Capitolul 18: O nouă speranţă

Notă: Acest capitol este tradus de o prietenă de a mea, şi anume Suki căreia îi mulţumesc pentru ajutor. Dacă nu ar fi fost ea posibil ca azi să nu fi postat nici un capitol din Obligada a amar. Mulţumesc.

Şi uite-ne şi la ultimul capitol…mai avem epilogul şi s-a terminat…sper din tot sufletul că v-a plăcut fic-ul.


 

Bella POV

Tot tam-tamul şi zgomotul mă ameţeau, mama mea era disperată şi visa urât lângă mine, aş fi preferat de o mie de ori mai mult ca Edward să-mi şoptească că totul va fii bine şi cu mama mea care exagerează. Soţul meu îmi ţinea mâna mai strâns decât de obicei, mă făcea să mă simt mai bine pentru că şi eu puteam s-o strâng pe a lui. Fiecare mişcare părea veşnică, în fapt, niciodată nu am considerat casa mea veche ca un labirint, dar acum mişcările îmi păreau lente şi interminabile.

M-au dus la spital repede, în timp ce un para-medic dădea nişte instrucţiuni unei femei tinere ce se ocupa de oxigen. Numai lui Edward i s-a permis să meargă pe locul din faţă din ambulanţă. Dar era destul de reconfortant să ştiu că cei trei erau acolo gândindu-se că tatăl meu a insistat să mă ducă cu maşina sa, personalul clinicii l-a respins de mai multe ori în timp ce au vrut doar să  mă anestezie cât mai curând posibil. În interiorul cabinei nu am simţit viteza cu care am mers, dar ştiam că era suficient de mare, deoarece, de obicei, sunetul de coarne şi  faptul că am oprit cu greu pe aceste străzi a fost pentru  că aceasta este o situaţie de urgenţă demnă de faptul că în  cabină se petrecea o odisee.

Am ajuns imediat, Edward mi-a sărutat dosul palmei până în ultimul moment când oxigenul se terminase.

– Vin-o să ne vizitezi – i-am şoptit cu alt spasm între coastele mele.

Deşi nu puteam să-i zic că îmi doream să intre cu mine, am putut vedea în ochii lui ce a înţeles cele trei cuvinte vagi pe care i le-am zis şi anume că aveam nevoie de el mai mult decât oricând.

Am intrat într-o încăpere ce am crezut că este sala de operaţie, a fost ginecolog-ul meu cu o uniforma complet verde, era clar că puteam vedea într-o ceaţă completă.

– Cum te simţi Isabella? – m-a întrebat în timp ce făcea presiuni  uşoare pe braţul meu.

Ce întrebare tâmpită, m-am gândit,  durerea era insuportabilă şi de abia am putut gesticula un răspuns.

– Totul, domnule doctor şi dacă v-aţi putea grăbi să faceţi ceva ca să dispară durerea provocată de o nouă contracţie.

Mi-am încruntat fruntea când am auzit râsul doctorului, ca şi cum ar fii atât de amuzantă durerea pe care o simţeam      în momentele astea.

– Nu te îngrijora, Isabella totul va ieşi perfect. Câte luni ziceai că ai? –  a întrebat în vreme ce mergea la zona cu probleme.

Minunat, ginecolog-ul meu care îmi ţinea evidenţa lună de lună, nu ştia în a câta lună sunt.

– Opt luni şi o săptămână – am răspuns sec.

– Foarte bine, atunci din câte se pare vom avea o naştere prematură – a specificat – Dar nu te îngrijora, vei fi cum nu se poate mai bine – a spus entuziasmat.

Acea fiinţă mică care se mişca înăuntrul meu era decisă să iasă, ceea ce mă ţinea în contracţii consecutive şi îmi provocau dureri mari şi când mă gândeam că asistenta mă sfătuia, ca şi soţul meu, să respir profund, dar mă simţeam incomod.

– Unde este soţul meu? – am întrebat când am văzut că începeau procedurile şi Edward încă nu era acolo.

– Trebuie să intre, nu te impacienta – a râs.

Aveam atâta nevoie ca el să fie aici şi acum, pentru că se năştea micuţul nostru şi tatăl lui trebuia să fie acolo când se întâmpla asta.

Asistenta m-a informat că mi se vor injecta anestezii pentru naşterea normală. Am discutat cu Edward despre asta şi am stabilit că asta era cel mai sănătos  pentru micuţul nostru, deşi cel care lua decizia finală era medicul.

– Doctore – am  zis în timp ce micuţul se zbătea să iasă – Va fi o naştere normală? – am inspirat cu disperare .

Medicul nu mi-a răspuns imediat şi am regretat că nu am putut vedea clar ce făcea el, simţeam transpiraţia pe fruntea mea şi apoi căzând pe chipul meu, iar căldura era de nesuportat aşa de tare încât simţeam că mă sufoc.

– Vom vedea imediat cât de tare te-ai dilatat, totul va depinde de acest fapt – mi-a explicat.

Era forfotă în cameră, medicii au pus orice întrebare despre naşterea mea, pentru că era ca acelea cum a fost exact aşa cum au văzut în filme.

– Domnule Doctor, Domnul Cullen e complet pregătit pentru a intra – a spus un asistent.

– Poftiţi-l sa intre – a spus medicul care era preocupat de copil, în timp ce picioarele mele păreau să piardă putere cu fiecare contracţie.

Am simţit o mână rece lângă mine care îmi strânge mâna cu forţă, atunci am înţeles că Edward era acolo cu mine, ţipetele mele constante m-au împiedicat să-l aud venind, nu-l puteam vedea clar, la fel ca tot ce mă înconjura, dar vocea lui de neconfundat a reuşit să mă liniştească.

– Mulţumesc – am reuşit să rostesc cu efort.

– Zâmbeşte, pentru că eşti mai frumoasă – a râs el  cu emoţie.

Atunci am putut vedea că se filma.

– Nu – am încercat să continui, da o contracţie m-a împiedicat – N-Nu îmi plac camerele.

– Doamnă Isabella evitaţi să vorbiţi, vă rog, pentru binele dumneavoastră – mi-a spus medicul.

– Este în regulă draga mea. Voi filma doar când se va naşte copilul nostru – a spus zâmbind răbdător şi m-a sărutat pe frunte.

Am inspirat şi expirat de fiecare dată mai repede, pentru că aşa simţeam că am nevoie. Căldura chipului meu mă obosea, dar chiar şi aşa simţeam frig de la talie în jos, şi-mi dădea frisoane. Era ca şi cum eram împărţită în doua, iar Edward a observat starea mea.

– Linişteşte-te, doar când simţi contracţiile împinge – mi-a spus zâmbind.

I-am strâns mâna în semn de răspuns. Arăta aşa răbdător, drăgăstos şi totuşi aşa de agitat, niciodată nu mi-am imaginat că îl voi iubi aşa de mult, aşa de mult încât acum aduceam pe lume o legătură concretă a iubirii noastre şi eram foarte fericită că sunt capabilă de acest lucru.

Am eliberat un ţipăt când am simţit o presiune de neconceput în burtă.

– Împinge! – mi-a spus asistenta – Haide, inspiră şi împinge când expiri.

Edward încă îmi strângea mâna.

Am încercat din nou, dar cu mai multă putere decât înainte, până ce gâtul meu a eliberat un pufăit, dar se părea că nu era suficient.

– Haide, din nou – mi-a spus medicul – Împinge!

Am inspirat înainte de a mai încerca şi am împins cu toate puterile mele.

– Nimic! – a spus asistenta –Trebuie să o faci cu toate puterile tale scumpa mea.

– Haide, iubirea, poţi! – m-a încurajat Edward.

Mi-a apăsat mâna cu şi mai multă presiune, în timp ce  cealaltă mâna îmi era susţinută de un mâner al patului şi am împins cu tot ce am putut, ca şi cum viaţa mea ar fi depins de aceste împunsături. Şi în timp ce împingeam, auzeam vocea lui Edward încurajându-mă şi spunându-mi cât de mult mă iubeşte.

– A ieşit căpuşorul – mi-a zis Edward cu vocea schimbată de emoţie.

Tot ce mi-am dorit în acel moment era să mă odihnesc şi să reuşesc să dorm. Nu mai aveam forţă şi simţeam cum corpul meu se relaxa.

– Nu te da bătută Bella! – l-am auzit şoptindu-mi – Nu te da bătută.

– Isabella! – m-a strigat o voce feminină – Concentrează-te asupra fiului tău! Împinge încă o dată! – era asistenta.

Cu puţina forţă pe care o mai aveam şi cu somnolenţa pe care fizicul meu o resimţea din plin mi-am adunat toate forţele încă o dată într-un ultim efort.

Am simţit bucuria lui Edward.

– Mulţumesc, dragostea mea, mulţumesc mult! – mi-a spus zâmbind – Mi-ai dăruit tot ce-i mai frumos în viaţa mea.

– Ce este? – am  şoptit cu o voce ce abia se auzea.

Răspunsul a întârziat un pic să vină.

– Un băiat! – şi m-a sărutat .

Un băieţel, fiul ce ne va unii destinele pentru totdeauna, un micuţ băieţel ce nu-şi va închipui niciodată câtă bucurie a adus, când prin propria voinţă era aici, în lumea aceasta datorită unui mare efort din partea lui Edward, care nu m-a lăsat niciodată singură. Acum acest micuţ era motivul nostru să trăim şi de a ne păstra aşa, ca acum, uniţi. Va fi o nouă etapă în căsnicia noastră, iar această etapă este schimbată complet de fiul nostru.

Am auzit scâncetul scos de fiul nostru, iar curând mi l-au pus pe piept, respiraţia lui agitată şi încă murdar de la naştere s-a făcut comod la mine în braţe şi s-a odihnit acolo. L-am sărutat pe frunte înainte de al lua pentru nişte analize medicale.

Am simţit o oboseală enormă, căldura mă înconjura, şi atunci doctorul m-a rugat să împing să iasă placenta.

Edward şi copilul  nostru s-au dus într-o sală unde se odihneau copii.

– V-aţi gândit la nume? – a întrebat medicul care termina ceea ce a început.

Edward avea o listă întreagă de nume şi am stabilit unul înainte de naştere.

– Edward Benjamin – am şoptit extenuată.

– Vise plăcute. Este în perfectă stare – a adăugat asistenta.

– Bine draga mea – a zis doctorul – Totul a ieşit extraordinar, acum te vei putea odihni şi în câteva ore vom vedea cum vom continua.

Asistenta avea o injecţie în mână, şi am bănuit că este vreun calmat sau somnifer.

– Înainte să adormi…L-aţi putea chema pe soţul meu? – i-am rugat.

Asistenta a  acceptat şi nu a întârziat în al aduce pe Edward la mine.

– Să nu o ţineţi de vorbă – l-a rugat fata.

Am fost de acord printr-o ridicare a bărbiei.

– Este frumos şi sociabil – mi-a zâmbit Edward sărutându-mi  fruntea.

A închis camera şi mi-a mângâiat chipul.

– Edward Benjamin – am rostit zâmbind.

– Da, micuţul nostru – mi-a răspuns mângâindu-mi mâna – Este un scump, îţi seamănă ţie.

Am râs încet la ideea soţului meu.

El m-a sărutat din nou şi şi-a pus mâna, trecător, pe fruntea mea înainte ca asistenta să se întoarcă.

Pleoapele cădeau singure de oboseală şi nu am putut să-l mai observ pe Edward clar.

Asistenta s-a apropiat şi i-a cerut lui Edward să părăsească salonul, ultimul lucru ce mi-l amintesc este un rapid “te iubesc “ din partea soţului meu şi apoi totul a devenit linişte, o linişte cuprinzătoare.

Edward POV

Isabella arăta extenuată, în ceea ce priveşte ochii ei păreau fără expresie, pomeţii obrajilor ei erau palizi şi inima mea s-a blocat pentru o secundă.

Vroiam s-o întreb pe asistentă ce s-a întâmplat, mai mult speriat, dar ea mi-a luat-o înainte răspunzând la întrebarea mea mintală:

– Este extenuată , nu cred că va trebui să-i administrăm vreun somnifer, chiar şi aşa o vor adormi anestezicele – mi-a explicat infirmiera, dar trebuie să evitaţi s-o ţineţi de vorbă.

Am fost de acord în linişte.

– Ar fi mai bine să ieşiţi din salon, fiul dumneavoastră se află în salonul nou-născuţilor – a spus în timp de muta patul Bellei.

– Nu va fi cu copiii născuţi prematur? – am întrebat surprins.

– Nu este necesar, este în condiţii bune, avea o respiraţie normală pentru această etapă – mi-a zâmbit respectuos.

Am ieşit din salon, mi-am scos hainele sterile ce mi le-au împrumutat şi am ieşit în hol, unde i-am întâlnit pe Charlie, Renee, Carlisle, Esme şi prietenii noştri: Rose şi Emmett împreună cu Alice şi Jasper, care aşteptau.

– Edward! – au zis fetele privindu-mă ieşind .

– Cum a mers? – a întrebat Alice – Bella este bine? Bebe-le cum se simte? – a întrebat nerăbdătoare.

– Bella şi bebe-le sunt foarte bine şi a  dat naştere unui copil extraordinar – am zâmbit mulţumit.

– Foarte bine campionule – m-a îmbrăţişat şi Emmett urmat de Carlisle, Charlie ş Jasper.

– O să avem o echipă de fotbal completă acum! – a zis râzând Emmett.

– O să avem? – am întrebat confuz.

Rosalie a roşit.

– Eu şi Rose suntem logodiţi – a zis zâmbind amicul meu.

Felicitările primite au fost foarte sonore în aşa fel încât am fost rugaţi de personal şi asistente să părăsim sala.

Le-am arătat video-ul improvizat şi toţi au rămas surprinşi de asemănarea puternică dintre mine şi copilul meu. Dar asta era evident era copilul meu. La acest argument Alice m-a împins în joacă.

– Nu te schimb deloc, dacă Bella ar şti că ego-ul tău e mai mare ca această clădire,cred că s-ar îndoi că meriţi paternitatea acestui copil şi mai ales să ai grijă de el, pentru sănătatea mentală a copilului tău îmi fac griji.

Din nou ne-au cerut să facem linişte.

Medicii ne-au informat că nu putem s-o vedem pe Bella în cele câteva ore care urmează şi că ne sfătuiesc să mergem să ne odihnim. După mine asta era doar o scuză să plecam şi să nu mai facem zgomot.

Am stat acolo, aşteptând să se trezească, dar se pare că ea continua să se afunde în acel somn deja profund, era în starea asta de patru ore şi am început să mă îngrijorez.

Asistenta care se ocupa de Bella s-a apropiat de  mine.

– Nu vă îngrijoraţi, se va trezi curând – mi-a spus zâmbind.

În timp ce ea vorbea, Bella mi-a strâns mâna uşor.

Asistenta a plecat, pentru a ne oferi intimitate.

– Draga mea – am şoptit – Sunt aici.

Ea a strâns mâna în jurul mâinii mele şi m-a mirat starea ei de oboseală. Mi-a zâmbit timid în timp ce ochii ei păreau să se închidă iar.

M-am apropiat de ea şi i-am mângâiat chipul ei perfect, pomeţii ei palizi şi buzele ei au prins culoare după sărutul meu. Nu puteam să îi mulţumesc îndeajuns pentru femeia care era, pentru că era femeia vieţii mele şi pentru cel mai frumos dar al vieţii: un fiu.

– Te iubesc – mi-a şoptit plină de emoţie, în ochii ei obosiţi am putut să văd adevărul spuselor ei, acelei iubiri dulci şi răbdătoare ce miţo oferea.

– Şi eu te iubesc – i-am zis sărutându-i mâna.

Nu a întârziat mult cu recuperarea, deşi medicul i-a sugerat câteva vitamine pentru aşi recupera forţele şi pentru a relua viaţa ce o aveam.

Micuţul Edward era adus intr-un căruţ decorat cu verde. Culoare aleasă de iubirea mea, Bella, căruia mai târziu i-au dat voie să vină acasă şi acum plecam de la spital.

– Dragule… – a spus zâmbind Bella.

– Te simţi bine? – am întrebat când îi arătam scaunul cu rotile, iar asistenta a făcut la fel pentru micuţul Edward jr.

– Cum să nu mă simt bine? – a spus pe un ton dulce, daca ni s-a împlinit dorinţa atâtor ani.

Am înţeles imediat la ce se referea, ea îşi amintea acea parte a vieţilor noastre când nu am fost fericiţi de adevăratelea. Îşi amintea acele momente triste din trecutul nostru comun care acum erau umbrite de aceste momente fericite.

– Eu – am spus aranjându-i spătarul – Nu am fost niciodată aşa de fericit în viaţa mea şi nu cred că voi mai fi aşa fericit în nici o altă viaţă dacă tu nu vei fi cu mine.

Ea mi-a mângâiat  obrajii, ajungând să facă conturul buzelor mele.

– Dacă de asta depinde, ei bine viaţa mea sau alte vieţi ale mele va trebui să mi le petrec alături de tine.

– Şi cu micuţul nostru.

Şi-a întins braţele pentru a-l susţine pe Edward Benjamin şi a decis să îl ducă până la căruţul care ne aştepta adus de asistentă.

Petrecerea dată în cinstea întoarceri acasă a Bellei a fost extraordinară şi când mă gândesc cât era de obosită. Şi totuşi a reuşit să-şi facă timp să stea cu fiecare prieten de al nostru, uitând de amintirile acelea ce au revenit când am ieşit din spital. Acum arăta tuturor prima fotografie a lui Edward Jr.

O dată rămaşi singuri, în camera noastră ea s-a făcut comodă lângă mine.

– Eşti tot ce am mai frumos în viaţă, îngâmfatule – mi-a zis râzând.

– Îngâmfat? – m-am încruntat – De ce vorbeşti aşa ? Copilul nostru nu ar trebui să audă acele cuvinte niciodată, mai ales de la mama lui – i-am zis printre râsete.

Ea s-a apropiat de mine şi şi-a zdrobit buzele de ale mele, drăgăstoase am tras-o deasupra mea. Încercând să păstrez controlul, pentru că ştiam că încă aveam timp să devin intim cu soţia mea din nou, iar corpul ei era încă delicat. Mi-am dat seama de asta în momentul în care m-a îmbrăţişat, cu toate că această îmbrăţişare îmi reda acele senzaţii.

– Domnule, acum că sunteţi părinte ar trebui să evitaţi asemenea scene în faţa fiului dumneavoastră – mi-a zis râzând  încălzindu-se în braţele mele.

– Păi fiul meu are o mamă foarte senzuală – i-am zis.

– Senzuală? – a râs neîncrezătoare – Aşa cum sunt acum?

– Niciodată n-ai fost mai frumoasă decât acum – i-am zis sărutând-o duios.

Ea m-a îmbrăţişat şi mai tare.

– Înainte niciodată nu am fost mai îndrăgostită şi mai orbită, şi nu m-am simţit în al nouălea cer cum mă simt acum. Îndrăgostită de un om atât de special, unic, un pic prostuţ, dar adorabil, mai drăgăstos cum eşti tu – şi mi-a sărutat dulce obrajii – Eşti tot ce vreau şi ce-mi doresc în această viaţă şi în cele ce urmează, a şoptit.

Bella POV

Viaţa m-a învăţat multe lucruri, atât viaţa asta cât şi cele anterioare. Niciodată nu mi-am închipuit că îl voi putea iubi mai mult pe Edward.

Fiind pe punctul de a mi pierde raţiunea, ceva neaşteptat mi-a umplut acele goluri ce le-am avut odată. Cineva ca Edward era capabil să mă facă să mă simt aşa, cineva unic. El m-a atras nu numai prin frumuseţea exterioară ci şi adevărul care se ascundea în spatele aparenţelor, cel care mă face să mă pierd privindu-l sau sărutându-l.

Viaţa nu era foarte diferită la Londra. Edward lucra din când în când, se dedica mai mult lui Edward Jr. şi mie, dar nu mă puteam plânge adoram să stăm împreună tot timpul, pentru mine el era totul, tot ce ştiam, şi nu uitam asta în nici o secundă urmărindu-i gesturile şi privind mai aproape la detalii.

– Bella! Edward plânge şi nu ştiu cum să-l potolesc – s-a plâns soţul meu din camera cealaltă.

“ O lună şi unsprezece zile şi încă nu ştie să-şi potolească fiul !”- am gândit. Dar dincolo de toate, viaţa mea era perfectă, pentru că în viaţa mea se găseau aceleaşi probleme ca şi ale unei familii normale.

Când am intrat în cameră mi-am dat seama că nu de micuţul Edward trebuia să mă ocup. Edward era acolo singur, odihnindu-se în pat, aşteptându-mă cu petale de trandafir împrăştiate peste tot în pat, creând un drum tentant şi plin de păcate la sfârşitul său.

– Edward doar nu vrei…

–  Ieri s-au  împlinit paisprezece zile, acum nu mai există scuze pentru a nu te ţine în braţele mele – mi-a zâmbit cu acel zâmbet în care mă pierdea.

Am lăsat să-mi cadă eşarfa care îmi învelea părul.

– Şi copilul nostru? – am şoptit când mă aflam în braţele sale.

– Este cu Cirille – mi-a şoptit în momentul în care m-a întors în pat – Nici mâine, nici poimâine, de fapt niciodată nu o să mai avem scuze pentru a nu

sta aşa apropriaţi ca acum.

Inima mi-a luat-o la goană în piept, în timp ce mâinile mele îl redescopereau.

Pe măsură ce mă lăsam purtată de senzaţiile produse de buzele sale, pielea lui şi în general corpul său, o frază miţa venit în minte:

„Iubirea nu este perfectă. Unirea a două fiinţe în iubirea eternă este ceea ce face pe mulţi să caute perfecţiunea, această căutare durează câteva zile sau în zilele ce vor urma după acele zile”

– Edward te iubesc – i-am şoptit în timp ce mă trăgea la pieptul său.

Anunțuri

13 comentarii la “Capitolul 18: O nouă speranţă

  1. deci chiar daca nu am citit decat acest ultim capitol , traducandu`l , este o pvoeste extraordinara . Si este o munca bine1meritata pentru cele ce se chinuie cu aceste blog >:D< . Felicitari :*

  2. Ce tare!:))
    As vrea sa vad o faza de cand este copilul mare in care Bella sa strige ”Edward!” si sa raspunda amandoi odata:)):))
    Ar fi prea tare.:))
    Pff….ce pacat ca s-a terminat.Mai e doar Epilogul:(
    Off…
    Abia astept sa-l pui.
    Bafta!
    XOXO

  3. Vai Elluska retine ce ai promis de indata ce s-a terminat acest fic 😉
    Cat imi place :(((
    Ce poveste frumoasa , am uitat, are epilog?
    Astept stim noi ce . 😡
    Kisses Maya

  4. Ah, ultima fraza a fost pur si simplu perfecta, oare chiar exsita genul asta de iubiri? Nu vreau sa se termine!!…Nu poti s-o mai lungesti un pik??:D Superb:X…Pupici Deea*

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s