Capitolul 5: Linişte?

Azi este ziua mea liberă, deci prin urmare azi urma să fac toate schimbările de care era nevoie în viaţa mea şi tot astăzi sosea Heidi în New York cu veştile pentru mine…să sperăm că vor fi bune. Aşadar am coborât la recepţie cu bagajele în mână şi am achitat nota de plată pentru cele două săptămâni.

– Bună dimineaţa, domnişoară Isabella – a spus Alex, recepţionerul.

– Bună dimineaţa, Alex – i-am zâmbit.

– Ei bine chiar plecaţi? – a întrebat el afişând o faţă de căţeluş plouat.

– Da, a venit timpul să mă mut şi eu – am chicotit.

– Sper să ne mai vizitaţi – a spus oferindu-mi chitanţa, am achitat-o şi mi-am luat rămas bun de la el.

– La revedere – am spus eu.

– Pe curând, domnişoară Isabella.

Era un tânăr foarte îndrăzneţ şi îi plăcea să filtreze cu clientele acestui hotel, având în vedere că cei care se cazau aici erau destul de bogaţi, în cât să aibă restul vieţii asigurat cu tot ce trebuie, nu îl condamn şi eu aş fi făcut la fel. Îşi încerca norocul cu toate tipele în speranţa că una dintre multitudinea de tipe care treceau pe aici o să îl ajute să-şi depăşească situaţia. Am ieşit afară în stradă şi cum mă aşteptam acelaşi taxi era acolo aşteptându-mă pe mine, am urcat şi i-am dat adresa noului meu apartament şi am aşteptat tăcută, privind asfaltul pe unde treceam până la apartament. Am urcat cu liftul până la etajul 20 şi m-am îndreptat spre uşa a cărei interior l-am vizitat în urmă cu două zile, împreună cu nimeni altul decât Jasper. Am intrat şi am început să intru în toate camerele şi să remarc toate detaliile. Are două dormitoare, o baie, o bucătărie şi toate porneau din sufragerie…nu era prea mare, adică cel puţin după concepţia mea. Dormitorul principal era perfect, acesta era cel pe care o să îl folosesc eu, în el predominau culorile mele preferate: alb şi negru. Cum intri în cameră pe stânga se află patul, care de fapt este o canapea pat, cu aşternuturi albe şi cu un pic de negru. Deasupra patului erau nişte picturi fixate pe peretele gri. Lângă pat era o mică noptiera de culoare albă, iar în spatele ei o veioză mai mare. Dacă îi dădeai drumul cuprindea aproape toată camera. Pe jos nu era nici un covoraş, însă era o măsuţă de culoare albă unde erau nişte lumânări. În faţa patului era o oglindă rotundă şi albă, perfectă pentru mine, mai ales când mă sculam. Lângă ea era un mic dulăpior pentru aţi pune anumite lucruri. Pe partea dreapta a patului nu era nimic, însă era un mic culoar care te duce spre baie şi vizavi de pat era dresing-ul. Al doilea dormitor era toată albă, simplă. Podeaua era din parchet luminos de culoare maroniu închis, care merge foarte bine cu un covor bej. în spatele patului era o tăbliţă maronie, un pic mai deschisă decât parchetul. Patul era îmbrăcat în două culori: un alb mai spălăcit şi maro. Pe ambele părţi erau noptiere de culoare albă. Pe partea stângă era un pahar, iar pe cealaltă era lanternă. Vizavi de pat era dresing-ul de culoare alb lucios. Îmi plăcea mult baia. Cada era cu aburi şi în faţa la baie era un perete izolator de culoare negru. În timp ce eşti în baie poţi întinde mâna să iei un pahar de vin sau ce îţi aduci să bei, dacă plănuieşti să stai mai mult în baie. Baia era dotată cu de toate aş putea spune. Cum intri în baie pe partea dreaptă era WC şi bideul şi un pic mai încolo este chiuveta şi prosoapele.

După ce am terminat de despachetat am auzit un ciocănit în uşă şi am mers să deschid. Oare cine putea să fie?

– Bună – am auzit un ţipăt şi eu mă uitam uimită la sursa sunetului. Cine ar fi crezut?

– Bună – am spus şi eu atât de încet încât nu cred că m-au auzit.

– Nu ne inviţi înăuntru? – a spus vocea celui care timp de două săptămâni a reuşit să mă scoată din toate minţile.

– Intraţi – m-am dat din drumul lor, fiind încă uimită.

Cine ar fi crezut că o să fiu vizitată exact din prima zi în care m-am mutat în noua casă o să primesc atâtea vizite şi în plus de unde ştiau ei unde locuiesc eu. Toţi cei de la birou au venit în vizită sau să inspecteze noua mea locuinţă, nu ştiu de ce au venit. Singurul lucru de care sunt conştientă în acest moment este că în casa mea se aflau: Jasper, Carlisle, Edward, Alice, Rosalie, Emmett şi încă o femeie care avea în jur de 35-49 de ani. Nu ştiu cine era însă avea o figură blândă şi maternă.

– Ce apartament drăguţ ai! – a exclamat Alice.

– Mulţumesc.

– Este foarte frumos, Isabella – a spus acea doamnă.

– Isabella ţi-o prezint pe soţia mea, Esme – a spus Carlisle, am privit-o cu atenţie o clipă până când m-am dezmeticit.

– Încântată – am întins mâna spre ea, iar ea a strâns-o uşor.

– De asemenea – mi-a zâmbit ca o mamă copilului ei.

– Sper că nu te superi că le-am dat adresa noului tău apartament – a spus Jasper apărând lângă mine şi dându-mi un cadou, îl priveam încurcată – Pentru casă nouă – a zâmbit.

– Mulţumesc.

Restul după amiezii l-am petrecut alături de familia Cullen şi Hale, cu toţii mi-au adus cadouri de casă nouă…acest lucru era nou pentru mine. Am povestit cu Alice, Rosalie şi Esme despre diferite subiecte în timp ce băieţii vorbeau despre fotbal şi mai ştiu eu câte alte lucruri. Edward se pare că a găsit în sfârşit o bonă pentru fetiţa lui, care avea destulă experienţă cu copii.

– Isabella nu ştiu dacă ţi-a spus Carlisle despre petrecerea de caritate de la sfârşitul acestei săptămâni – a spus ea privindu-l cu atenţie pe soţul ei.

– Nu am avut timp, iubito – Esme îl privea cu reproş.

– În fine – a oftat – Cum mă aflu aici o să-ţi povestesc eu – am aprobat – Ei bine, eu mă ocup cu operele de caritate ale firmei şi în acest sfârşit de săptămână o să aibă loc o mare petrecere pentru ai ajuta pe orfanii de la diferite centre. Sâmbătă seara o să ne adunăm mai multe familii cu dare de mână şi fiecare o să doneze cât vrea. Marţi, adică mâine o să primiţi cu toţii invitaţiile şi bineînţeles sunteţi cu toţii invitaţi. Sper să poţi veni Isabella.

– Dacă nu intervine nimic o să fiu prezentă – i-am zâmbit cu încredere.

– Ne vedem mâine – au spus ceilalţi şi cu asta duşi au fost.

Este foarte interesant ceea ce face Esme şi foarte nobil, sunt atâţia copii în lume care au nevoie de ajutor, atât financiar, cât şi psihologic. Aceşti micuţi au nevoie de foarte mult ajutor pentru a izbuti în viaţă, au nevoie de părinţi ca să ajungă cineva şi care să-i ocrotească de toate pericolele vieţii. Mulţi dintre aceşti copii sunt adoptaţi doar pentru ca tutorii lor să primească bani din alocaţie, astfel le sunt distruse vieţile.

Am aruncat o privire rapidă la ceas arăta ora 18.00 în două ore o să ajungă avionul lui Heidi pe aeroport. Am destul timp cât să fac nişte cumpărături pentru cină şi să pornesc spre aeroport. Am coborât repede şi m-am îndreptat spre supermarket-ul din colţul străzii, am luat un coş şi am început să îl umplu cu diferite alimente. Într-o oră şi jumătate am terminat cumpărăturile şi m-am întors acasă. Le-am aşezat în dulapurile goale din bucătărie, apoi am plecat spre aeroport.

Am ajuns exact la timp, exact când încercam să aflu de unde o pot lua pe Heidi a aterizat avionul. Priveam cum toate acele persoane îşi îmbrăţişau familiile şi prietenii, când se întorceau dintr-o călătorie lungă. Încercam să o zăresc pe draga mea prietenă, dar nu o vedeam nici cum şi într-o clipită am văzut-o făcându-mi cu mâna. Mda…prietena mea nu a fost niciodată normală, întotdeauna trebuia să facă ceva ieşit din comun, altfel nu era în regulă, ori era bolnavă, ori supărată. Râdeam ţinându-mă de burtă văzând-o că ridică ambele mâini şi striga tare.

– Marie, te iubesc – toţi cei din jur o priveau uimiţi, probabil se gândeau că s-a drogat. Când a ajuns lângă mine m-a tras într-o îmbrăţişare strânsă că aproape m-a lăsat fără aer.

– Şi mie mi-a fost dor de tine…da totuşi am nevoie şi de aer – mi-a dat drumul dintr-o dată şi a zâmbit.

– Da, asta este Bella mea – m-a strâns iarăşi în braţe – Mi-ai lipsit, prinţeso.

– Hai să mergem.

Am luat bagajele şi apoi am plecat spre apartamentul meu. Am deschis uşa şi am lăsat-o pe ea să intre prima. A intrat şi privea uimită în jur, apoi s-a întors cu un zâmbet malefic pe buze.

– Exact cum ziceam prinţesa este tot aceeaşi. Ai aceleaşi gusturi rafinate ca întotdeauna…ştii ce mă miră?

– Ce? – am întrebat eu ridicând o sprânceană.

– Că nu ţi-ai luat o maşină – a început să râdă, da ştia de mania mea pentru maşinile de viteză.

– Nu am avut suficient timp – am spus eu ducându-i bagajul în camera ei – Abia am avut suficient timp să îmi cumpăr apartamentul.

– Nu era mai bine să rămâi la Paris?

– Poate era mai bine sau mai rău, cine ştie – am ridicat din umeri şi am început să iau diferite alimente pentru a găti ceva uşor pentru cină – Încă ţii la siluetă, nu?

– Logic, nu-mi spune că tu nu.

– Ba da – am chicotit amândouă – Şi ce mai e nou pe acasă?

– Nimic nou. Multă muncă ca întotdeauna de altfel, este mai greu fără tine.

– Vă descurcaţi voi.

După asta s-a lăsat o linişte incomodă în încăpere, nu aveam de gând să o întrerup pentru că avea să spună ceva şi sunt sigură că o să mă doară ceea ce o să-mi spună. Am terminat salata şi ne-am aşezat la masă, am savurat-o într-o linişte mormântală, nici una dintre noi nu aveam suficient curaj să spunem ceva…pentru că ceea ce ar fi spus ar răni-o pe cealaltă. După ce am mâncat am dus farfuriile în bucătărie, le-am spălat şi apoi am mers în sufragerie unde mă aştepta Heidi cu două dosare în mână.

– Nu îmi spune că în seara asta o să lucrezi – am chicotit eu.

– Ăăă…nu, nici gând. Sunt informaţiile de care aveai nevoie despre familia Cullen şi Hale.

– Carlisle şi restul membrilor ştiu ceva ce mă pot compromite? – am întrebat studiindu-i chipul cu atenţie, fiecare gest, fiecare trăsătură, însă era calmă din toate punctele de vedere.

– Nu. Tot ce ştie el despre tine este că aţi fost adversari în primul caz pe care l-a pierdut din întreaga lui carieră şi se pare că din această cauză a vrut să lucreze cu tine. Restul familiei cred că tu ai devenit partenerul firmei pentru că ai mulţi bani şi poţi aduce noi clienţi firmei.

– Eşti sigură de asta, Heidi? – am întrebat-o din nou.

– Sunt foarte sigură – a chicotit ea – Se pare că doi bărbaţi din familie sunt foarte interesaţi de tine…- o priveam uimită, neînţelegând ce vrea să spună.

– Ce?! – am spus pe un ton mult prea ridicat.

– Da, cum ai auzit – a strigat şi ea – Jasper Hale este interesat de tine şi vrea să fie cât mai aproape de tine ca să poată lăsa trecutul în urmă.

– Ce trecut?

– A avut o relaţie despre care puţini ştiu cu Alice Cullen – exact cum mă aşteptam – Se pare că ea nu a vrut să continue relaţia pe motiv că nu le putea face asta fraţilor ei şi părinţilor. Presupun că cei doi fraţi Hale au fost adoptaţi de Carlisle Cullen şi soţia lui, când aveau 4, respectiv 5 ani…

– Ştiu partea asta.

– Bun, mai scutit de unele detalii plictisitoare. Deci ea credea că o să-i rănească pe restul, după părerea ei relaţia lor era un incest aşa că s-a despărţit de el.

– Însă sunt adoptaţi, nu au nici o legătură de sânge…

– Exact şi Carlisle nu a fost părintele lui, ci doar tutorele legal. Despărţirea lor nu prea a avut un rost, puteau să continue şi nimeni nu considera legătura lor un incest.

– Totuşi ce legătură am eu cu el?

– Haide, Bella deşi nu am fost aici ştiu că ai ieşit cu el…ai grijă draga mea, el se foloseşte de tine ca să îi demonstreze ei că nu îi pasă de ceea ce s-a întâmplat în trecut.

– Ştiam asta, adică presupuneam.

– Nu te-ai îndrăgostit de el, nu?

– Nu – ea a zâmbit liniştită când a auzit răspunsul meu şi mai ales când a citit adevărul din privirea mea – Şi al doilea tip?

– Edward Cullen – o priveam uimită, fără să-mi găsesc cuvintele.

– De unde ai mai scos-o şi pe asta?

– În privinţa lui nu sunt aşa de sigură. Tot ce pot să-ţi spun este că arată mult interes în legătură cu persoana ta…prea mult dacă mă întrebi pe mine.

– Heidi nu mai vorbi pe ocolite şi spune-mi ce trebuie să ştiu.

– Ei bine, din experienţa mea un bărbat nu întreabă în fiecare zi unde este o femeie fără să urmărească ceva şi mai ales nu îţi ia apărarea dacă cineva încearcă să spună ceva rău despre ea, nu? – m-a privit o clipă şi a continuat – Cu siguranţă nu o să-mi răspunzi. Ai auzit de dragoste cu năbădăi, voi sunteţi ca şoarecele şi pisica mai tot timpul, plus după informatorul meu se vede între voi o atracţie specială.

– Oh…haide Heidi, doar nu crezi ceea ce spui?

– Şi privirea ta spune acelaşi lucru…îţi place şi ţii la el – am început să râd ca nebună.

– Ştii bine că din privirea mea nu poţi înţelege nimic.

– Te cunosc Bella şi sigur că pot să te citesc…mai greu ce îi drept…bine, bine doar în momentele în care ascunzi un sentiment puternic, ca în momentul acesta – doar atunci ştia ce se întâmplă cu mine, când era prea mult dar acum se înşela.

–  Acum ai greşit!

– Bine, oricum nu o să o scot eu la capăt cu tine. Bella, eu mă retrag din lumea justiţiei – când am auzit asta am rămas cu gura deschisă, aveam impresia că maxilarul îmi ajunge pe podea.

– Ce?

– Am cunoscut pe cineva cu mult timp în urmă şi mi-a propus să las toată această tărăşenie în urmă şi să mă căsătoresc cu el – avea un zâmbet de încântare pe faţă – Ştiu este surprinzător, însă simt că lângă el pot să văd un viitor strălucit…uimitor, nu?

– Da – am spus o şoaptă – Cine este norocosul?

– O să afli la momentul oportun. Bella totuşi de ce ai plecat de la Paris, acolo aveai totul: prietenii noştri, aveai propria ta firmă de avocatură, erai cea mai bună avocată din întreaga Franţă şi erai cineva.

– Prieteni? Nu aveam pe nimeni, în afară de tine. Firma este încă a mea, avocată sunt cea mai bună şi aici o să fiu cineva. Nu mă ţinea nimic acolo – am suspinat.

– Bella, crezi că dacă ai venit în New York, totul o să fie şters cu buretele?

– Nu o să fie…- nu m-a lăsat să termin.

– La fel ca acolo toată lumea se foloseşte de tine…Şi aici ce prieteni ai?

– Heidi…

– Lasă-mă să termin. Crezi că aici o să-ţi fie mai bine? Şi aici trebuie să lupţi tot la fel de dur ca în Franţa, doar că acolo mă aveai pe mine şi pe cei care te-au crescut! Acolo ai luptat ca să ajungi cine eşti! La fel şi aici, o iei de la capăt Bella. Aici o să fie şi mai greu…toţi o să te rănească şi o să arunce cu pietre în tine de fiecare dată când o să faci un pas greşit, măcar acolo ai trecut deja de etapa asta şi toţi te respecta sau se tem de tine. Acolo ne-ai lăsat pe toţi – a terminat ea cu lacrimi în ochi.

– Aici am şansa să scap de o parte din trecut…- am spus încet.

– Bella, dacă tu nu rezolvi problemele cu trecutul nici el nu o să te lase în pace.

– N-am ce să rezolv…nu mai pot face nimic – simţeam cum sufletul îmi este sfâşiat şi rupt în bucăţele – În plus Heidi tu nu ştii nimic despre ce s-a întâmplat…nimeni nu ştie nimic…nimic.

– Nu ştim, dar încercăm să te ajutăm…Tu nu ne dai voie Bella să trecem de zidul pe care l-ai construit în jurul tău.

– Nimeni nu mă poate ajuta – am spus eu sinceră.

– Lasă-ne să încercăm.

– NU!

– Crezi că dacă fugi de tot şi nu mai vorbeşti cu nimeni din trecutul tău o să fie mai bine? O să fi liniştită? Asta îi linişte?

– Sunt obosită şi mâine mă aşteaptă o zi grea…eu merg la somn – am spus eu încercând să scap de tot.

– Noapte bună – a spus şi a mers în dormitorul ei.

I-am luat exemplul şi mi-am făcut ritualul de seară. M-am aşezat în pat şi simţeam de parcă acesta se învârte cu mine. Amintirile îmi rulau în faţa ochilor cu o viteză uluitoare…tot ce s-a întâmplat. Începutul a tot ceea ce se întâmplă. Iadul meu propriu…infernul era aici pe pământ, peste tot în viaţa mea şi nu am nici o scăpare. Heidi mi-a adus din la suprafaţă toate rănile şi tot trecutul, să-i simt încă o dată furia sorţii…toată durerea. Lacrimile curgeau pe obrazul meu lăsând urme adânci în sufletul meu, rănile ieşeau din nou la suprafaţă. Totul mă înăbuşea într-un chin continuu de care nu voi scăpa niciodată…conştiinţa şi amintirile, au devenit cei mai aprigi duşmani ai existenţei mele. Nimeni şi nimic nu ştie cu ce trebuie să lupt în fiecare dimineaţă. Şi totuşi cuvintele ei îmi răsunau în urechi şi nu-mi dădeau pace: „- Crezi că dacă fugi de tot şi nu mai vorbeşti cu nimeni din trecutul tău o să fie mai bine? O să fi liniştită? Asta îi linişte?” Am adormit gândindu-mă la ele şi la tot.

11 comentarii la “Capitolul 5: Linişte?

  1. da?cand te-am ajutat?pff
    is culmea
    sa stii ca Heidi are dreptate
    super ficul
    bafta cu nextul
    pe cand cap 6?

  2. trist acest capitol.Se vede ca Bella are un trecut ascuns si foarte dureros.Sa speram ca va trece peste.IMi place capitolul.Si sper ca Jasper sa fie respins bine de tot de Bella ca sa se mai linisteasca cu ideea lui in legatura cu Alice.Bafta cu nextul

  3. Ce casa frumoasa are Bella :>
    Ooo…Edward e interesat de Bella.
    Si Jasper..off [-(
    E super capitolul.
    Mi se pare ca nu am mai comentat pana acum la ficul acesta.
    Deci…Scri super! 😉 Ti-am spus ca o sa iasa superb si daca scri.
    Succes in continuare!
    Te pup! :*:*:*:*:*

  4. trist ft trist
    dar dc Bella nu se gandeste ca poate i-ar fi mai bine daca i-ar povestii cuiva trecutul ei ??
    oricum superb cap si abia astept nextul
    kisses and hugs!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s