Capitolul 15: Adevăruri

Nota: Acest capitol este tradus de una dintre cititoarele fic-ului, Alina. Multumesc Alina pentru ajutor.

Edward POV

În acea dimineaţă m-am trezit mai obosit decât de obicei, dormisem toată noaptea lângă patul Bellei, având grijă de somnul şi liniştea ei.

Frumoasa mea soţie a avut o noapte bună.

– Bună dimineaţa iubire – am şoptit când am văzut că a deschis frumoşii ei ochi.

Ea mi-a dăruit un zâmbet.

– Bună – a zâmbit mai mult când şi-a dat seama că eram acolo.

I-am sărutat tandru buzele şi m-am aşezat din nou.

– Ce faci? – a zâmbit.

M-am bucurat să o văd aşa fericită.

– Foarte bine iubire, sunt bine. Ce faci tu? – i-am zâmbit.

– Bine, îmi doresc să merg acasă.

– Trebuie să merg să vorbesc cu medicul care se ocupă de nişte examene, apoi îţi vor face o ecografie ca să-l vedem pe micuţul nostru – am zâmbit.

– Ne vom vedea copilul? – a spus surprinsă.

– Da, azi vei avea o ecografie şi vom fi împreună – i-am mângâiat mâna.

Bella mi-a dăruit un zâmbet minunat, se pare că azi era bine dispusă, dar trebuia să-i spun că a pierdut un copil.

Mi-am luat la revedere de la ea  momentan pentru a merge în cabinetul doctorului.

– Dumneavoastră sunteţi Edward Cullen? – m-a întrebat o asistentă pe hol.

– Aşa e – am afirmat.

– Urmaţi-mă, doctorul Smith vă v-a primi în birou.

Am mai mers puţin şi asistenta mi-a cerut să aştept afară.

Singurul lucru pe care vroiam să-l aud era că Bella era bine şi că puteam să o iau cât mai repede acasă.

– Puteţi intra – m-a surprins asistenta.

– Mulţumesc – am răspuns.

Am intrat în micuţul cabinet şi medicul mi-a spus să mă aşez pe scaunul din faţa lui.

– Domnul Cullen, am câteva veşti ciudate – mi-a explicat în timp ce verifica nişte hărţi care trebuiau să fie examenele.

– Veşti ciudate? La ce vă referiţi? – am spus încă confuz.

– Soţia dumneavoastră…bine o să trec direct la subiect. Soţia dumneavoastră a avut o relaţie în afara căsătorie?

Ce? Cumva gemenii puteau fi a lui Jacob?

– Câteva săptămâni înainte să ne căsătorim. De ce? Unde vreţi să ajungeţi cu asta? – am spus încă confuz.

– Soţia dumneavoastră a avut o dezordine ciudată în sarcină, o să încerc să fiu cât mai simplu şi scurt posibil pentru ca dumneavoastră să înţelegeţo – şi-a dat jos ochelarii – Soţia dumneavoastră avea doi embrioni, unul în fiecare parte a uterului. Cel mai curios dintre tot este că fetuşul pe care l-am scos avea trei luni, în timp ce cel pe care îl are soţia dumneavoastră acum are doar două luni. Înţelegeţi?

Am încercat să fac legătura între puţinul pe care îl înţelegeam…

– Mai mult sau mai puţin.

– Soţia dumneavoastră ar fi trebuit să se oprească din ovulaţie la primul embrion, aşa se întâmplă într-un proces normal al corpului , dar ciudat ovulaţia din luna viitoare a permis formarea unui nou embrion o lună după – a explicat.

– Şi ce are de a face cu întrebarea iniţială? – mi-am amintit când a făcut aluzie al Jacob.

– Am extras puţin din ţesutul ambelor placente, pentru a studia diferenţa dintre ele şi am realizat că nu au acelaşi tată – a spus.

Pentru mine a fost mai mult decât clar, embrionul rămas era al meu, era cel mai tânăr şi cu Jacob a fost cu mult înainte de aceste două luni.

– Ciudat – a continuat medicul – Embrionul mai tânăr a supravieţuit şi nu cel mai mare cum se întâmplă de obicei.

– Pentru siguranţă, deşi am încredere în soţia mea. Se va face un test de compatibilitate cu ADN-ul fătului mort? – am întrebat.

– Ştiţi cine ar putea fi tatăl celuilalt embrion?

– Da, dar nu vreau să-l amestec în asta, el i-a provocat starea asta soţiei mele şi nu vreau să înrăutăţesc lucrurile – am explicat.

– O să folosim cea mai bună tehnologie şi vom afla imediat cui îi aparţine embrionul care a rămas în viaţă – a zâmbit medicul.

– Când ar putea fi asta? – am spus puţin nervos.

– Imediat ce va vom lua probe de sânge – a explicat.

De îndată m-am dus la laborator pentru a face probele necesare, eu nu aveam nici o îndoială că acel copil pe care îl aştepta Bella era al meu, dar dacă aceste examene îl vor face pe Jacob să dispară din vieţile noastre atunci o voi face.

O asistentă m-a pregătit pentru a mi lua sânge.

Nu a durat mult timp şi nici măcar nu am simţit durerea, pur şi simplu a introdus acul şi nimic altceva.

M-am întors în cabinetul doctorului, mi-a explicat că aş putea să stau între timp în camera Bellei şi că mă vor chema în curând ca să mă informeze despre rezultate, asta ar fi o problemă prioritară şi din această cauză nu vor întârzia.

– Doctore, crezi că ar fi potrivit să-i spun despre pierderea celuilalt? – am întrebat.

– Cred că ea merită să ştie, dar trebuie să fi extrem de atent la cuvintele pe care le foloseşti – a explicat – Nu vrem să-i facem mai mult rău pacientei.

– Mulţumesc doctore – i-am întins mâna şi m-am îndreptat spre camera Bellei.

Nu-i voi spune nimic pana voi avea rezultatele testelor, aşa voi putea să fiu sincer cu ea.

Am intrat în camera Isabellei şi ea mi-a zâmbit fericită văzându-mă.

– Ce ţi-a spus medicul? – a întrebat.

– Nu mi-a spus multe, doar mi-a luat nişte sânge – a explicat pe jumătate.

– De ce?

– Presupun că pentru nişte teste – am zâmbit.

– Sigur? – m-a privit serioasă.

– Desigur iubire – am zâmbit încercând să par sigur.

Am pornit televizorul pentru a vedea ceva interesant, atunci au apărut poze cu Isabella şi spitalul.

Am oprit imediat televizorul

– De ce ai făcut asta? – a spus supărată.

– Medicul mi-a interzis să te agiţi şi poate acolo este ceva care te va supăra –am zâmbit.

Ea s-a apropiat de mine şi m-a sărutat.

– Sunt o pacientă teribilă, nu? – a râs.

– Una dintre cele mai rele, eşti de nesuportat – am zâmbit.

I-am mângâiat părul ei lung şi castaniu şi am privit-o din nou, părea plină de viaţă şi cu mult chef, obraji ei erau roz şi era aşa frumoasă.

– Ce s-a întâmplat? – m-a întrebat în timp ce degetele mele erau încurate în părul ei.

Poate că se observa prea tare grija mea excesivă.

– Nimic – am zâmbit – Vreau doar să te văd curând acasă.

– Şi eu vreau să mă întorc – a zâmbit.

Asistenta a intrat în cameră.

– Domnule Cullen doctorul vă aşteaptă – a spus asistenta.

Ştiam de ce mă cheamă doctorul.

Am intrat în cabinet şi doctorul avea în mână rezultatele.

– Bine, Edward aici am rezultatele ale testelor ambelor placente – a spus medicul.

– Ce spun? – am spus nervos în timp ce îmi frământam mâinile.

– Primul embrion nu e al tău cum ştiai deja, dar al doilea, cel ce a rămas în pântecul Bellei este al tău – a spus.

Am simţit o plăcuta relaxare, ştiam înăuntrul meu că acea micuţă fiinţă care creştea în Bella era al meu, dar confirmat şi fără îndoială era mult mai liniştitor.

– Atunci trebuie să-i spun, aşa e?

– Da, acum poţi să-i spui, dar fă-o cu grijă – m-a rugat.

Am dat mâna cu doctorul, mulţumindu-i pentru treaba rapidă, şi mai ales că m-a scăpat de îndoiala care pe oricine putea să lase cu nervi la pământ.

Am mers încet până unde era Bella şi m-am întâlnit pe hol cu Renee.

– O să-i spui tot? – a spus nervoasă.

– Da, nu trebuie să-i ascundem asta, o să am grijă să-i spun cât mai delicat –am liniştit-o.

Am intrat în cameră şi ea se juca cu mobilul ei.

– Şi? Când plec de aici? – a făcut o faţă adorabilă.

– În trei ore vei avea ecografia – am zâmbit – Şi o vom pune pe un CD.

– O putem înregistra?

Am afirmat în linişte.

– Wow! Asta e magnific – a zâmbit.

– Bella, iubire am ceva să-ţi spun – am spus puţin mai serios – Te rog să ai răbdare şi să mă asculţi. Da?

– Uy! Ce serios eşti! – a zâmbit.

– Iubire, nu mă întrerupe, te rog – am rugat-o.

A rămas în linişte ca şi cum ar fi fost o fetiţă mică.

Atunci  am încercat să-i explic lent şi am încercat să evit să se enerveze.

– S-a întâmplat ceva neobişnuit în corpul tău, nu trebuie să ne facem griji doar că e foarte important să ştii asta, trebuie să-ţi povestesc pentru că nu vreau să te mint şi prefer să ştii adevărul – i-am spus.

– Ce? Ce s-a întâmplat? – m-a întrerupt.

– Erai însărcinată cu gemeni, doar că aveau taţi diferiţi – am explicat.

– Spui că o să fiu mama a unui copil care este al tău şi altul al lui Jacob? – s-a luat de cap.

Am liniştit-o şi i-am sărutat mâinile.

– Nu dragă, acum aştepţi doar copilul meu – am explicat – Celălalt copil l-ai pierdut.

A rămas uimită, şi a pus mâinile la gură şi a rămas tăcută.

– Spune-mi ceva – am rugat-o.

– Sunt surprinsă. Cum poţi rămâne însărcinată cu doi bărbaţi diferiţi? – a  spus încă în stare de şoc.

– Asta mi-a explicat medicul, ai rămas însărcinată cu primul, după asta corpul tău luna următoare a mai generat un ovul care a fost fecundat de mine, e de inexplicat, nu s-a mai întâlnit niciodată asta, dar ciudat este că s-a întâmplat. În noaptea aceea când Jacob a intrat în camera noastră, acel moment neplăcut prin care ai trecut a făcut ca embrionul să se desprindă de uter şi l-ai pierdut – am explicat – Îmi cer scuze că nu ştiu atât ca să-ţi explic cu detalii, dar asta e fundamental. Copilul care creşte în tine este al nostru.

Ea nu a răspuns, doar şi-a privit mâinile care tremurau.

– Spune-mi ceva, te rog – am rugat-o.

– Nu ştiu ce să spun, copilul pe care l-am pierdut era a lui Jacob, dar nu mă bucur de asta, pentru că era şi al meu, sunt însă mulţumită că copilul care trăieşte este al nostru – mi-a zâmbit.

M-am ridicat de pe scaun şi am sărutat-o tandru pe buze.

Pur şi simplu era o femeie excepţională, menaja situaţia cu o maturitate pe care niciodată nu am crezut că o să o văd la o persoană.

– Mă înnebuneşti – am zâmbit – Eşti o mare femeie.

– Nu ai spus acelaşi lucru când ne-am cunoscut – a şoptit.

– Să spunem că nu te cunoşteam, de curând a ieşit frumoasă femeie din spate – am râs.

– Din spate? – a ridicat o sprânceană.

– Cea mai frumoasă dintre toate – am încercat să rezolv problema.

– Aşa să fie – a râs.

Asistenta i-a servit prânzul.

– Cred că o să merg să mănânc – am zâmbit – Îmi e foame.

– Mă laşi să mănânc singură? – m-a criticat.

– O să rămân, dar dacă voi muri de foame o să fie vina ta – am râs.

Am luat linguriţa şi i-am servit supa. Isabella a trebuit să îndure râsul ce l-am provocat când i-am dus linguriţa la gură făcând un sunet de avion.

– Îmi hrănesc copilul – am zâmbit.

– Nu sunt un copil.

– Nu vorbesc de tine, ci de copil – am pus mâna pe burtică.

– O să devin geloasă – m-a criticat.

– Tu ai spus că dacă v-a fi băiat o să fiu al doilea din viaţa ta – i-am reamintit.

– Eţti odios, o să te spun medicului că m-ai adus într-o dispoziţie urâtă – a râs.

Atunci am văzut că deşi a pierdut un copil starea ei era perfect normală.

Am sărutat-o tandru pe delicioasele ei buze, îmi era dor să dormim împreună, să ne uităm la televizor şi să ne bucurăm de liniştea căminului nostru.

Erau lucruri atât de întâlnite pe care înainte nu ştiam să le preţuiesc.

– Să te întorci repede – m-a rugat.

– Aşa o să fac – i-am promis.

Am ieşit pentru a mi cumpăra prânzul şi atunci m-am întâlnit cu Renee.

– Mă duc să o văd – mi-a explicat.

– Să nu-i aminteşti de pierdere – am rugat-o.

A dat din cap.

Mi-am cumpărat un sandwich şi o răcoritoare.

M-am aşezat la o masă.

– Edward – mi-a zis Charlie.

– Bună! Eşti de mult aici?

– Abia am venit. Ce face Bella?

– Bine, acum este cu Renee, în curând o să-i facă ecografia şi o să poată să iasă de aici – am explicat.

– Bine, ştiu că este incomod pentru tine, dar poţi rămâne în casă atâta timp cât consideri de cuviinţă – mi-a oferit.

– Mulţumesc – am spus sincer.

– Mă duc să o văd – s-a ridicat şi m-a lăsat acolo.

Am terminat de mâncat prânzul improvizat şi m-am dus aproape alergând până în camera soţiei mele.

Acolo erau Charlie şi Renee.

– Ce părere ai? – a întrebat Charlie.

– Bine, tată nu ştiu…eu doar vreau să fiu bine acasă, dar mulţumesc oricum.

– Îi ofeream Bellei posibilitatea de a sta într-un loc mai retras unde să se poată odihni, dar are dreptate, este bine să stea unde e mai comod şi în casă niciodată nu vor fi probleme – a zâmbit.

I-am mulţumit, dar oricum Bella nu putea să călătorească până după naştere, nu trebuia să se mişte mult şi trebuia să am grijă de ea.

– Ai mâncat? Aşa repede? – a întrebat Bella.

– Plec? – am spus

– Nu.

Asistenta a venit să ne anunţe că în 15 minute o vor duce pe Bella la ecograf.

– Îl vom asculta pe micuţ – a râs Bella.

Ea nu părea tristă şi pe de o parte mă îngrijorează, nu era o reacţie normală…

Bella s-a ridicat lent din pat ajutată de asistentă şi de mine.

– Bună ziua Isabella – a zâmbit.

– Bună doctore – a şoptit.

– Eşti gata să-l asculţi pe micuţ?

– Şi sunt foarte nerăbdătoare să plec – a zâmbit.

Era aşa frumoasă, nu ştiu dacă mi se întâmplă doar că eram atât de stupid de îndrăgostit de ea sau din cauza sarcinii care îi dădea o frumuseţe naturală.

– După asta vei putea merge acasă – a spus doctorul.

– Mulţumesc – a răspuns.

Am ajutat-o pe Bella să se urce pe pat şi să se aşeze în poziţia corectă.

– Bine, bine…să vedem – a spus în timp ce o dădea cu un lichid.

Pe monitor se vedea totul negru.

– Ce vom vedea? – am spus nerăbdător.

– Are puţine luni pentru a vedea mâinile, doar vom vedea forma esenţială, capul şi celelalte extremităţi – a explicat.

A început să mişte maşina peste pântecul soţiei mele care se uita la fel de nerăbdătoare ca şi mine.

– Acolo e! – a râs medicul.


Se vede un micuţ corp încă nu era bine format, puteam distinge capul cum spunea medicul, extremităţile şi nişte punctuleţe negre care cred că erau ochii.

Eu şi Bella ne-am privit emoţionaţi, puteam să văd strălucire în ochii ei.

– Vreţi să auziţi bătăile inimii?

Amândoi am dat din cap.

Nu a întârziat să apară ritmul accelerat al micuţului.

Bătăile erau rapide cu un ritm destul de bun, sunând foarte puternic.

Inima mea bătea puternic când am simţit, şi am strâns mâna soţiei mele.

Bellei i se umeziseră ochii, m-am ridicat şi i-am sărutat fruntea.

– E frumos – am surâs.

– Este – a spus emoţionată.

– V-am înregistrat ecografia – ne-a întins CD-ul – Bella trebuie să vii în fiecare lună pentru altă ecografie, vei avea controale lunare şi în caz de urgenţă pur şi simplu veniţi – a spus.

– Recomandări? – am întrebat.

– Iubire – a zâmbit – Multă iubire.

– Din asta va avea suficientă – i-am întins mâna doctorului Smith.

Am ieşit din cabinet, amândoi emoţionaţi şi fericiţi.

– Era frumos – a şoptit Bella în timp ce mergea spre camera ei.

– Este – am zâmbit.

Renee a ajutat-o să-şi schimbe hainele si sa-si aranjeze lucrurile.

– Domnule Cullen vă caută cineva afară – a spus o asistentă.

M-am scuzat de la soţia şi soacra mea şi am ieşit din cameră.

Când am intrat în sala de aşteptare l-am văzut pe Jacob aşezat acolo.

– Trebuie sa vorbesc cu tine Cullen – mi-a cerut.

– Acum nu, Jacob. Bella o să iasă din  spital, vorbim mai târziu – i-am explicat cu calm.

– O să fie acum, nu va mai fi după – a spus rece.


Anunțuri

11 comentarii la “Capitolul 15: Adevăruri

    • oare despre ce o sa vorbeasca;;)?
      uff abia aspt nextul:X
      pe cand e?;;)?
      zi k e curand
      nu uita ce mi-ai promis azi:X:*
      kiss si aspt cap urmator

  1. hmm.. cea mai tare idee! 2 copii, cu tătici diferiţi.. 😕
    mă bucur că cel al lui Ed a supravieţuit, dar sunt tristă că a murit celălalt copil, chiar dacă era al lui Jake, sau nu.. 😐 😦
    hmm.. Ed o să-i spună tot lui Jake, nu? 😀

    sublim. 😡

    dar, Bella chiar nu a avut o reacţie normală … 😐
    eh, ce e normal la cuplul Edward – Bella oricum? :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s