă fără inimă. Personalitatea şi atitudinea ei era în schimbare. Iar acei ochi strălucea cu răutate, într-un fel înspăimântător.

Şi a fot un moment în care situaţia a ieşit de sub control. Bella a izbucnit violent, afectându-i pe toţi din cauza controlului sentimentelor şi pe cel al lui Jasper. Alice şi Rosalie au început o discuţie fără precedent, Emmett şi Jasper mormăiau. Edward a luat-o de mână ca să o scoată din acel loc înainte ca ceva rău să se întâmple, ducând-o la pajiştea pe care au găsit-o cu câteva zile înainte.

– Ce ţi se întâmplă? – a întrebat-o Edward, dându-i drumul violent. Isabella şi-a întors ochii roşi spre el, privindu-l cu o răceală la care nu se aştepta. Zâmbetul ei l-a speriat un pic. Părea cauzatoarea acum, care îşi asculta prada. Edward şi-a mutat privirea, gândindu-se ce putea să o schimbe în acel moment ca ea să fie din nou de gheaţă.

– Isabella – o a treia vocea, rupând tăcerea tensionată. Cel cu părul de cupru şi-a întors privirea spre proprietarul vocii. Ochii i s-au deschis din cauza surprizei. Înaintea lor, îngenuncheaţi pe iarbă, erau cinci persoane, ascunse sub capele negre. Nu era nici o îndoială, erau din garda Volturi.

Isabella a zâmbit. Şi asta a fost ceea ce l-a alarmat mai tare pe Edward. Acel zâmbet sinistru care îi dansa pe buze.

Anunțuri

4 comentarii la “Capitolul 11: Gheaţă

  1. Deci schimbarea ei a pornit odata cu venirea Volturilor,aha :))
    Sper sa nu se intample ceva rau.
    Si Ella,scuze ca nu am citit pana acum dar nu am avut timp -_-‘

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s