Capitolul 1: Întâlnirea

Familia mea este cunoscută la nivel mondial pentru cea mai mare linie de croaziere şi lux pentru care eram consideraţi printre cei mai influenţi oameni din lume. Gândindu-se la toate astea într-o zi tata m-a informat că a decis că ca unica lui fată trebuie să mă căsătoresc printr-un acord şi o comoditate reciprocă. În plus, dacă cele de mai sus nu erau îndeajuns aveam informaţii foarte vagi despre viitorul meu soţ şi nu prea încurajatoare pentru fericirea mea. Este copil singur la părinţi, moştenitor al averii Cullen şi familiei lui îi aparţinea un lanţ hotelier cunoscute la nivel mondial printre cele mai prestigioase.


Mama şi tatăl meu nu au fost nici o dată obsedaţi de probleme de genul acesta.

Aşa că mă vedeam cu tristeţe condamnată să mă căsătoresc cu cineva care cu siguranţă nu avea nici un efect asupra mea, nici mă măcar nu l-am văzut în persoană, în câteva reportaje, fotografii şi conversaţii mediate prin MSN.

Dumnezeule suntem în secolul XXI! Şi totuşi am fost forţată cu un afemeiat care a apărut în mod constant în presă în scandaluri, în timp ce viaţa mea personală nu valora îndeajuns încât să fie mai importantă decât bogăţia familiei susţinută de atâtea secole.

Şi astfel, de câte ori avea câte un atac de furie mama mă ducea într-o cameră unde se afla ambii arbori genealogici ale familiei, cel al mamei şi al tatei, şi-şi începea discursul.

– Isabella Marie, ştii la perfecţie toate astea, este culmea să le repet de fiecare dată când pui o astfel de întrebare. Tatăl tău şi eu – şi acum nimeni nu o mai putea opri – am format această alianţă pentru un viitor prosper, plin de succes, trebuie să ne asigurăm că continui linia familiei şi să nu te căsătoreşti cu un oportunist şi cu atât mai puţin un vânător de averi, aşa ceva nu este permis draga mea. Imaginează-ţi! Ce-ar fi zis draga noastră Isabel I, dacă te-ar fi auzit?

Şi să aducă i-ar vorba despre asta – am gândit.
Am rămas în linişte, nu intenţionam să mai ascult din nou această predică.

Am plecat din cameră în linişte şi fără nici un protest, la urma urmei orice cerere ar fi în zadar, întâlnirea cu Cullen era programată pe săptămâna viitoare.

În ultimele zile de facultate, Alice, cea mai bună prietenă a mea m-a invitat la ea acasă pentru o petrecere în pijamale, pentru că pleca în Londra şi nu ne mai vedeam o perioadă lungă de timp. Deci, am făcut bie că am tăcut şi am ascultat dacă vroiam să obţin permisiunea.

Da, viaţa mea este patetică şi la 23 de ani trebuia să cer permisiunea şi trebuia să trăiesc cu părinţii mei.

Am studiat ceea ce a studiat tata, era ceva mai înţelegător şi mai flexibil decât ceea ce a învăţat mama.

– Tată – am întrebat în timp ce băteam la uşă.

– Intră – a spus din cealaltă parte.

– Bună – i-am dat cel mai frumos zâmbet.

– Mama ta mi-a spus că te deranjează acest angajament – a spus jucându-şi rolul.

– Ei bine este normal aşa ceva, nu? Suntem în secolul XXI, oamenii normali se căsătoresc cu cine vor şi nu cu cine le este impus – am oftat – dar nu am venit să-ţi vorbesc de asta.

– Da? Atunci despre ce vrei să-mi vorbeşti? – a el uitându-se pentru prima dată la mine decât mă aflam în birou.

– Alice, m-a întrebat…

– Alice, fata cea mai mică a lui Brandon?

– Da, tată, fata cea mică a lui Brandon – am repetat dezgustată.

Tatăl meu nici o dată nu acorda importanţă prietenilor mei, cu excepţia lui Alice şi Rose, care erau din familii importante.

– Du-te – a spus uitându-se din nou prin documente.

– M-a invitat să mă găzduiască la ea acasă – am continuat.

– Care casă?

– Tată…casa din NY, care alta?

– Ei bine, ar putea fi oricare din casele lor – a spus uitându-se la mine cu o privire dezaprobatoare.

– Aş fi menţionat asta dacă era aşa, nu ţi se pare? – am oftat.

– Când?

– Mâine seară.

– Ai spus mamei tale?

– Da – am minţit.

– Ce ţi-a răspuns?

– Să te întreb pe tine – nu era nevoie să întreb, de 23 de ani este aceeaşi problemă.

– Ei bine, atunci poţi să mergi, dar trebuie să fii aici miercuri – a spus el.

– Mulţumesc, tată – am spus sărutându-l.

– Ţi-a spus mama ta că or să viziteze Culleni?

Şi a început din nou cu asta.

– Da, mi-a spus că vin săptămâna viitoare – am spus lipsită de interes.

– Nu, draga vin mai iute. Ajung Joi.

Am pretins că nu sunt surprinsă.

– Bine.

Sigur că nu era bine! nu vroiam să ştiu nimic despre acea familie, cu atât mai puţin de copilul lor.

Ei bine, nu am vrut să-mi acresc ziua şi am decis să merg să văd de ce am nevoie pentru a merge la Alice acasă.

M-am dus în camera mea şi am căzut pe pat.

Nu am scăpat de greutatea a ceea ce mi-a spus tata acum trei zile.

Căsătorie. Eu? Nu m-am născut pentru asta, nu o să fiu o soţie bună, în realitate ştiu că aş fi, dar nu cu un străin complet. Nu au putut să.mi caute alt candidat? Trebuia să fie scandalosul de Edward Cullen.

Cu o zi înainte să mă lase să cad în găleata cu apă rece, am văzut un reportaj cu Edward unde apărea cu un model într-un bar şi erau destul de lipsiţi de inhibiţii…pentru un loc public.

A sunat telefonul meu.

– Alice, bună! – am răspuns salutând la salutul ei drăgăstos.

– Bella, ce a spus mama ta? – a spus din cealaltă parte a telefonului.

– Am vorbit cu tata şi da, mâine o să vin – am zâmbit în faţa idei.

– Genial! Am putea merge la dans.

– Ştii că dacă apar într-un buletin informativ mă omoară! – şi nu era o exagerare.

– Este un loc minunat, este mic şi unic, încât paparazii nu l-au localizat încă – a şoptit ea.

– Eşti singură?

– Nu.

– Eşti cu mama ta?

– Nu.

– Cu Emmett?

– Da.

– Vorbim mai târziu – Emmett a vorbit – Conectează-te mai încolo – am plâns pentru a atrage atenţia.

– Da, da. Te las, Bella. Pupici – şi a închis.

Am început să văd ce duc când merg acasă la Alice. Aveam prea mult timp liber şi nu vroiam să mă opresc să mă gândesc la tot ceea ce s-a întâmplat în ultima săptămână.

Din nou a sunat telefonul, numărul era necunoscut.

– Alo?

– Bună! – a răspuns din cealaltă parte.

– B-Bună! – am răspuns bâlbâindu-mă.

– Isabella Marie Swan?- era o voce masculină.

Trebuie să fie cineva important care să-mi ştie numele complet – m-am gândit eu.

– Cu cine vorbesc? – am întrebat.

– Tu eşti Isabella?

– Nu o să răspund, dacă nu-mi spui: Cine eşti? – l-am întrebat din nou.

– Sunt Edward Cullen – a spus vocea.

– Ah! – a fost tot ce am putut să zic.

– Părinţii mei au insistat să ne întâlnim cât mai curând posibil, aşa că sunt în NY – a spus băiatul londonez.

Vocea lui era catifelată, nu ştiu dacă se prefăcea sau chiar avea un ton atât de agreabil şi cu accentul tipic britanic pe care-l iubeam.

– Ah! – am repetat din nou.

– Nu putem vedea?

– T-Trebuie să întreb.

– Să întrebi când poţi să ieşi?

– Da!

– Îmi pare rău, dar câţi ani ai? – a râs la telefon.

– 23 – am răspuns un pic jenată, nu îmi plăcea să capacitatea mea eternă de adolescentă de a cere permisiunea, dar mai mult mă deranja să spun ce vârstă am.

– Nu crezi că eşti mare?

– Asta nu este treaba ta, dar dacă vrei să mă vezi, ai putea să vii la mine acasă – i-am spus fără chef de al avea aproape.

– Nu, prefer să fie în alt loc – a spus Edward cu vocea gravă – Ai putea să minţi?

– Este nevoie să o fac? Nu poţi să aştepţi până joi? – nu înţelegeam de unde atâta interes?

– Aş dori să te cunosc în afara protocolului – a sunat foarte interesat.

– Cunoşti bine NY? – o întrebare stupidă, tatăl lui era patronul unui lanţ mondial de hoteluri.

– Da! – a răspuns scurt.

– Vin-o la Kennedy 207, acolo este un restaurant numit ” La Tua cantante”. Ne vedm acolo într-o oră?- am întrebat socotind cât timp îmi va lua să ajung acolo.

– Sigur, într-o oră atunci.

– La revedere – am închis prima.

De abia am închis şi mă simţeam prost, nu aveam nevoie să mă întâlnesc cu el şi în plus trebuia să mint şi nu sunt bună la asta.

Singura mea scuză era că trebuie să merg la universitate pentru a lua ceva de la atelier sau ceva.

Am coborât repede şi pe hol am găsit-o pe mama.

– Mamă, merg la universitate, am fost chemată în ultimul moment trebuie să particip la un atelier şi după să trec pe la bibliotecă – am spus în grabă.

– Ia maşina, azi i-am dat liber lui Frank aşa că nu avem şofer până nu găsim unu decent – a spus fără să mă privească.

Este minunat! Azi totul este in favoarea mea.

Mi-am luat maşina mea Alfa Romeo 8C Spider de anul acesta…îmi iubesc maşina, deşi atrăgea prea mult atenţia, este minunată.

Am condus la restaurant, eram client regulat acolo, aşa că nu au fost probleme să cer să aibă grijă micuţul meu…aşa îmi numeam maşina.

Am sosit cu zece minute mai devreme, cum este obiceiul meu, dar am fost surprinsă să-l văd pe Edward într-un colţ. Este cunoscut că englezii au obiceiul să ajungă la timp, dar nu ştiam că Edward respectă tradiţia.

El s-a ridicat imediat şi a venit către mine.

– Bună, Isabella – a zâmbit.

– Bună, Edward – el m-a sărutat pe obraz.

Cred că este foarte evidentă roşeaţa mea.

– Îi-a luat mult să ieşi? – a întrebat el în timp ce mă conducea la un separeu.

– Mai puţin decât îţi imaginezi – am răspuns.

Chelnerul a intrat curând în cameră.

Era mică, dar am mai fost acolo, când vroiam să ies şi să fiu singură veneam într-un separeu. Era o masă pentru două persoane şi ornamente.


– Tu spui – am spus văzând că a rămas în tăcere privindu-mă.

– Am vrut doar să te cunosc în afară protocolului, trebuie să fie foarte plictisitor să stăm acolo toţi şase şi să încercăm să ne păstrăm calmul, oamenii prezintă frecvent măşti şi eu vreau să te cunosc fără ea – era sincer.

– Ai dreptate, bun întreabă ce vrei să ştii şi voi răspunde cu sinceritate.

Şi-a aranjat părul, şi răsucit buzele într-un zâmbet incredibil.

– Bine, vor fi întrebări rapizi, răspunsuri scurte – a zâmbit – Cine începe?

– Este ideea ta, începe tu – nu ştiu ce să-l întreb aşa era cel mai bine.

Chelnerul nu a întârziat să aducă comanda. Eu pur şi simplu am cerut un suc natural, în timp ce Edward a cerut un whisky.

Prea devreme pentru a bea, am gândit eu.

Imediat ce chelnerul a plecat, Edward a început interogatoriul.

– Ai avut iubiţi?

– Foarte puţini, nici unu formal – am răspuns repede.

– Mergi la petreceri?

– Rareori, evit să ies în presă, dar când ies merg în locuri mai mici.

– Eşti îndrăgostită?

– Nu.

– Te-ai îndrăgostit?

– Nu.

– Eşti virgină?

– Da – din prostie am spus adevărul.

Gura lui a format un „o” perfect.

A băut puţin din băutura lui şi a continuat.

– Îţi plac?

– Nu.

– Nici măcar un pic?

– Absolut deloc.

– De ce?

– Nu eşti tipul meu.

Şi-a trecut din nou mâna prin păr, a râs într-o parte, s-a uitat la mine şi a continuat cu întrebările.

– Cum este tipul tău?

– Cineva cult, care să fie interesat de lectură şi de muzica bună, care să aibă stil, care să nu aibă nevoie să se arete în faţa lumii ca să ştie că este cel mai bun. Afectuos şi să nu fie obraznic, respectuos între multe altele.

Şi sincer el nu îndeplineşte nici o condiţie.

– Mmm, se pare că mergem foarte rău.

– Ştiu, ştirile au fost ca o baie cu apă rece.

– Şi pentru mine a fost – a zâmbit din nou – Este rândul tău.

Nu ştiam ce să-l întreb, adevărul este că nu ştiu multe despre el.

– Nu ştiu ce să întreb…lasă-mă să mă gândesc – am băut un pic de suc – Te-ai îndrăgostit?

A apărut în mod constant în presă de scandal, multe fete se foloseau de faima lui…întotdeauna m-am întrebat Câte dintre ele au fost într-adevăr iubitele lui?

A întârziat să răspundă.

– Nu, cred că niciodată.

– Îţi place faima?

Desigur o revistă de celebrităţi. Am zâmbit din cauza gândului.

– De ce râzi?

– Ce întrebări mai pun şi eu.

A zâmbit sin cauza răspunsului meu.

– Faci sport?

– Tot timpul.

– Îţi place muzica?

Am citit un articol în care spunea că îi place mult muzica, întrebarea mea era ce tip de muzică, pentru că nu mi-l imaginam să asculte muzică clasică.

– Îmi place muzica, aproape orice tip şi chiar cânt la pian.

Maxilarul meu aproape m-a trădat şi a căzut în jos.

– Surprinsă? – a râs.

– Un pic, am crezut că nu ai creier.

– Dacă nu-mi arăt puterea nu înseamnă că nu am.

– Dar arăţi altceva în faţa paparazilor.

– Ştiu, dar continuă.

Nu ştiu ce să-l mai întreb, dar era evident că nu era virgin.

– Nu mai ştiu ce să mai întreb – am recunoscut.

– Lipseşte întrebarea cea mai importantă.

– Care?

– Dacă îmi placi…- a zâmbit.

Nu l-am întrebat ceva de genul, pentru că chiar nu mă interesa să ştiu, nu merita oricum trebuia să mă căsătoresc cu el cu forţa.

– Nu este relevant – am recunoscut.

– Ar trebui să fie.

– Suntem obligaţi să ne căsătorim, în orice formă, aşa că nu contează – am băut din nou din sucul meu.

– Vrei să răspund?

– Îmi e indiferent – sincer aşa era.

– Bine, atunci rămâi cu îndoiala – a zâmbit.

– Nu o să pot să dorm pentru că mă gândesc dacă îi plac viitorului meu soţ – am spus cu un evident sarcasm.

– Puţine ore de somn strică la ten – a râs.

– Mulţumesc pentru informaţie – am răspuns serioasă.

Nu am conversat prea mult.

Am verificat ora la telefon. Este târziu.

– Trebuie să plec – am spus.

– Control parental?

– Nu, mâine o să ies cu o prietenă şi încă nu am decis anumite lucruri – am spus pentru ai închide gura.

– Te duc?

– Am venit cu maşina – am zâmbit.

Amândoi am ieşit în parcare, mulţumesc lui Dumnezeu nu era nici un paparazi sau ceva.

– Care este maşina ta?

– Micuţul… Alfa romeo 8C Spider – am zâmbit.

– Aşa deci îţi plac maşinile rapizi – a ridicat o sprânceană.

– Da, dar nu-l schimb pe micuţul meu.

– Se pare că te-ai ataşat ca o idioată.

– Da, nu ducem lipsă de proşti cu aere de proprietari – i-am reclamat.

O maşină era parcată atât de aproape de a mea încât nu era loc să intru în ea.

– Nu-ţi face griji idiotul acela o să îşi ia maşina ca să poţi să-ţi-o iei pe a ta – a zâmbit.

Am simţit cum obrajii îmi iau foc.

– Aşa deci Lamborghini LP 710 este al tău…

– Vei conduce, nu-i aşa?

– De sigur.

– Bun, măcar avem ceva în comun…

Am ridicat o sprânceană.

– Ne vedem joi – am răspuns.

S-a apropiat prea mult de mine…am tremurat când i-am simţit respiraţia la urechea mea.

– În ceea ce priveşte răspunsul meu din separeu – a şopti – Este…nu. Nici tu nu îmi placi de loc – am simţit căldura respiraţie lui pe faţă.

De ce să ştiu? Nu mă interesa deloc…idiotul.

15 comentarii la “Capitolul 1: Întâlnirea

  1. nicolle iti raspund eu..
    eu lucrez cu ella
    si este o fire rabdatoare si crede-ma tye uimeste de fiecare data:X
    superb cap
    si superb fic:d
    te poopp si hai cu cap 2

  2. =)) cat de tareeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee
    Interogatoriul a fost foarte tare, am ras in hohote :))
    Iar faza de la sfarsit a fost mortala….ca nu o place, pun pariu ca a mintit de au inghetat apele in momentul acela :))

  3. Hmm.. eu zic că la final a spus o minciunică.
    Ea răspundea scurt şi la obiect, denotând că-ntr-adevăr nu-i pasă; nici c-o interesează.
    El, totuşi, mi-a părut mai curios decât ea. Poate chiar vrea să o cunoască înainte de căsătorie. 😀 Sau, poate vrea cuceriri noi. :>
    Oricum, eu zic c-o place.
    Poate şi ea pe el, având în vedere cum s-a simţit la final. Mă refer la faza cu respiraţia lui pe faţa ei. 😀
    Dar, rămâne de văzut..

    Super. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s