Capitolul 12: Fiecare are dreptul la dezamăgire

După ce doctorul a declarat decesul n-am mai putut sta acolo să văd suferinţa de pe chipurile tuturor, am ieşit fugind de acolo…parcă mâncam pământul. Noaptea aceasta se adaugă în topul celor 10 mai urâte nopţi din viaţa mea…nu ştiu sigur care este pe primul loc, pentru că în fiecare dintre aceste nopţi mi s-a întâmplat ceva oribil, fiecare dintre ele mi-a marcat viaţa într-un fel macabru. Această noapte mi-a dat din nou viaţa peste cap şi din nou soarta mi-a arătat aceeaşi faţă de atâtea ori şi eu se pare că nu am învăţat nimic din ea. Oare voi învăţa ceva vreodată? Cel mai probabil nu pentru că întotdeauna m-a prins nepregătită şi m-a lovit unde mă durea cel mai tare.

Nu aveam nici cea mai mică idee de când mergeam sau încotro mă îndreptam abia când am ajuns în faţa casei care m-a adăpostit în anii de recuperare, în care ea m-a ajutat să merg mai departe. Am intrat în casă şi amintirile au năvălit din nou peste mine la fel ca şi durerea. În timp ce mergeam prin holul uriaş mi-am adus aminte cum am ajuns să locuiesc în această casă şi cât de speriată eram de aceşti necunoscuţi care prin simplul fapt că semănam cu fiica lor moartă mi-au oferit o nouă şansă la viaţă. Urcam scările încet privind spre sufrageria în care îmi explicau ceea ce îmi oferă ei…imaginea aceea a devenit clară în mintea mea şi noi lacrimi au apărut în ochii mei.

Amândoi erau atât de obosiţi din cauza căutărilor pe care le făcuseră de a lungul unei întregi săptămâni pentru a mă găsi după ce am fugit temându-mă ca ei să nu îmi facă vreun rău sau să se folosească de mine, cât de mult mă temeam pe atunci de toate persoanele care mă înconjurau. În camera mea erau tot atâtea amintiri cu ea ca în orice parte a casei, serile în care veneam de la un proces dur şi mă simţeam sfârşită şi condamnată că am ajutat un criminal sau un violator. Rolan îmi explicase de atâtea ori că singura cale de a deveni o avocată bună era să urmăresc cazurile cele mai dure de care toţi se temeau, fie condamnarea unui mare infractor sau apărarea lor…Am oftat şi m-am întins pe pat sfârşită de atâtea întâmplări, cine ar fi crezut că o zi care începuse bine în America o să se termine atât de rău, în ziua pe care credeam că o să mi-o petrec alături de Edward şi de micuţa Evie, pentru că el m-a invitat la o plimbare în parc cu ei cu o zi înainte.

Acum însă toată lumea mea a fost zdruncinată şi chiar nu ştiu ce se poate întâmpla în continuare în viaţa mea. Atâta timp n-am ştiu ce înseamnă dragostea de mamă şi când am descoperit am pierdut-o, singura persoană care mi-a arătat bunătatea a murit…am murit…a murit şi eu am rămas singură.

– Isabella – vocea lui Rolan s-a auzit din cadrul uşii, vroiam să mă întorc însă nu puteam nu aveam nici puterea şi nici voinţa necesară să o fac. El a înţeles şi s-a aşezat pe patul meu mă mângâia pe faţă – Trebuie să fim puternici.

– Cum putem să fim? Ea era cea care era puterea noastră şi acum…

– Shh…am mai trecut odată prin asta – regretam atât de mult că l-am rănit şi i-am adus aminte de fiica lui – Am avut-o pe Eluise alături ca să pot trece m-ai departe şi ea te-a adus aici pe tine. Ne avem unul pe altul şi trebuie să fim puternici ca să trecem peste asta.

– Doare – am şoptit şi când mi-am ridicat privirea spre el, am văzut ceea ce credeam că nu voi vedea niciodată. Rolan plângea…el cel dur acum plângea, l-am îmbrăţişat cu toată puterea mea şi el a răspuns la fel. Era o îmbrăţişare plină de durere, de suferinţă, de furie şi în acelaşi timp era o promisiune că vom trece cu asta cu bine şi ne vom ajuta reciproc.

– Împreună o să trecem peste asta – a şoptit sfârşit.

– Da, pentru că ea aşa a vrut.

– Eluise a fost unul dintre cele mai bune lucruri din viaţa mea – a zâmbit trist, amintindu-şi probabil clipele fericite din viaţa lor – Ea mi-a dăruit copilul mult dorit, pe Maria şi tot ea mi te-a adus pe tine în viaţa noastră. Dacă ea nu era cine ştie unde eram acum, ce fel de persoană eram sau mai bine spus ce monstru eram.

– Fără voi eram un nimic – mi-am pus capul pe pieptul lui şi el încerca ca un tată să mă facă să trec peste moartea ei.

– Viitorul tău Isabella ţi-ar fi zâmbit oricum cu sau fără noi, pentru că aşa îţi este scris scumpa mea. Soţia mea, Eluise, a văzut în tine atâtea lucruri bun şi viitorul tău plin de oportunităţi, de asemenea ştia că ai suferit mult şi că ai nevoie de puţin ajutor ca să ieşi la liman.

– Probabil că în acea perioadă doar ea ar fi putut să vadă ceva bun în mine – am chicotit.

– Nu doar ea, ci toată lumea deşi trebuie să recunoşti că ai cam greşit atunci.

– Aşa-i, am greşit şi mult încă.

După asta am rămas amândoi în linişte în camera mea, gândindu-ne la toate momentele petrecute cu ea. Nu ştiu când am adormit. Însă visul a fost într-un fel plăcut, dar şi dureros; am visat-o pe Eluise şi îmi spunea nişte cuvinte a căror sens nu îl înţelegeam: „Isabella, doar dacă afli adevărul poţi fii fericită”– după asta a dispărut. Despre ce adevăr vorbea nu înţelegeam, ştiam tot ce are legătură cu viaţa mea şi nu vroiam alte complicaţii pentru că deja viaţa mea avea toate iţele încurcate. Mâine, poimâine şi restul zilelor mele vieţii mele o să fie atât de complicate şi niciodată nu voi avea parte de o linişte la care tânjesc de atâta timp. Eluise de ce ne-ai lăsat singuri?

-Isabella trezeşte-te trebuie să plecăm – a spus Rolan şi eu îl priveam fără să înţeleg nimic.

– Unde?

– Ştiu că eşti obosită având în vedere că nu ai mai dormit de două zile, însă este momentul să ne luăm rămas bun de la ea – atunci mi-am adus aminte de ultimele două zile pline de chin, în care deşi simţeam nevoia să plâng nu îmi permiteam luxul acesta ca să nu par slabă în faţa tuturor acelor oameni care poate îmi erau duşmani, la fel şi Rolan. În afară de noaptea în care a murit Eluise nici unul dintre noi nu a plâns şi nici nu am închis ochii nici o secundă până acum. Toţi prietenii, cunoscuţii şi toate rudele lor erau aici, unii mă priveau ciudat alţii păreau înduioşaţi de durerea pe care o simt sau îşi închipuiau că o simt pentru că nu arătam nimic, aveam o mască constantă şi nici o clipă nu mă relaxasem şi nici nu uitasem de locul în care mă aflu şi oamenii care erau în jurul nostru. În aceste două zile atâtea persoane false au apărut în jurul nostru prezentându-ne condoleanţele şi povestind fel şi fel de lucruri pe care se presupuneau că le-au avut în comun cu Eluise, îmi provocau scârbă însă trebuia să stau acolo şi să înghit toate minciunile acestea. Am fost foarte surprinsă să văd familia Cullen aici, au stat pe lângă noi şi încercau să ne ajute cât de mult puteau.

M-am ridicat cu greu de pe acel scaun din camera mea şi am mers să mă schimb într-o altă rochie neagră, mi-a aranjat părul. După care am coborât, eram atât de obosită încât nici măcar nu mi-am dat seama cum ajuns la cimitir, în faţa gropii ei. Toţi ascultau cu atenţie slujba, însă eu simţeam că sufletul meu este rupt bucăţele mici şi că o dată cu ea şi o parte din mine va fi îngropată în acea groapă. Îl ţineam pe Rolan de braţ, încercând să-i spun că sunt alături de el, însă el era pierdut departe. Eluise era îngropată lângă fiica ei cu care avea să-şi petreacă eternitatea. După ce preotul a terminat slujba fiecare am aruncat câte un pumn de pământ peste sicriul ei care acum se afla în acea groapă ca să nu o doară când cade. Când am dat drumul pământului din pământ am simţit că cad şi eu cu el o dată, însă ca printr-o minune nu am căzut. De îndată ce am terminat acolo la mormânt, cu o viteză uimitoare m-am îndreptat spre maşină, nu îmi păsa că Rolan a rămas în urmă dar eu nu mai aveam puterea necesară să rămân acolo şi să sufăr.

– Isabella – l-am auzit pe Edward strigându-mă, m-am întors spre el şi vedeam în privirea lui tristeţe – Îmi pare rău – m-a îmbrăţişat, mă simţeam atât de bine în braţele parcă toate rănile se vindecau încet şi eu îmi reveneam la normal.

– Aşa e viaţa – am spus eu în timp ce mă îndepărtam, însă el nu mi-a dat drumul la mână ci o ţinea strâns.

– Ştiu…Isabella eu…vreau să…

– Bells, haide o dată – a strigat Heidi de lângă maşină şi părea tare agitată, m-am întors spre ea, însă nu i-am dat drumul lui Edward.

– Ce s-a întâmplat?

– O scorpie te caută – o priveam încruntată.

– Cine? – mă încruntam tot mai tare.

– Oare cine…scorpia aia roşcată şi jur că dacă nu vii mai iute o omor!

– Îmi pare rău, trebuie să văd despre ce este vorba – am spus şi m-am îndepărtat de el dându-i drumul încet. Mergeam spre maşină şi cineva mi-a transmis că femeia aceea mă aştepta la un vechi local pe care îl frecventam eu. Am urcat la volanul maşinii şi mă îndreptam spre el obosită şi nerăbdătoare să mă întorc acasă şi să aflu ce vroia Edward. Am intrat în restaurant şi căutam ceva cu privirea…sau mai bine spus pe cineva, însă nu prea ştiam după cine să mă uit. Când am văzut-o pe Victoria la o masă mi-a căzut faţa, mi-a făcut semn să merg la ea. M-am aşezat în faţa ei.

– Spune repede ce ai de spus – vocea îmi era plină de venin.

– Condoleanţe, Isabella – pe faţa ei a apărut un aşa mare regret prefăcut.

– Nu te mai preface.

– Bine, bine…Nu de asta te-am chemat aici – a zâmbit victorioasă şi eu o priveam extenuată – Mă gândeam că ai vrea să afli ce legătură am eu cu familia aceea atât de dragă ţie.

– Nu mă interesează – chiar nu mă interesa, fiecare avea un trecut şi era decizia lor dacă vroiau să-mi spună sau nu despre ce este vorba.

– Nici măcar nu te interesează cine îi mama lui Evie şi de ce sunt despărţite una de alta?

– Sunt sigură că Edward are un motiv întemeiat pentru asta.

– De ce toţi îl credeţi un înger?

– Nu este aşa?

– De unde ştii Isabella ce se ascunde în spatele acelei feţe angelice pe care o afişează? Tu vorbeşti cea care are un asemenea trecut în spate? Ai fost cumva căsătorită cu el?– când mi-a spus asta am îngheţat – Ai locuit cu el? Ai un copil cu el Isabella să ştii cum este el într-adevăr?

– Ce vrei să spui?

– Cred că oboseala te afectează mult, din această cauză o să fiu mai explicită. Eu am fost căsătorită cu el, scumpa mea. El mi-a distrus viaţa, luni de zile am fost închisă în casă şi nu aveam voie să ies fără să fiu însoţită de el…Şi când am născut m-a obligat să îmi părăsesc copilul – parcă tot cerul a căzut peste mine, nu puteam să articulez nici un cuvânt.

– De unde ştiu că nu minţi? – încercam din nou să găsesc scuze care să mă ajute pe mine, să nu sufăr.

– Mă cunoşti bine şi ştii că nu am nici un motiv să te mint acum – îşi aprindea ţigara şi se comporta de parcă mi-ar fi spus nişte lucruri absolut banale şi nu aveau nici un fel de importanţă pentru ea. Eu încercam din greu să înţeleg spusele ei, ea este mama lui Evie şi a fost căsătorită cu Edward, ei mi-au ascuns asta…Edward este un nenorocit din felul cum s-a comportat cu…idioata asta, însă totuşi este şi ea o persoană.

– Trebuie să plec – am spus şi m-am ridicat să plec.

– Isabella…îmi pare sincer rău pentru Eluise, era o femeia bună – asta m-a uimit. Am pornit furioasă spre casă unde sigur se afla acel nenorocit…nenorocitul de care m-am îndrăgostit. Din păcate singurii care se aflau în sufragerie erau Rolan şi Heidi, care erau atât de trişti.

– Bells – a spus Rolan privindu-mă cu reproş – De ce ai plecat aşa?

– Trebuia să vorbesc cu cineva – am spus scurt.

– Scorpia aia nenorocită – a scuipat Heidi cu venin – Ce ţi a spus?

– Adevărul despre anumit persoane pa care le credeam bune – vocea mea era îngheţată.

– Poftim?! – a continuat uimită Heidi – Ştii bine că aia nu ar spune niciodată adevărul.

– Cu asta nu prea are de ce să glumească, având în vedere că este vorba de soarta ei. Unde este  familia Cullen? – trebuia să îi spun în faţă ce părere am acum despre ei.

– Au plecat la aeroport, nu au mai putut rămâne pentru că ştii bine problemele cu firmă şi… – n-am aşteptat să continue, ci am ieşit din casă şi am plecat spre aeroport.

 

Perspectiva lui Edward Cullen

 

Îmi era atât de greu să o las din nou pe îngerul meu singură având în vedere cât de mult suferă din cauza pierderii mamei ei…deşi puţini puteau vedea în aceste zile sub masca ei de indiferenţă, eu am văzut cât de mult suferă nu ştiu cum de părea atât de puternică. Însă nu a vărsat nici măcar o lacrimă în faţa celorlalţi şi era răbdătoare cu toţi ceilalţi, nici măcar cei care o vorbeau de rău nu o afectau trecea pe lângă ei fără ca măcar să le bage în seamă vorbele. Am fost uimit să aflu că tata şi cu Rolan au fost colegi de facultate şi de asemenea promisiunile lor de a păstra legătura îmi dădeau mari speranţe în legătură cu viitorul meu alături de Isabella la care speram din toată inima. Cine ar fi crezut că deşi cineva a murit eu voi fi atât de fericit doar pentru că o revăd pe ea…a ajuns să fie esenţială pentru existenţa mea. În zilele în care nu o vedeam eram lipsit de vlagă şi de interes pentru tot ce se întâmpla în jurul meu, ea a devenit motivul meu de a trăi…ea şi micuţa Evie. Şi totuşi sper ca Isabella să revină curând în New York, mi-aş fi dorit să mai rămânem puţin prin Paris ca să o pot vedea şi să încerc să-i diminuez durerea sufletească. însă trebuia să ne întoarcem din cauza firmei şi în special a prinţesei mele. Aeroportul este atât de plin, eram cu toţii în sala de aşteptare, când dintr-o dată mi-am văzut îngerul. S-a oprit în faţa mea şi şi-a dat jos ochelarii, inima mea a început să bată cu kilometrii la oră.

– Isabella – am zâmbit bucuros să o văd aici şi acum.

– Eşti un nenorocit – o priveam fără să înţeleg şi la fel şi restul familiei mele.

– Ce s-a întâmplat? – am întrebat-o fără să înţeleg nimic.

– Ce tupeu ai? Eşti un…eşti cel mai mare ticălos pe care l-am văzut în viaţa mea.

– De ce spui asta? – continuam să nu înţeleg ce spunea ea – Ce ţi-am făcut?

– Mie… – în ochii ei am găsit durere, deziluzie şi dezamăgire – Ce mi-ai făcut mie? M-ai minţit, asta ai făcut.

– Ce?! – m-a pierdut de mult pentru că acum sunt total pe dinafară.

– Îţi sună cunoscut numele Victoria Jensen? Sau ai uitat deja numele fostei tale soţii? A şi ce ai obligat-o să facă îţi aminteşti? Sau şi asta s-a şters din memoria ta?

– Isabella…

– Nu, n-ai vorbit când aveai ocazia, acum este rândul meu! – o înţelegeam într-un fel…trebuia să îi fi spus adevărul de la început – Ce credeai că nu o să aflu niciodată adevărul? Că o să fiu mereu aceeaşi proastă care nu vede adevărul? Ei bine, ghiceşte ce?! Te-ai înşelat! – s-a întors spre Carlisle – O să trimit pe cineva care să se ocupe de cazurile care mi-au rămas şi am demisionat, acea persoană o să lucreze în firma voastră până când o să găsiţi pe altcineva – după ce a spus aceste lucruri s-a întors şi a plecat de acolo…pierzându-se prin mulţimea agitată care îşi aştepta avionul.

– Isabella – am strigat eu, dar prea târziu pentru că deja nu o mai aveam în câmpul meu vizual.

– Avionul spre New York… – nu puteam merge să o caut pentru că trebuia să plecăm, i-am urmat pe ceilalţi în avion însă o parte din mine a rămas acolo la ea.

          Acum toate speranţele mele s-au năruit…totul a fost distrus din cauza prostiei mele. Trebuia să-i fi spus adevărul de la început, poate atunci aş mai fi avut o şansă la ea. De ce Doamne nu m-ai făcut să iau decizia corectă când trebuia? De ce? Trebuia să îi fi spus adevărul exact în seara petrecerii când Victoria a reapărut în viaţa noastră…am fost un laş că nu i-am spus şi acum am pierdut-o pentru totdeauna. I-am trădat încrederea şi eu singur am aruncat totul pe apa sâmbetei şi cel mai rău este că timpul nu mai poate fi dat înapoi, iar eu nu îmi pot repara greşeala. Am distrus totul chiar când puteam să am totul, în aceste luni deşi am stat departe unul de altul ne-am apropriat foarte mult şi în momentele în care ea revenea în New York nu era dată să nu vină în vizită sau să nu ieşim în oraş. Acum nu mi-a mai rămas decât fetiţa mea, ea este singura femeie din viaţa mea care nu mă va lăsa în schimbul altuia sau din cauză că am minţit-o sau că i-am ascuns ceva. Am dezamăgit-o…

Anunțuri

6 comentarii la “Capitolul 12: Fiecare are dreptul la dezamăgire

  1. Frumos capitol….cat mila de Edward…ma mai gandesc.. asa se intampla cand nu spui lucrurilor pe nume, indiferent cum ar fi….adevarul oricat ar fi el de dureros, trebuie spus de cine trebuie, nu sa afli din alte surse, mai ales intr-o relatie….ella…foarte frumos…asteptam cu nerabdare urmatorul capitol….cand ai timp sa postezi…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s