Prefaţă

Mă întreb dacă mai există ceva în lumea asta în afară de suspiciuni, reproşuri, supărări, invidii, prostie, nepăsare, interese şi gânduri rele. Mă încăpăţânez să cred că există ceva bun, orice, măcar 1% din tot ce se întâmplă. E o încăpăţânare prostească, din câte văd. Fiecare greşeşte, poate unii mai mult, alţii mai puţin, depinde de context, de împrejurare, de mentalitatea fiecăruia, de ceea ce gândeşte în clipa aceea, de ce simte, de cât de sensibil este.

Nu e un capăt de lume, fiecare om poate trece peste enervare, peste vorbe aiurea, peste gesturi ieşite din comun, dar asta nu înseamnă să îţi baţi joc de cineva, să-l desconsideri, să-l faci să se simtă extrem de prost, cu toate că şi tu, ca persoană ai greşit.

Nimeni nu este de vină pentru că nu poţi ajunge acolo unde vrei, nimeni nu e responsabil pentru că alţii, care sunt mai presus, vor să fie totul. Nu trebuie să confunzi lucrurile, trebuie să-ţi dai seama că există oameni care îţi vor şi binele.

Într-adevăr, e greu de acceptat şi bătaia de joc, şi indiferenţa unora care se cred mai presus, de fapt, tot ce se întâmplă e greu de acceptat. Ne răzbunăm unii pe alţii din cauza că suntem umiliţi, că suntem trataţi mai prejos decât merităm să fim.

Nu pot spune decât că e trist, tot ce se întâmplă mi se pare o mare nedreptate. Ce ar fi dacă totul ar decurge în ordine, aşa cum ar trebui să fie, aşa cum am vrea să fie, aşa cum merităm să fie? Poate ar fi prea perfect şi atunci ne complăcem în situaţiile date.

Şi, cât de departe mai poţi merge, cât mai poţi crede că şi pentru tine există ceva frumos? Deziluzii, dezamăgiri, împăcări, totul e trecător, chiar şi noi înşine. Ne consumăm fiecare clipă cu răutăţi şi asta din cauza că alţii se comportă inadecvat cu noi. Avem impresia că putem fi măcar unul mai presus altuia, când de fapt suntem în aceeaşi situaţie.

Lumea asta care ne înrăieşte ne face uneori să nu mai ţinem cont de cum suntem, de ce am vrea să fie în viaţă noastră şi atunci simţim că toată ura care ne apasă, care constrânge un suflet să se închidă în el, nu face decât să evaporeze ceva frumos, ceva la care ţii, ceva care e uneori numai pentru tine.

Şi atunci te tot gândeşti dacă mai meriţi ceva, dacă nu cumva ai greşit prea mult în lumea asta nenorocită care nu ţi-a dat decât suferinţa. Care ar fi răspunsul pentru tot ce se întâmplă?

Care ar fi răspunsul pentru viaţa asta chinuită în care ai parte numai de umilinţe şi supărări, mai prejos decât tine, le este foarte bine? Aş vrea să găsesc măcar răspunsul la întrebarea asta, doar atât.

 

5 comentarii la “Prefaţă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s