Capitolul 15: Cea de ieri…sau cea de azi?

Din nou acelaşi aeroport, acelaşi drum spre apartament ca atunci când speram la un nou început…ştiu că de data asta sfârşitul o să fie unul devastator pentru mine şi o să am inima frântă la fel ca înainte. Priveam pe acelaşi geam ca în seara în care Heidi a încercat să mă facă să îi spun adevărul, o parte din conversaţia aceea mi-a revenit în minte:

„- Edward Cullen – o priveam uimită, fără să-mi găsesc cuvintele.
– De unde ai mai scos-o şi pe asta?
– În privinţa lui nu sunt aşa de sigură. Tot ce pot să-ţi spun este că arată mult interes în legătură cu persoana ta…prea mult dacă mă întrebi pe mine.
– Heidi nu mai vorbi pe ocolite şi spune-mi ce trebuie să ştiu.
– Ei bine, din experienţa mea un bărbat nu întreabă în fiecare zi unde este o femeie fără să urmărească ceva şi mai ales nu îţi ia apărarea dacă cineva încearcă să spună ceva rău despre ea, nu? – m-a privit o clipă şi a continuat – Cu siguranţă nu o să-mi răspunzi. Ai auzit de dragoste cu năbădăi, voi sunteţi ca şoarecele şi pisica mai tot timpul, plus după informatorul meu se vede între voi o atracţie specială.
– Oh…haide Heidi, doar nu crezi ceea ce spui?
– Şi privirea ta spune acelaşi lucru…îţi place şi ţii la el – am început să râd ca nebună.
– Ştii bine că din privirea mea nu poţi înţelege nimic.
– Te cunosc Bella şi sigur că pot să te citesc…mai greu ce îi drept…bine, bine doar în momentele în care ascunzi un sentiment puternic, ca în momentul acesta – doar atunci ştia ce se întâmplă cu mine, când era prea mult dar acum se înşela.
– Acum ai greşit!
– Bine, oricum nu o să o scot eu la capăt cu tine.”
Nu ştiam câtă dreptate are şi nici că prin faptul că m-am îndrăgostit am să sufăr atât de mult. La naiba cu dragostea! Să dea naiba în ea dragoste şi viaţă şi totul…se presupune că dragostea aduce fericirea în viaţă, mie ce mi-a adus? Dureri de cap şi suferinţă. De ce m-am îndrăgostit? De ce m-am lăsat orbită de el? Faptele lui, comportamentul lui m-a atins atât de mult. Întreaga noapte am petrecut-o gândindu-mă la trecut.
*Poc. Zdrang*
Ce dumnezeu de întâmplă? M-am ridicat leneşă din pat, mi-am pus halatul pe mine, picioarele mi le-am băgat în papucei pufoşi şi am deschis uşa.
*Poc. Zdrang*
Din nou?! Când am intrat în sufragerie l-am văzut pe Piere în bucătărie şi îl priveam cam încurcată. Ce făcea?
– Scuze dacă te-am trezit – zâmbea scuzător.
– Nu mai trezit. Ce faci?
– Încerc să fac micul dejun.
– Miroase a ars – când a auzit asta s-a întors spre cratiţă de unde ieşea fum.
– Nu prea îmi iese – am început să râd amuzantă de faţa lui inocentă.
– Cred că mai bine mai lăsa pe mine – dădeam din cap, amuzată de bărbatul din faţa mea…sau mai bine spus ciudatul.
– Am înţeles şefa – şi-a dus mâna la frunte ca un soldat – Merg să mă schimb.
Am început să fac nişte clătite, erau perfecte pentru micul dejun. În jumătate de oră le-am terminat, am aşezat farfuriile şi după aceea am mers să mă schimb şi eu. După ce m-am schimbat am revenit în bucătărie undă mă aştepta Piere, am început să mâncăm. Liniştea asta era atât de apăsătoare şi eu mă gândeam doar la faptul că poate astăzi o să îl întâlnesc…o să îi revăd pe toţi, dar cel mai mult mă tem la întâlnirea cu el. Aşa am făcut tot timpul până când am ajuns în faţa firmei, atunci am simţit că picioarele mi se înmoaie şi că eu numai am nici o putere. Am tras aer în piept şi am început să merg, mă concentram cu toată puterea pe sunetul pe care îl făceau tocurile mele când atingeau marmura albă. În lift priveam fix podeau şi încercam să nu mă gândesc la nimic altceva. Când am ajuns la etajul unde erau birourile lor inima îmi gonea în piept şi parcă vroia să meargă să îl caute pe el.
– Bună ziua – s-a auzit o vocea de bărbat, am privit spre sursa vocii – Aş dori să vorbesc cu Domnul Cullen.
– Imediat – a spus secretara.
Stătea hotărât acolo, se părea că are ceva important de făcut şi era foarte hotărât de acest lucru. Ne-am apropriat şi noi, iar când să ajungem la secretara lui Carlisle.
– Domnul Cullen nu este aici, însă…
– Bună ziua domnule? – vocea lui era atât de mângâietoare pentru inima distrusă.
– Chad Smith – atunci am decis să mă întorc, nu aveam altă scăpare.

– Edward, nu ştii când revine tatăl tău?
– Isabella… – mă privea uimit.
– Tu eşti Isabella Dupont? – m-a întrebat acel bărbat.
– Da. De ce?
– Nimic, doar că Victoria mi-a spus să vă caut – iar numele acela afurisit.
– Victoria?
– Da, Victoria Jensen.
– Şi de ce v-a spus să mă căutaţi?
– Pentru că dacă nu o să reuşesc să ajung la o înţelegere cu domnul Edward Cullen, dumneavoastră o să mă ajutaţi.
– Cu mine? – a întrebat Edward.
– Dacă dumneavoastră sunteţi cel numit da.
– Isabella, eu nu prea am ce căuta aici – a spus Piere amintindu-mi că şi el se află aici – Eu plec, nu doar tu ai ceva de făcut.
– Bine – m-am întors spre acel bărbat – Despre ce este vorba?
– Sunteţi avocată, nu?
– Da.
– Atunci s-ar putea să am nevoie de dumneavoastră.
– Haideţi în biroul meu să lămurim toată această situaţie – a spus Edward şi noi l-am urmat, mi-a deschis uşa lăsându-mă să intru eu prima.
– Mulţumesc – după ce ne-am aşezat.
– Despre ce este vorba? – a întrebat Edward, îmi era atât de greu să mă aflu în aceeaşi încăpere cu el.
– Aţi fost căsătorit cu Victoria Jensen, nu? – sângele începea să-mi clocotească în vene.
– Domnule…presupun că ştiţi deja toate aceste lucruri, aţi vrea vă rog să ne spuneţi ce doriţi? – am intervenit eu neputând să mă abţin.
– Aveţi dreptate ştiu deja totul…şi prea mult poate – asta m-a făcut să mă întorc instantaneu la el.
– Ce vreţi să spuneţi? – a întrebat Edward.
– La faptul că micuţa Evie este fiica mea – atât eu cât şi Edward îl priveam pe tip de parcă i-ar fi crescut încă un cap, nici unuia nu îi venea să creadă ceea ce spune acel om.
– Domnule vreţi să nu mai inventaţi atâtea lucruri şi să ne spuneţi ce doriţi – a continuat Edward fiind amuzant de ceea ce spunea Chad.
– Spun adevărul…Dacă nu mă credeţi întrebaţi-o pe domnişoara aici de faţă – lucrurile deja deveneau absurde.
– Se presupune că eu ar trebui să ştiu asta?
– Da, aşa a spus Victoria.
– Uite ce este – m-am ridicat în picioare – Aţi face bine să o întrebaţi pe Victoria dacă mai are toate minţile acasă, pentru că eu ştiu doar că Edward este tatăl copilului şi că…Nu contează!
– S-ar putea să ştiţi mai multe.
– Isabella? Ce ştii? – m-a întrebat Edward.
– Adevărul despre relaţia ta cu Victoria – l-am acuzat.
– Atunci înseamnă că ştii asta – a spus tipul ală.
– Am afla că sunt căutat – a deschis uşa Carlisle.
– Da – am spus şi eu şi am vrut să ies din birou.
– Isabella trebuie să lămurim asta – a strigat vocea lui Edward şi deja toată chestia asta devenea enervantă, m-am întors resemnată.
– Ce se întâmplă? – a întrebat Carlisle care s-a aşezat pe scaunul pe care tocmai îl părăsisem eu acum un minut.
– Domnul acesta spune că Evie este fiica lui şi că eu ştiu despre asta – am spus eu repede.
– Şi ce ştii? – m-a întrebat el.
– Adevărul despre căsnicia lor.
– Domnişoară înseamnă că ştiţi adevărul despre paternitatea fetiţei. Vă rog spuneţi – deşi mă durea să mă gândesc la ce mi-a spus Victoria acum o lună ştiu că trebuie să o fac.
– Ştiu că Edward a fost căsătorit cu Victoria, că Victoria este mama micuţei Evie. Că Edward a ţinut-o închisă în casă pe Victoria mult timp şi că a obligat-o să plece imediat după ce a născut…asta este tot ce ştiu.
– Domnişoară Isabella ceea ce ştiu eu îmi spune alt ceva – a spus tipul ală din nou.
– Încercaţi să mă şantajaţi?
– Doar vă previn…oricum eu sunt adevăratul ei tată şi îmi doresc ca fetiţa să crească alături de mine – Carlisle şi Edward păreau pierduţi şi nu reuşeau să scoată nici un cuvânt.
– Având în vedere că sunteţi în cârdăşie cu Victoria presupun că şi dumneavoastră aveţi un preţ. Care este? – eram pregătită să îi dau orice sumă cerea.
– Nu vreau bani, îmi vreau fetiţa! – asta m-a uimit foarte tare – Domnule Cullen, facem cum doriţi dumneavoastră…ori ajungem la o înţelegere sau ajungem în instanţă?
– Nu ştiu ce să spun – Edward era atât de pierdut – Am nevoie de puţin timp să mă gândesc.
– Foarte bine, o să vă caut eu – cu asta a ieşit de acolo, iar eu priveam în urma lui uimită.
– Îmi pare rău – îmi părea sincer rău pentru situaţia în care se aflau – O să revin altădată – mi-am luat geanta şi mă pregăteam să plec când dintr-o dată Edward a apărut lângă mine şi pe faţă avea o expresie de suferinţă.
– Isabella am nevoie de ajutorul tău.
– Eu…
– Şi trebuie să-ţi dau nişte explicaţii – m-am întors spre el contrariată.
– Ar trebui să plecaţi, am eu grijă de tot – a spus Carlisle, Edward l-a aprobat şi-a luat sacoul şi după aceea m-a luat pe mine de mână obligându-mă să îl urmez. Ne-am urcat în maşină şi el a început să conducă, nu ştiam încotro ne îndreptăm şi deşi curiozitatea mă măcina nu vroiam să vorbesc cu el. Priveam cum asfaltul fuge sub noi, cum ne îndreptam spre marginea oraşului. Când de o dată am ajuns în faţa unei case uriaşe şi foarte frumos amenajată.
– Am ajuns – mă uitam la el.
– Unde?
– La destinaţia noastră – a spus dându-şi ochii peste cap, a coborât din maşină şi după aceea a venit să mă ajute pe mine să cobor.
– Mulţumesc – am spus ţâfnoasă.
– Isabella, lasă fiţele deoparte – mi-a reclamat el.
– Ce fiţe?
– Nu contează haide.
M-a condus spre uşa acelei imense casă, m-a invitat înăuntru şi m-a condus în spatele acelei case, într-o grădină minunată cu multe flori multicolore. Aici găseam o magie atât de rar întâlnită.
– Isabella cred că ar trebui să afli adevărul despre relaţia mea cu Victoria.
– Mi l-a spus.
– Din experienţa ta de avocată nu ai învăţat că trebuie să asculţi întotdeauna ambele variante?
– Da, te ascult – am spus aşezându-mă pe o băncuţă care se afla în centrul acelei grădini.
– Este adevărat că am fost căsătorit cu ea – nu îl priveam, nu rezistam prea mult dacă mă uitam la el aşa că am fixat un punct în depărtare – Lucrurile nu au fost aşa cum le-a descris ea.
– Şi cum mă rog au fost?
– La trei luni după ce ne-am căsătorit a rămas însărcinată cu micuţa Evie – ochii îi sclipeau când vorbea despre ea – Eu am afla acest lucru exact în după masa în care se îndrepta spre o clinică ca să-şi facă un chiuretaj…Vroia să scape de ea, când am aflat am pornit spre locul acela sperând din tot sufletul să ajung la timp. Am ajuns şi ea mi-a reclamat acest lucru, nu îşi dorea să aibă un copil, dar eu nu o puteam lăsa să omoare aceea fiinţă inocentă care creştea în pântecele ei. Aşa că poate am fost cam aspru în lunile care au urmat şi am cam exagerat cu grija asupra acelui fetus, într-adevăr nu o lăsam să iese din casă fără să fie însoţită şi petreceam cât mai mult timp cu ea. Când a venit sorocul şi ea a născut acel înger care mi-a luminat viaţa, chiar a doua zi după ce a născut a plecat din spital şi de atunci nu am mai auzit de ea, până în ziua acelei petreceri. Recunosc am greşit că nu ţi-am spus adevărul de la început despre relaţia mea cu ea şi regret asta.
– Înţeleg – am spus privind în acelaşi punct fix – Îmi pare rău pentru tot.
– Eu ar trebui să-mi cer scuze.
– Şi acum ce ai de gând să faci? – ştiu că durerea, dar exista şi posibilitatea ca Edward să nu fie tatăl acelui copil.
– Nu ştiu…
– Ar trebui să afli dacă chiar este adevărat ceea ce spune el. Având în vedere că o cunoaşte pe Victoria nu m-ar mira ca şi acest lucru să fie o minciună.
– Tu de unde o cunoşti? – de întrebarea asta mă temeam cu toată fiinţa mea şi uite că a venit momentul să îmi fie pusă.
– Eu… – am răsuflat greoi – Eu şi ea ne cunoaştem de multă vreme…avem un trecut să zicem aşa pe care l-am împărţit.
– Ştii voi două sunteţi atât de asemănătoare şi totuşi atât de diferite.
– Presupun că viaţa a fost dură cu amândouă – simţeam o iritaţie puternică la nivelul ochilor.
– Ce vrei să spui?
– Nu contează. Ar trebui să ne ocupăm de problema micuţei Evie.
– Da şi totuşi ce putem face?
– Să aflăm adevărul. Îl sun pe Piere – am luat telefonul şi am tastat numărul colegului meu de serviciu şi mai nou colegul de apartament.

Perspectiva lui Edward Cullen

Totul a fost dat peste cap de acel bărbat care acum îmi spune că fiinţa cea mai importantă din viaţa mea, singura care îmi mai este alături nu este copilul meu. Când am auzit această exclamaţie îmi venea să îl dau cu capul de pereţi şi să îi spun că a înnebunit, dar mi-am păstrat calmul în schimb Isabella l-a atacat cât de mult a putut, la un moment dat aveam impresia că o să îl şi lovească. Fiinţa asta atât de dulce care îmi dă atâtea bătăi de cap şi pe care o iubesc cu toată fiinţa mea a reapărut în viaţa mea şi cel mai probabil curând va dispărea din nou. Acum încerca prin toate modurile să mă ajute, vorbind cu acel Piere. Se oftica atât de iute când tipul acela îi spunea ceva care nu îi convenea, era atât de agitată şi se plimba dintr-o parte în alta a micii cărări care era lângă băncuţă.
– Piere nu discutăm aici! – s-a oprit dintr-o dată şi a ridicat tonul vocii – Ţi-am spus să faci asta…Uite ce e dacă nu accepţi cu frumosul, dă-mi voie să te anunţ că de asta depinde viitorul tău ca avocat…şi ca bărbat – a şoptit încet încât abia am auzit-o eu care eram atât de aproape de ea, a urmat o mică pauză după care a început din nou – Vin imediat.
– S-a întâmplat ceva? – am întrebat-o îngrijorat.
– Avem de lucru, ai cu cine să o laşi pe Evie sau o iei cu tine.
– A stat toată ziua cu mama.
– Mergi şi pregăteşte-o.
– Pentru?
– O seară departe de casă. Grăbeşte-te – am ascultat de ea şi am intrat în casă ca să o pregătesc pe Evie. Mama era în sufragerie cu micuţul meu îngeraş şi mă privea întrebător.
– Isabella este aici?
– Da…şi am nişte probleme mamă – am oftat eu.
– Are legătură cu ea?
– Într-un fel sau altul, mă ajută să rezolv încurcătura asta şi nu este prea răbdătoare – mama a chicotit – Merg să îi pregătesc bagajul prinţesei mele – cu asta am dispărut pe scări. Am început să urc scările două câte două ca să ajung cât mai iute la camera unde se aflau toate lucrurile prinţesei mele, am început să strâng toate lucrurile. Când am terminat m-am apropriat de fereastră şi am fost uimit să o văd pe mama afară vorbind cu Isabella, iar aceasta o ţinea în braţe pe Evie. Îi stătea atât de bine cu un copil în braţe parcă era menită să fie mamă, zâmbetul de pe faţă îi lumina chipul şi era spectaculoasă imaginea asta. Nu am mai stat acolo să le privesc şi am luat micul bagaj şi am coborât în grădină alături de ele. Când m-a văzut în uşa de la ieşirea din casă, Isabella s-a ridicat i-a spus ceva mamei şi venea spre mine cu Evie în braţe.
– Trebuie să plecăm.
– Unde mergem? – am întrebat-o în timp ce ne îndreptam spre maşină.
– În apartamentul meu – asta a fost tot cea a spus şi ce aveam nevoie să aud. Am urcat şi eu în maşină şi am început să conduc spre destinaţia dorită de ea, se juca cu Evie liniştind-o…o privelişte minunată pentru ochii mei. Când am ajuns nu am apucat să iau bagajul de pe bancheta din spate, că Isabella se şi îndreptata spre intrare aşa că a trebuit să fug după ea. În lift era gânditoare, iar când uşa s-a deschis a început iar cu viteză să se îndrepte spre uşa apartamentului, nici nu a trebuit să deschidă uşa sau să spună ceva că tipul cu care era azi dimineaţă a deschis uşa.
– Ce drăguţă este – a spus el.
– Piere dacă tot îţi plac atât de mult de ce nu te apuci şi tu să faci unul?
– Dacă aş avea cu cine să fac – a oftat – Isabella am o idee…ce ar fi noi doi…
– Nici să nu te gândeşti – s-a întors brusc spre el şi Evie a început să râdă.
– Dar…
– Piere nu am chef de glumele proaste. Avem treabă – a aşezat-o pe Evie pe canapeaua din sufragerie şi a trecut rapid pe lângă mergând în dormitorul ei.
– N-am avut onoarea – a întins el mâna spre mine – Eu sunt Piere…
– Cel care îmi face mie zile fripte – a spus îngerul meu ieşind din cameră cu două laptop-uri în braţe.
– Edward Cullen – am spus prinzându-i mâna.
– Alo Heidi? Sper că eşti pregătită…Ai aflat ceva? Imediat. Heidi are câteva informaţii şi se pare că a găsit-o pe Victoria.
– Să începem – a spus Piere luând un laptop şi începând să tasteze – Isabella – ea s-a întors spre ea – Cea de ieri…sau cea de azi?