Capitolul 2: Începutul unei noi colaborări


Cine ar fi crezut că Carlisle Cullen o să readucă la suprafaţă atâtea amintiri? Este greu însă ştiu că trebuie să le las acolo unde le era locul cel puţin până în seara asta, acum trebuia să fiu puternică şi să mă adun. „La serviciu nu trebuie să-ţi aduci problemele personale.” – îi auzeam din nou vocea în capul meu. Însă spre fericirea mea Carlisle era hotărât să facă o conversaţie cu mine şi până la urmă cine sunt eu să îl refuz?

–  Nu te aşteptam aşa de curând – a spus el zâmbind.

– Am rezolvat mai iute decât credeam şi am vrut să încep cât mai iute serviciul – am spus din nou fără a arăta prea multă emoţie.

– Ei bine…Bine ai venit – a spus el întinzând mâna, am ezitat la început…dar la final am accept. Avea o strângere fermă şi părea că îi este frică să nu mă rănească, oare cât timp o să mai am parte de milă.

– Bine te-am găsit – am spus afişând un zâmbet strălucitor.

– Haide, nu mai sta la recepţie. Să-ţi arăt firma şi noul tău birou – mi-a spus el.

Aşa am început să colind întreaga firmă şi să cunosc toate colţurile alături de o persoană minunată. Carlisle Cullen părea să aibă ceva special, ceva ce mă atrăgea şi îmi oferea încrederea că nu o să păţesc nimic alături de el, era uimitor felul cum descria fiecare colţ al firmei cu atâta pasiunea. Se pare că această firmă este foarte importantă pentru el…aş putea spune că are o afecţiune mult prea mare pentru firmă, care ar putea afecta restul relaţiilor lui. Însă dacă mă gândesc la situaţia mea, nu pot să spun nimic.

– Uite acesta este biroul tău. Am făcut aranjamentele pe care le-ai cerut şi fiica mea mai mică s-a ocupat să îl aranjeze exact aşa cum ai vrut tu. Sper că îţi place – a spus el în timp ce eu priveam cu atenţie în jur. Era exact ca fostul meu birou, unde singurele culori care se găseau erau alb şi negru. Am ales aceste culori pentru că aşa este exact aşa cum a fost soarta cu mine. De ce oare? Pur şi simplu pentru că negru semnifică tot ceea ce sunt şi prin ce am trecut, poate chiar şi imaginea pe care mi-am creat în faţa altora: eleganţă, bogăţie, putere, stil, sofisticare, putere, modernitate, absenţă, mister, rău, moarte, doliu, remuşcare, tristeţe, nefericire, mânie, revoltă, anarhism, confuzie, nehotărâre, nelinişte, reţinere, depresie, greutate, sfârşit şi singurătate. Albul pentru că reprezintă toate lucrurile cum mi-aş dori să fiu sau sunt: lumină, puritate, inocenţă, curată, simplă, adevăr, pace, criticism, laşitate, eroism, speranţă, căsătorie, neprietenie şi indiferenţă. Practic doi poli apoşi ai vieţii mele, eu cea din trecut şi eu cea de acum,fiinţa necruţătoare şi care face orice să obţină ceea ce îşi propune…un singur lucru nu voi obţine niciodată: să dau timpul înapoi şi să nu mai fac aceleaşi greşeli ca în acea perioadă.

Era perfect, am început să-mi aranjez lucrurile pe birou…nu aveam multe doar lucrurile esenţiale, nu am luat cu mine nici o fotografie pentru că doar deschideau răni mai adânci în sufletul meu. Acesta era noul meu început…unde are să ducă o să văd odată cu trecerea timpului. Mi-am aranjat lucrurile şi am mers spre sala de şedinţă unde zicea Carlisle că o să aibă o şedinţă unde o să se împartă noile cazuri. Sunt curioasă care sunt cele mai dificile cazuri, sper că o să am parte de ceva acţiune în New York. În drum spre punctul de întâlnire l-am văzut pe Carlisle exact când ieşea din birou.

– Isabella, haide să mergem – am aprobat tăcută urmându-l.

Când am ajuns la sala de conferinţă acolo erau două fete, una blondă care părea mai degrabă fotomodel decât avocată, avea o siluetă de invidiat şi cealaltă era brunetă şi avea un păr lung incredibil de frumos. Lângă ele se mai aflau doi băieţi unul blond şi celălalt părea un uriaş era brunet, ambii m-au fixat cu privire rece şi mă cercetau din cap până în picioare, la fel ca tipa blondă, însă cealaltă îmi zâmbea. Îmi era greu să zâmbesc aşa că mi-am păstrat faţa serioasă fără nici o expresie.

– Isabella i-a loc aici – mi-a arătat scaunul de lângă blondă, aceasta părea o îngâmfată şi nesuferită, mai că îmi venea să-i dau două palme.

– Ei sunt Alice, Rose, Jasper şi Emmett – a spus Carlisle arătându-i pe fiecare în parte, într-un final aceştia mi-au zâmbit.

– Încântată – am spus cu o voce rece.

– Unde este Edward? – a întrebat Carlisle cu o urmă de reproş în voce.

– Trebuie să apară – a spus Emmett, cred.

Într-o secundă uşa a fost deschisă de un băiat în jur de 24 de ani, îmbrăcat într-o cămaşă gri care era destul de şifonată, o pereche de pantaloni de stofă, avea o cravată şi în plus purta şi o căciulă…ce dumnezeu este în capul lui? Sigur o fi băiatul cu cafea sau mai ştiu eu ce…

– Edward ai întârziat din nou! – i-a reproşat Carlisle.

– Îmi pare rău tată. Nu am vrut, însă nu am avut cu cine să o las pe Evie– a motivat el întârzierea lui.

– Ia loc şi nu ne face să întârziem şi mai mult cu treaba asta – acesta s-a conformat şi s-a aşezat în faţa, mă privea de parcă mă dezbrăca cu privirea.

– Şi ea este? – a spus el arcuind o sprânceană spre mine.

– Noua mea parteneră, Isabella Dupont– i-a spus Carlisle – Isabella, el este fiul meu mijlociu, Edward Cullen.

– Încântat – a spus acesta întinzând mâna spre mine peste masă, i-am strâns-o ferm spunând:

– De asemenea.

– Ei bine Isabella a venit mai iute decât o aşteptam…aşa că să trecem la treabă – a spus Carlisle – Ei bine Isabella să-ţi explic cum sunt împărţite sarcinile. Alice şi Rosalie se ocupă de cazuri minore şi anume de divorţuri. Emmett şi Jasper se ocupă de violuri şi de furturi, iar eu cu Edward ne ocupă de cazurile mai grave. Din câte am înţeles tu te ocupi cu…- a lăsat el propoziţia în aer ca să o continui eu.

– Cu crime, traficanţi de droguri şi alte chestii de genul – am spus eu.

– Pentru început până te acomodezi, cred că o să lucrezi cu Jasper la cazul unui viol cu puţine dovezi – a spus el privindu-mă atent să vadă ce reacţie am.

– Ce alte cazuri mai sunt? – am intervenit eu imediat şi toţi mă priveau atent.

– Divorţuri, furturi şi cam atât – a spus el uitându-se în foile din faţa lui.

– Carlisle, sper că înţelegi că nu sunt obişnuită să mă ocup de cazuri uşoare şi că până să vin aici am avut de a face cu oameni mult mai periculoşi. Aşa că nu vreau să mă subestimezi – i-am reclamat eu.

– Domnişoara se simte jignită – a spus acel tăntălău cu căciula de cioban.

– Nu mă simt jignită însă nu sunt de acord să nu mi se ofere cazuri pe măsura mea. Şi te rog frumos să-ţi măsori cuvintele, de asemenea ţi-aş recomanda o vizită la un stilist, ai cam avea nevoie – am spus eu plină de răutate.

– Uite ce eee… – a vrut el să contraatace, însă Carlisle l-a întrerupt.

– Edward, încetează. Nu te subestimez, Isabella, însă vreau să te las să te acomodezi în noua casă şi cu noile legi cu care o să lucrezi – a intervenit Carlisle…

– Ei bine, cu casa deocamdată o să stau la hotelul Gotham şi după o să văd eu. Însă cu legile de aici sunt obişnuită, am avut câteva cazuri aici.

– O să fie doar un caz de genul acesta, promit că o să urmeze altele şi mai dificile – a spus el privindu-mă şi eu am dat din cap.

– Bun, deci Emmett tu o să-i ajuţi pe Isabella şi pe Jasper, Alice şi Rose împărţiţi divorţurile, iar eu şi cu Edward ne ocupăm de acel furt – toţi au aprobat din cap, după care Carlisle a continuat – Acum vă puteţi retrage şi începeţi să lucraţi la cazuri.

Ne-am ridicat cu toţi şi am ieşit pe uşă, nu le ştiam modul de lucru şi asta avea să fie puţin dificil pentru mine, eu eram obişnuită să lucrez singură sau dacă lucram cu cineva, acea persoană primea ordine de la mine. Am mers în biroul meu şi am aruncat o privire rapidă peste dosarul violului…într-adevăr nu existau dovezi suficiente, însă cu multă stăruinţa o să reuşim să-l condamnăm pe violator. Am privit ceasul era ora 12 pm…perfect acum puteam să sun acasă să văd ce fac cei care au rămas acolo, în Paris este acum în jur de 18 pm. Mi-am luat mobilul şi am format numărul singurei persoane care îmi ştia întreg trecutul şi care nu mă judeca pentru ceea ce am făcut, a sunt de câteva ori până când a răspuns.

– Isabella Marie Swan m-ai făcut să aştept atât de mult să aflu veşti de la tine – a spus vocea fioroasă de la celălalt capăt al telefonului, ceea ce m-a făcut să chicotesc.

– Dacă mi-ai spus pe numele meu adevărat înseamnă că am dat de probleme – am spus eu începând să râd şi mai tare.

– Normal că ai dat pe probleme! Şi încă ce probleme – striga furioasă mea prietenă.

– Heidi, calmează-te – am încercat să o liniştesc.

– Cum să mă calmez? Cum? – parcă o vedeam cum se plimba dintr-un colţ în altul al camerei ei.

– Heidi, respiră adânc…şi nu uita să te uiţi pe fereastră la stele – am spus încercând să nu izbucnesc în râs.

– Of, of,of. Ce mă fac eu cu tine Bella? – a spus ea începând să râdă zgomotos.

– Nu ştiu, Heidi, chiar nu ştiu – am spus eu puţin melancolică.

– Eh…o să vedem noi. Cum a fost călătoria cu avionul?

– Liniştită şi fără turbulenţe – am chicotit eu, ştiind ultima păţanie a prietenei mele cu avionul.

– Mă bucur! Şi te-ai acomodat la hotel? Aceeaşi cameră ca întotdeauna?

– Mi-am aranjat lucrurile şi da este aceeaşi cameră ca întotdeauna – am spus eu zâmbind.

– Bun – a spus Heidi – Cum îi cu firma aceea? Îţi place? Nu era mai bine aici?

– Firma este foarte bună, îmi place şi cred că şi cei cu care o să lucrez o să fie destul de agreabili – sper am continuat eu în gând.

– Adică îţi place mai mult acolo de cât aici? Ai încurcat-o puştoaico – m-a ameninţat ea.

– Heidi, nu interpreta greşit cuvintele mele. Am spus că o să fie bine şi aici şi logic că vă duc lipsa tuturor – am spus eu amintindu-mi de colegii mei de la locul de muncă.

– Ai spus ceva de genul că o să colaborezi la cazuri cu alte persoane?

– Ceva de genul – am spus oftând.

– Asta îi ceva nou la tine. Bella eşti sigură că nu te-ai lovit la cap când ai ieşit de la duş înainte de a lua decizia asta?

– Nu m-am lovit la cap, Heidi! Şi sunt foarte sigură de asta.

– Atunci cum Dumnezeu ai început tu să iei decizii fără să le ştii cursul şi fără să fii sigură că o să câştigi ceva din toată experienţa asta. În plus de când îţi asculţi tu instinctul în legătură cu alegerile din viaţa ta? Şi ţie nu îţi place New York, cum ai ajuns acolo? – a început ea aceleaşi întrebări ca înainte de a mă îmbarca în avion.

– Aşa am simţit, Heidi. O să risc şi o să văd ce iese. New York…nu prea ştiu de ce am ales destinaţia asta, însă am făcut-o – am spus eu oftând.

– Sper că totul o să fie bine – a spus ea cu puţină melancolie în voce – În fine momentan nu o să pot călători către New York, mâine o să plec în Anglia. Se pare că a apărut acolo un caz interesant şi nimeni nu este dispus să îl ia, aşa că merg eu acolo. Bella nu ştiu cum o să mă descurc – a scăpat un suspin.

– Haide, Heidi! Adu-ţi  aminte că am învăţat de la cei mai buni, sunt sigură că o să te descurci.

– Nu sunt aşa sigură, Bells – a pronunţat din nou acel nume care mă chinuia pe mine şi care încercam să-l uit, însă ea este singura persoană care mi-a mai rămas şi de aceea am acceptat să-mi spună aşa – Este mult mai greu decât toate celelalte cazuri ale mele. Ţi se potriveşte mult mai bine ţie, tu ai destul tupeu ca să-l rezolvi…De ce Dumnezeu ai plecat?

– Pentru că am simţit nevoia să schimb peisajul…ascultă-mă o să te descurci foarte bine.

– Şi dacă nu? – mereu pesimistă.

– Dacă nu te descurci cu cazul acesta, o să fac tot posibilul să fiu în Anglia în cel mai scurt timp ca să te ajut.

– Promiţi?

– Da, acum te las pentru că trebuie să încep să lucrez la un caz de viol.

– Viol?

– Da, da şi acum o să râzi. Dacă o să mă ţină tot în cazuri din acestea banale o să mă întorc în curând în Franţa.

– Sincer, mă rog să o faci…deja îţi duc lipsa, Bella.

– Heidi, trebuie să închid.

N-am mai aşteptat să spună nimic şi am închis înainte să mai zică ceva care să mă facă sentimentală şi slabă. Am tras aer în piept şi am încercat să calmez, priveam un punct fix de pe tablou în încercarea de a-mi reveni. Am fost întreruptă din gândurile mele de un ciocănit în uşă.

– Este voie? – a întrebat Jasper.

– Da, intră.

– Isabella, ce spui să luăm prânzul şi aşa mai stabilim şi unele detalii despre viol?

– De acord – am spus ridicându-mă şi luându-mi lucrurile.

– Haide.

L-am urmat în linişte până în parcare, unde mi-a indicat un Alfa Romeo 169 Crossover gri. Îmi place o maşină de ultimă generaţie, o maşină de viteză şi foarte frumoasă…pe gustul meu, însă dacă era şi neagră era perfectă.  Am admirat-o câteva secunde de la depărtare şi apoi când m-am apropriat am decis că ar fii să fac o remarcă pentru bunul gust.

– Frumoasă maşina – am spus eu.

– Mulţumesc – a spus Jasper – Haide o să te duc la un restaurant în care se face cea mai bună friptură.

– Bine.

Drumul a fost foarte tăcut şi la fel de scurt, ceea ce m-a uimit într-un mod plăcut. Când am ajuns în faţa restaurantului, mi-a deschis uşa ajutându-mă să cobor din maşină.

– Mulţumesc – am zâmbit.

– Nu ai pentru ce – a afişat un zâmbet strălucitor şi destul de senzual…se pare că băiatul avea chef să flirteze, să vedem cât tupeu are…

Anunțuri

10 comentarii la “Capitolul 2: Începutul unei noi colaborări

  1. Faza zilei : „tăntălău cu căciula de cioban ” =))
    Misto masina are Jazzy boy asta :))
    Cum sa duca o „donsoara” la friptura, ingrozitor , blasfemie la silueta fetei =))
    Cine e Evie fata lui Eddy :->
    Superb

  2. Niceeee…imi place! 🙂
    Evident ca mai vreauuuuuuuuuuuuuuuu :P:P:P
    vreau capitol nou si mai lung :)) ca si asta mi s-a parut scurt (poate din cauza actiunii…..) dar oricum 😀
    Abia astept urmatorul! 😛

  3. Jasper ? Filtrand?Cu altcineva in afara de Alice?Never ever!Nu se poate.Mi-a picat fata.
    Oricum este mirifica si sublima ideea.Perfecta.Sper sa aflu mai multe de trecutul lui Bella.E cam in ceata.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s