Capitolul 7: Petrecere cu…surprize

A doua zi când m-am trezit, aveam o durere de cap insuportabilă…parcă îmi simţeam inima în cap şi simţeam cum ceva mă strângea fruntea plus o senzaţia de greaţă. Eram ameţită şi lipsită de vlagă, în plus vedeam totul în ceaţă şi părea că camera se învârte cu mine…cu siguranţa eram în camera mea pentru că  înainte cu o noapte am memorat-o perfect.

Sprijinindu-mă de dulap şi de tot ce putem ca să nu ajung pe podea m-am îndreptat încet spre baie…aveam o mare nevoie de un baie relaxant şi să scap de mirosul acesta îmbibat în mine de tutun şi de alcool, care acum îmi întorcea stomacul pe dos. Astea erau cele mai importante lucruri din clipa asta. Am intrat în cada pe care am umplut-o cu diferite săruri şi cu apă caldă. Contactul pielii mele cu apa fierbinte mi-a transmis în întreg corpul un fior, lăsând urme roşii pe pielea mea palidă. Încercam să evit orice fel de gânduri în speranţa că o să se mai diminueze durerea de cap, însă fără efect. Aşa că după o oră am ieşit din baie şi m-am îmbrăcat într-o rochiţă neagră cu bretele, mi-am uscat părul şi mi-am aplicat un machiaj cât mai natural.

Când am intrat în sufragerie am fost surprinsă să aud zgomot în bucătărie şi mă întrebam cine poate fi…Heidi cu siguranţă nu s-a trezit la ora asta. M-am îndreptat curioasă spre bucătărie vrând să aflu cine avea curajul să umble aşa în voie în bucătărie mea şi mai ales să facă şi atât zgomot…era chiar enervant. Totuşi îmi era teama ca nu cumva din cauza beţiei să fi terminat cu cineva în pat, aveam un nod în gât din această cauză. Când am intrat în bucătărie am putut să răsuflu uşurată văzându-l pe Yanni cum se învârtea cu pricepere în bucătărie.

– Cât de rău este? – m-a întrebat el fără să mă privească.

– Este loc şi de mai bine – a chicotit încet.

– Pe viitor nu mai accepta provocările prietenei tale.

– Nu-mi spune iar concursul acela idiot?

– Şi tu ai căzut în capcană, din nou – a oftat – Bella, ce Dumnezeu ai păţit?

– Yanni, nu îi momentul – am spus strâmbându-mă de durere.

– Niciodată nu este momentul potrivit – a ridicat tonul provocându-mi o nouă grismă.

– Yanni…te rog.

– Uite ce este Bella… – a făcut o pauză atât de apăsătoare pentru mine – Am crescut împreună şi ţi-am fost ca un frate mai mare. Este de datoria mea să am grijă de tine îţi aminteşti?

În acea clipă mi-au venit în minte imagini din copilăria mea…din momentul în care copiii mai mari se luau de mine şi Yanni îmi lua apărea…acea zi în care mi-a promis: „Micuţă domnişoară îţi promit că o să-ţi fiu întotdeauna ca un frate şi voi avea grijă de tine…vom fi ca familia pe care nu o avem şi întotdeauna o să ne ajută reciproc.”

– Şi acum nu îmi spune că nu îţi aminteşti – era încruntat şi atunci o lacrimă încerca să-şi facă loc, însă am oprit-o la timp – Ştiu că îţi aminteşti pentru că tot timpul asta a fost clar pentru amândoi şi indiferent de ce s-a întâmplat am fost acolo unul pentru altul…de ce vrei să te ascunzi acum?

– Yanni – am tras în piept – Nu sunt pregătită să vorbesc despre asta – el a oftat.

– Bine…însă ştii că întotdeauna voi fi acolo pentru tine – m-a tras într-o îmbrăţişare frăţească.

– Ştiu…ştiu – am şoptit respirând greu.

Întotdeauna amintirile dor…chiar şi dacă sunt bune, la un anumit moment sunt legate de cele rele şi te rănesc. Cel puţin în cazul meu, îmi amintea ce am pierdut odată cu acele clipe şi câte răni adânci s-au creat rupând legăturile cu oamenii care au fost alături de mine pe atunci…doare tare, însă durerea pe unii dintre noi ne face şi mai puternici. Pe mine această durere sfâşietoare, pe care am învăţat să o ascund atât de bine, m-a făcut mai puternică şi m-a ajutat să ajung unde sunt astăzi şi sper din suflet că o să pot trece mai departe să reuşesc să-mi găsesc liniştea atât de greu de atins cel puţin pentru mine. Ziua aceea a fost destul de grea pentru mine şi pentru Heidi, având nişte dureri neimaginabile de cap şi mai trebuia să suportăm şi predicile lui Yanni, care încerca să ne bage minţile în cap…o adevărată predică şi un chin pentru noi.

– Când Dumnezeu o să înţelegeţi şi voi că vă faceţi doar rău? – ţipa el gesticulând cu mâinile prin aer…atât de repede încât auzeam cum aerul vâjâia.

– Yanni…shhh – Heidi încerca din greu să-l facă să tacă.

– Nici nu mă gândesc…mai ales până când nu înţelegeţi cât rău vă faceţi – a ţipat el în continuare – Sunteţi atât de iresponsabile…nu gândiţi deloc.

– Te rog…mai încet – a murmurat din nou Heidi.

– De ce vă faceţi rău?

– Ce rău? – am întrebat eu.

– Bella, ce ai în capul ală de pe umeri? – a întrebat ironic şi enervat – Crezi că să bei atât este bine? – i-am evitat privirea cu durere  şi apoi Heidi a luat cuvântul.

– Nu e bine – a oftat ea, singur nu îi convenea să îi dea dreptate însă era singura şansă să-l facă să tacă odată – Şi nici nu o să o mai fac…era ultima beţie înainte de nuntă – a zâmbit visătoare.

– Ce nuntă? – acum cel uimit era Yanni.

– A găsit un Făt Frumos şi se căsătoreşte cu el, dar habar n-am cine este…nu vrea să zică.

– Heidi pe cine ai pus ghearele?

– O să aflaţi la momentul potrivit.

– Yanni, cred că trebuie să pleci – am spus eu zâmbind vrând să scap cât mai iute de el.

– Plec…însă nu ai scăpat, Isabella.

Asta a fost ceea ce a rupt totul în mine…cel pe care îl consideram ca un frate mi-a spus aşa cum îmi spun cei pe care nu îi vreau aproape de mine şi cei care mi-au făcut rău sau îmi vor face într-un fel sau altul. În acea seară mi-am înghiţit lacrimile şi am decis că nu trebuie să mai las pe nimeni să mă rănească. A doua zi Heidi a plecat spre Franţa ca să renunţe în mod oficial la avocatură, urmând ca curând să se întâlnească cu misteriosul ei iubit. Eu am luat legătura cu o casă de modă comandându-mi o rochie de seară pentru evenimentul de sâmbătă seara…exact cum a spus, Esme,în timpul acelei vizite am primit invitaţia pentru evenimentul caritabil. În cele două zile care mi-au rămas am făcut diferite pregătiri pentru această zi, am fost la spa şi la coafor am făcut câteva schimbări radicale de look care o să uimească atât presa cât şi ceilalţi invitaţi în acea seară.

 

                      Perspectiva lui Edward Cullen

                     Din seara de la club nu îmi mai amintesc nimic altceva în afară că era atât de furios că Isabella îl cunoştea pe tipul ală Yami sau cum l-o fi chemând…şi mai ales când a plecat de la masa noastră atât de entuziasmată ca să-l vadă. În momentul când am văzut-o de braţul lui simţeam cum sângele îmi clocoteşte în vene, vedeam doar roşu în faţa ochilor şi aveam un chef nebun să-l snopesc în bătaie pe acel idiot, dar când am văzut-o pe Heidi că îi ordonă să fie compania ei am răsuflat cât de cât uşurat. Pe tot timpul serii am fost încordat şi am consumat alcool fără încetare, parcă nu mai aveam limită…nu ştiu ce s-a întâmplat în continuare şi ce prostii am mai făcut sau ce au făcut ceilalţi. Singuri treji din câte îmi amintesc erau Emmett, care trebuia să conducă, şi acel Yachi.

– Păcat frate…mare păcat – a început Emmett care se juca cu micuţa mea – Sărăcuţa de tine, Evie, cu un aşa tată – a chicotit, iar prinţesa mea a zâmbit.

– De ce este păcat? – am întrebat ridicând o sprânceană.

– Cred că Evie trebuie să doarmă…o duc sus şi după vorbim – astea fiind spuse a şi plecat…am rămas singur şi priveam pe geam oamenii care treceau agitaţi şi grăbiţi. Nu prea aveam chef de nimic şi nu reuşeam să schimb direcţia gândurilor, care gravitau cu încăpăţânare în jurul unei frumoase, dure şi drăgăstoase avocate care mi-a schimbat direcţia universului meu…Ce Dumnezeu se întâmpla cu mine nici eu nu ştiu. În câteva zile a reuşit să mă facă să trec prin iad şi înapoi de o mulţime de ori…să mă facă să nu pot să mă gândesc la nimic altceva decât la ea şi să îmi schimbe concepţia pe care mi-a făcut-o Victoria despre femei. Isabella la fel ca ea a refăcut atâtea în mine şi a distrus tot atâtea.

– Frate ce simţi pentru tipa asta, Isabella? – eram uimit aşa de evident eram?

– La ce te referi? – am făcut pe copilul neştiutor care nu vrea să spună adevărul.

– Edişor, dragă nu fă pe prostul…că poate rămâi aşa – a început să râdă – Să nu deviem de la subiect. Suntem fraţi aşa că spune – am oftat pe cât de prost îl credem pe uriaşul acesta pe atât este de deştept.

– Emmett – am oftat greu.

– Ştiam eu…toarnă tot.

– Nu ştiu…Habar n-am…

– O iubeşti! – a concluzionat, iar eu mă uitam la el de parcă i-ar mai fi crescut un cap sau două – Bine se zice când se spune că dragostea este oarbă…bine îndrăgostiţi sunt.

– Cum adică o iubesc?

– Haide…recunoaşte.

– Nu ştiu ce simt pentru ea…nu mai ştiu nimic – am spus sincer.

– Aseară ştiai foarte bine – ridica sprâncenele.

– Ce vrei să spui? – am întrebat sărind ca ars din scaun.

– Aseară v-aţi sărutat – îl priveam ca şi cum ar fi spus o bombă…nu îmi venea să cred că am făcut asta.

– Emmett, tu sigur nu mă păcăleşti?

– Nu…frate glumesc eu cât glumesc, însă nu şi cu asta…în plus mai bine Isabella decât idioata aia de Victoria – avea dreptate.

– Frate…mi-a dat universul peste cap în mai puţin de o săptămână şi tot ce fac, fac doar cu ea în gând.

– Este grav cu tine Eddie.

– Ştiu.

– Ei bine înafară de voi doi…eu şi Rose ne-am combinat şi la fel şi Alice şi Jasper.

– Felicitări.

– Nu mai rămâne doar ca tu şi Isabella să vă combinaţi.

– Oricât de mult mi-ar place de ea şi poate chiar dacă o iubesc însă o relaţie cu prinţesa de gheaţă ar fii imposibilă.

– Imposibilă? Nu prea cred.

 

Perspectiva autoarei

Nu spune niciodată că ai scăpat de rău, pentru că întotdeauna soarta o să-ţi arete că nu ai dreptate…toţi spun că nu trebuie să spui niciodată: „Niciodată”; are mare dreptate acest proverb şi de fapt exact ceea ce spui că nu o să faci niciodată exact asta o să ajungi să faci într-un final. Când ceea ce nu te aştepţi să ţi se întâmple şi te laşi cuprins de ea, arătându-ţi surpriza şi poate neputinţa în faţa celor care te înconjoară…este poate cel mai rău lucru, pentru că aşa ei învaţă cu ce te pot distruge şi ce te răneşte. Trebuie să învăţăm să ne ascundem adevăratele sentimente, să părem impasibili în faţa tuturor şi poate chiar să trăieşti după un principiu pe care toţi îl aplică în ziua de azi „Fiecare pentru sine”. Un principiu care a pus stăpânire pe minţile bolnave ale tuturor şi care ne conduce, este egoism şi răneşte pe toţi cei din jurul nostru şi chiar şi pe noi…un principiu care ne distruge vieţile, prieteni şi din cauza căruia putem să omorâm sau să distrugem unele vieţi într-un mod ireparabil. Ne conduce pe fiecare în toate acţiunile noastre şi nici unul nu suntem în stare să depăşim acest concept…nimeni de a lungul istorie nu a reuşit…nimeni, de ce am fi noi primi? De ce să renunţăm să fim egoişti? Chiar dacă îi rănim pe cei din jur, de ce contează? Fiindcă pentru toţi tot ce contează este doar persoana lor, să ne realizăm nevoile indiferent pe cine călcăm în picioare…pentru că noi suntem centrul universului şi doar noi suntem cei care contăm în lumea asta. Şi dacă unii reuşim să trecem de asta, ce spun ceilalţi despre noi? Că suntem proşti şi lipsiţi de personalitate?

Eu una am suferit îndeajuns în lumea asta meschină şi totuşi deşi vreau să-i calc pe toţi în picioare şi eu să fiu centrul universului nu reuşesc…De ce? Pentru că partea aceea bună şi miloasă din mine, iese la iveală fără ca eu să vreau să arăt…sau asta era acum ceva timp? Da acum mult timp pentru că acum ştiu să mă implic în apărarea unora fără ca alţii să-şi dea seama de ce fac ceea ce fac…am învăţat să nu am încredere în nimeni, înafară de mine şi de cei care au fost alături de mine când am avut nevoie, doar două persoane au reuşit să treacă peste toanele mele şi toate schimbările pe care  am fost nevoită să le fac din cauza lor…a tuturor celor care au vrut să mă distrugă, însă nu au reuşit şi nici nu o vor mai face-o şi au pierdut şansa şi eu am învăţat.

Tu din ce categorie faci parte? Din cea bună sau cea rea? Dar care este cea bună, dar cea rea? Nu ştiu şi nici nu vreau să ştiu…Pentru că eu sunt ceea ce sunt şi nimeni nu poate schimba asta…nici chiar eu, nici chiar ei.

Cu toţii fac pregătiri pentru ceea ce urmează să se întâmple în sâmbăta asta. Esme s-a implicat atât de tare în pregătirea acestui eveniment în cadrul căruia trebuia să se strângă cât mai mulţi bani ca să îi ajute pe acei copii cu care soarta a fost atât de aspră, de asemenea la auzul vestei că Rosalie şi Emmett, respectiv Alice şi Jasper formează un cuplu a fost foarte fericită, însă înainte să îi felicite le-a ţinut puţină morală ca nu cumva în cazul unei întâmplări nefericite între ei să distrugă armonia. Carlisle avea mari probleme cu firma şi nu prea avea nici o idee cum să o facă să meargă înainte, ştia că dacă în mai puţin de două luni nu găseşte o soluţie totul va fi dus pe apa sâmbetei…toată munca lui de o viaţă va fi distrusă şi asta pentru că şi-a permis să fie mai blând cu unii şi să nu accepte cazurile în care ştia că cel pe care îl apără este vinovat deşi ar fi putut să-l scape de orice pedeapsă, toate aceste lucruri au distrus firma şi acum puţini sunt cei care ar vrea să-i apere o astfel de firmă. Ştia de mult care este situaţia, mai exact de o lună de zile, din această cauză a fost de acord ca o persoană ca Isabella Dupont să se implice în firmă, ştia ce reputaţie are această fată şi de ce duritate a dat dovadă, Carlisle spera din tot sufletul ca o dată cu ea să vină şi faimă, însă Isabella nu a făcut nimic din ceea ce îşi dorea Carlisle. Ea a păstrat anonimatul şi evita cât de mult putea ca presa să afle că marea avocată Isabella Dupont se află în New York şi lucrează la o firmă mediocră, pentru că deşi ea nu îşi dădea seama căuta puţin din acea linişte sufletească pe care a pierdut-o cu mult timp în urmă. Edward Cullen este o persoană după concepţia altora puţin cam moale pentru că nu a putut să treacă peste abandonul soţiei sale, Victoria, şi nu doar că nu a putut să treacă peste asta până când a întâlnit-o pe Isabella, însă nu a distrus-o ca pe un gândac pe această femeie demnă de dispreţ şi presa a vorbit multă vreme despre ce a făcut ea. Alice şi Jasper şi-au dat seama în sfârşit că nu au nimic de ce să se teme pentru că ei în faţa lumii sunt doar nişte colegi, doar apropriaţii ştiind adevărata lor poveste, acum pot să-şi trăiască din plin dragostea fără a se teme de ce vor spune ceilalţi, la fel şi Rosalie şi Emmett. Emmett încearcă din greu să-l convingă pe Edward să treacă mai departe de despărţirea de Victoria şi mai ales să aibă în vedere o nouă relaţie cu Isabella…cea care îi dă doar bătăi de cap. Alice s-a ocupat de ţinutele tuturor şi de tot ce este nevoie, unora le-a schimbat şi culoarea părului şi multe altele, ba chiar a vorbit cu Edward şi împreună au convins-o pe Isabella să meargă împreună cu ei la marele eveniment. Jasper evită orice contact cu Isabella de teama că aceasta ar putea fi supărată pe el, mai ales că înainte de a începe din nou relaţia cu Alice el i-a făcut anumite avansuri.

Isabella Dupont, femeia care a reuşit să le dea tuturor bătăi de cap şi care a provocat atâtor bărbaţi dureri de cap, iar acum are o nouă victimă, nimeni altul decât Edward Cullen. Isabella are atâtea secrete ascunse pe care nimeni nu le ştie…nimeni nu ştie în întregime povestea vieţii ei, sunt persoane care ştiu o mică parte sau un secret care îi este fatal, da nu cunoaşte nimeni adevărata suferinţă din spatele acestei măşti pe care o afişează. Viaţa ei a fost şi va fi plină durere , ea întotdeauna se va aştepta la o lovitură fatală de la viaţă…însă ea face parte dintre acele persoane care au lăsat asta de o parte ca să ajungă să facă ceea ce îşi propusese la o vârstă fragedă. Acum o să arunce din nou liniştea şi o să încerce să salveze o firmă şi o familie, o să se sacrifice şi o să apară din nou în lumina reflectoarele pentru că ea este una dintre cei mai buni avocaţi din întreaga lume şi s-a dedicat total acestei meserii, toţi o urmăresc ca să vadă ce alte cazuri este pe cale să rezolve. Şi exact aşa cum chiar ea însăşi a învăţat de la viaţă întotdeauna o va lovi unde o doare mai tare şi o să-i pregătească fel şi fel de surprize…bune sau rele, nimeni nu ştiu…nici chiar eu…O să trăim şi o să vedem cursul pe care o să-l ia linia vieţii ei.

 

Perspectiva unui jurnalist

 

Toată presa este aici şi eu am avut norocul să ajung la acest eveniment organizat de firma de avocatură Cullen’s şi de cei de la Summit Entertainment plus o mulţime de alte firma care vor să se implice în campania asta, care este mai mult un mod de a ieşi în evidenţă a oamenilor de afaceri. Şi eu trebuia să identific toate hainele pe care o să le îmbrace aceşti bogătaşi…am rămas uimit văzând cine cobora din maşină…Familia Cullen şi încă o persoană de care de multă vreme nu s-a mai scris, nimeni alta decât: Isabella Dupont, faimoasa avocată.

 

Alice Cullen care a optat pentru o rochie Donna Karan, sandale Brian Atwood & clutch Judith Leiber şi părea să adopte aerul unei capitale latine. A ales un machiaj intens, pasional, care o avantajează cu certitudine.

Jasper Hale ne-a uimit încă o dată cu costumul lui extravagant Paul Smith şi în special cu floarea din piept, fiind mândru în tot acest răstimp de iubita lui Alice Cullen.

Rosalie Lillian Hale a purtat o rochie culoarea piersicii Alberta Ferretti, cu pantofi Brian Atwood şi bijuterii Lorraine Schwartz. Cel mai interesant lucru la tânără avocată este faptul ca a avut o schimbare de look majoră şi anume că şi-a vopsit părul într-o culoare brunetă şi trebuie să recunoaştem că arată foarte bine aşa. Rosalie alegând un machiaj în ton cu rochia, inocent, mătăsos şi romantic.

Emmett Cullen a purtat un constum Armani care ăi stătea foarte bine…scoţându-i în evidenţă trupul atletic. Cine ar fi crezut că avocaţii arată atât de bine?

 

Esme Cullen poartă o rochie Zuhair Murad şi pantofi Christian Louboutin. O ţinută de seară inovatoare, deşi este puţin cam scurtă. Ea foloseşte un machiaj care îi pune în evidenţă ochii.

Carlisle Cullen a îmbrăcat un costum negru Joseph Abboud şi cravată Calvin Klein.

Edward Anthony Cullen a avut o imagine strălucitoare în costumul lucios Gucci şi cravată îngustă, având şi el o schimbare a nuanţei părului care acum este roşcat deschic.

Isabella Dupont, misterioasa avocată a venit cu o schimbare şocantă pentru toţi, având în vedere că a avut o dispariţie de aproximativ două luni din ziarele din întreaga lume. Alegând să-şi schimbe culoarea părului cu o nuanţă mai caldă de castaniu, stilându-şi coafura cu o împletitură lejeră. Isabella a optat pentru o rochie Roland Mouret şi pantofi Christian Louboutin, având un machiaj impecabil, nuanţele de smoky sunt perfect alese pentru pielea şi pentru culoarea ochilor, iar gloss-ul discret finisează un machiaj de altfel fără pată.

   Perspectiva Isabellei Dupont

 

Exact cum mă aşteptam presa a fost uimită de apariţia mea şi cu toţii au fost atât de interesaţi de ceea ce am făcut eu în tot acest timp cât nu am fost văzută de ochii presei şi am fost nevoită să răspund la unele întrebări, încercând să le evit pe restul…cu greu însă am reuşit. Da, în această seară i-am însoţit pe Culleni, mai exact eu veneam cu Edward, din această cauză m-am simţit ciudat…însă când am ajuns acolo mi-a respectat decizia de a nu stat în preajma reporterilor lângă mine. Acum înăuntru unde are loc de fapt acea mică petrecere stăteam cu toţii la aceeaşi masă şi vorbeam despre o mulţime de lucruri, mi se părea ciudat cât de atenţi erau Emmett şi Edward cu mine. Carlisle părea încă îngândurat din cauza firmei încercând să găsească soluţii.

– Isabella, draga mea – am auzit o voce din spate şi m-am întors vrând să aflu cine mp strigă…era nimeni altul în afară de Michael, un fost client care are o firmă ce se ocupă de comerţ.

– Michael – am zâmbit rece, aşa cum făceam de obicei.

– Scumpa mea, nu te-am mai văzut de un car de ani – m-a strâns în braţe de parcă ar fi vrut să mă absoarbe.

– De când…- habar nu aveam.

– De când m-ai reprezentat în acel proces, iubito – da întotdeauna folosea astfel de apelative care pe mine mă incomodau, însă încercam să nu îi dau atenţie acestui mic detaliu – Tocmai de asta vroiam să-ţi vorbesc – logic – Ai dispărut atâta timp şi nu ştiam de unde să te iau. Totuşi, ai apărut la ţanc.

– Cu ce te pot ajuta Michael? – continuam cu această falsă amabilitate, pentru că tipul îmi provoca greaţă.

– Ştiu că o să râzi de mine…am intrat într-un nou bucluc tot cu o tipă care cică am încercat să o violez – şi de fapt exact asta făcea, din păcate eu întotdeauna apăram pe oricine venea la mine, din fericire tipul acesta care se află acum în faţa mea nu se mai lega niciodată din nou de aceeaşi tipă.

– Nu, din nou – m-am prefăcut surprinsă, cei de la masă mă priveau fără să înţeleagă şi atunci mi-a venit ideea, dacă îl prindeau ca client amânau puţin inevitabilul – Ei sunt de la firma Cullen’s.

– Oh da…avocaţii – ceva nu era în regulă.

– Sunt firma cu care lucrez în prezent Michael.

– Serios?

– Da.

– Păcat, frumoasa mea – şi atunci mi-a stârnit curiozitatea.

– De ce anume? – mă apropriam încet de el, încercând să-l derutez şi să aflu ceea ce vreau de la el.

– Pentru că…- privea fix în ochii mei, care aveau o putere de convingere extraordinară – …mulţi vreau firma distrusă – asta i-a surprins pe toţi, dar nici unul nu a scos un cuvânt.

– Ce ştii şi nu ştiu eu? – am clipit des şi stăteam aproape de el.

– O altă firmă…nu ştiu cum îi zice, îi vrea distruşi pe toţi.

– Cine?

– Nu ştiu – eram sigură că nu ştie aşa că m-am retras.

– Eu nu mă pot ocupa de cazul tău – am zâmbit cu părere de rău – Singurii care pot să se ocupe şi o să or facă cu instrucţiunile mele sunt ei.

– O să mă distrugă şi pe mine – asta m-a enervat la culme şi atunci m-am întors dintr-o dată spre el.

– Michael, ştiu destul de multe despre tine şi micile probleme din trecut – i-am zâmbit cu superioritate şi el deja mă privea cu frică – Şi dă-mi voie să-ţi explic…nimic nu mă opreşte să schimb câte ceva la tot – ştia la ce mă refer – Presupun că suntem singura ta salvare, nu? – îl priveam atentă, răspunsul greşit şi totul s-a dus pentru el.

– Aşa este – a înghiţit în sec.

– În plus cred că poţi afla câte ceva pentru mine despre acea firmă – m-am întors spre ceilalţi de la masă care se prefăceau că nu au auzit nimic.

– Da…Eu mă retrag…o să vin luni…luni, da luni…la prima oră – şi cu asta a plecat de acolo.

– Ai putere de convingere nu glumă, Isabella – a spus Rosalie.

– Mereu obţin tot ce îmi doresc – am zâmbit cu superioritate aşa cum fac întotdeauna când cineva mă provoacă.

– Doamnelor, domnilor şi domnişoarele – toată lumea a încetat din activitate şi a început să-l urmărească pe cel care va licita obiectele făcute manual de diferiţi copiii – A venit timpul să începem licitaţia – a zâmbit şi toată lumea se pregătea să liciteze, la fel ca şi mine doar că eu nu urmăream să-mi fac reclamă, ci să îi ajut pe acei copiii.

Toată lumea a licitat, unii mai mulţi, alţii mai puţin însă cu toţi au participat…şi exact cum mă aşteptam era şi Yanni aici şi îi simţeam privirea acuzatoare. Ştiu că am greşit, nu aveam altă cale pentru că orice aş face tot o să mă urască prefer să nu ştie. Am licitat…nu mult pentru că păstram acea sumă importantă de bani pentru un alt mod de ai ajuta. Când licitaţia s-a terminat toată lumea se întorcea la locurile lor sau stătea de vorbă cu alte persoane.

– A fost un succes – zâmbea fericită Esme.

– Într-adevăr, scumpa mea – a sărutat-o pe creştet Carlisle.

– Mamă, ai avut o idee minunată – Alice o îmbrăţişa.

– Isabella…îţi mulţumesc din suflet pentru că ai venit în seara asta şi că ai licitat acea sumă mare – îmi puteam da seama că nu se aştepta la aşa ceva.

– A fost o sumă mică.

– Eşti modestă – a spus Edward.

– Niciodată – am auzit vocea care o perioadă de timp mi-a dat bătaie de cap atâta timp şi toţi priveau îngheţaţi în spatele meu, încet m-am întors şi exact cum mă aşteptam ea era acolo.

– Ai dreptate, niciodată nu aş fi modestă – o priveam ţintă şi îi urmăream trăsăturile, era exact la fel ca şi acum trei ani când am văzut-o ultima dată.

– Of, of, of – a început să râdă…ştiam eu că niciodată nu a fost normală.

Anunțuri

11 comentarii la “Capitolul 7: Petrecere cu…surprize

  1. stii cum se zice,,curiosii mor repede”!!!dar tu mai facut prea curioasa:d
    un capitol frumos,plin de mister,tensiune si nervozitate.esti o scriitoare foarte buna si tot ce pot sa iti spun este BAFTA in continuare shi NEXT…

  2. uff,sis cat te urasc cand ma tii in suspans!!>:P
    un sfat,la autor pdv se descrie pe scurt ce fac personajele,nu le descrii pe fiecare in parte.
    eu evit sa scriu autor pdv,pentru ca nimeni nu poate stapani personajele toate in acelasi timp.
    cand scrii dpv al unui personaj scrii mai intens.
    @Crina sa stii ca eu ii zic asta tot timpul,dar se subestimeaza.
    😡
    bafta sis cu cap 8:*

  3. oare cine o fi?….interesant…frumoasa poveste.sper sa postezi cat mai repede urmatorul capitol si sa nu mai stau in suspans.pupici

  4. nu sint de acord ca trebuie sa scrii despre toti la autor pdv. Eu scriu numai asa de ani de zile, sincer, mi s-ar parea mai greu sa scrii din perspectiva unui singur personaj. Oricum, tu te descurci absolut minunat ! este extrem de intens si ai talent, nu gluma! si iti place sa termini in suspannnnssssssss

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s